PSALMUL 27
Un psalm al lui David
1 Domnul este lumina și mântuirea mea.
De cine să mă tem?
Domnul este sprijinitorul vieții mele.
De cine să-mi fie frică?
2 Când înaintează cei răi împotriva mea,
ca să-mi mănânce carnea,
tocmai ei – prigonitorii și vrăjmașii mei –
se clatină și cad.
3 Chiar o oștire de ar tăbărî împotriva mea,
inima mea tot nu s-ar teme.
Chiar război de s-ar ridica împotriva mea,
tot plin de încredere aș fi.
4 Un lucru cer de la Domnul
și-l doresc fierbinte:
aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului,
ca să privesc frumusețea Domnului
și să mă minunez de Templul Lui.
5 Căci El mă va ocroti în coliba Lui în ziua necazului,
mă va ascunde sub acoperișul cortului Lui
și mă va înălța pe o stâncă.
6 Iată că mi se și înalță capul peste vrăjmașii mei, care mă înconjoară:
voi aduce jertfe în cortul Lui
în sunetul trâmbiței,
voi cânta și voi lăuda pe Domnul.
7 Ascultă-mi, Doamne, glasul când Te chem:
ai milă de mine și ascultă-mă!
8 Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Fața Mea!”
Și Fața Ta, Doamne, o caut!
9 Nu-mi ascunde Fața Ta,
nu îndepărta cu mânie pe robul Tău!
Tu ești ajutorul meu, nu mă lăsa,
nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!
10 Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc,
dar Domnul mă primește.
11 Învață-mă , Doamne, calea Ta și povățuiește-mă pe cărarea cea dreaptă
din pricina vrăjmașilor mei.
12 Nu mă lăsa la bunul plac al potrivnicilor mei!
Căci împotriva mea se ridică niște martori mincinoși
și niște oameni care nu suflă decât asuprire.
13 O, dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului
pe pământul celor vii!…
14 Nădăjduiește în Domnul!
Fii tare, îmbărbătează-ți inima
și nădăjduiește în Domnul!
Încredere fără frică în Dumnezeu
Un psalm al lui David
1 Domnul este lumina mea și mântuirea mea; de cine să mă tem? Domnul este tăria vieții mele; de cine să mă înfricoșez?
2 Când au venit peste mine făcătorii de rele ca să‐mi mănânce carnea, apăsătorii mei și potrivnicii mei, ei s‐au poticnit și au căzut.
3 Chiar dacă ar tăbărî împotriva mea o oaste, inima mea nu se va teme, chiar război dacă s‐ar ridica împotriva mea, și atunci voi avea încredere.
4 Un lucru am cerut Domnului, acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să întreb în templul său.
5 Căci el mă va ascunde în coliba sa în ziua necazului; el mă va ascunde în ascunzătoarea cortului său; el mă va înălța pe stâncă.
6 Și acum capul mi se va înălța mai presus de vrăjmașii mei din jurul meu și voi aduce în cortul său jertfe de bucurie; voi cânta, da, voi cânta laude Domnului.
7 Auzi, Doamne, strig cu glasul meu, îndură‐te de mine și răspunde‐mi.
8 Inima mea a zis pentru tine: Căutați fața mea! Voi căuta fața ta, Doamne!
9 Nu‐ți ascunde fața de mine, nu lepăda în mânie pe robul tău. Tu ai fost ajutorul meu; nu mă lăsa, nici nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele!
10 Căci tatăl meu și mama mea m‐au părăsit, dar Domnul mă va primi.
11 Învață‐mă , Doamne, calea ta și du‐mă pe cărarea cea dreaptă din pricina vrăjmașilor mei.
12 Nu mă lăsa în voia potrivnicilor mei, căci martori mincinoși se ridică împotriva mea și cei ce nu răsuflă decât asuprire.
13 O! Dacă n‐aș fi crezut că voi vedea bunătatea Domnului în pământul celor vii!…
14 Nădăjduiește în Domnul, întărește‐te și să ți se îmbărbăteze inima; da, nădăjduiește în Domnul!