PSALMUL 87
Un psalm al fiilor lui Core. O cântare
1 Sionul are temeliile așezate pe munții cei sfinți:
2 Domnul iubește porțile Sionului
mai mult decât toate locașurile lui Iacov.
3 Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine,
cetate a lui Dumnezeu! (Oprire)
4 Eu pomenesc Egiptul și Babilonul printre cei ce Mă cunosc;
iată, țara filistenilor, Tirul, cu Etiopia
„în Sion s-au născut”,
5 iar despre Sion este zis: „Toți s-au născut în el”,
și Cel Preaînalt îl întărește.
6 Domnul numără popoarele, scriindu-le :
„Acolo s-au născut.” (Oprire)
7 Și cei ce cântă și cei ce joacă strigă:
„Toate izvoarele mele sunt în Tine.”
Mărirea Sionului
Un psalm al fiilor lui Core; o cântare
1 Temelia lui este în munți de sfințenie.
2 Domnul iubește porțile Sionului mai mult decât toate locuințele lui Iacov.
3 Lucruri slăvite se spun despre tine, cetate a lui Dumnezeu. (Sela.)
4 Voi pomeni Egiptul și Babilonul printre cei ce mă cunosc. Iată Filistia și Tirul cu Etiopia: acesta acolo s‐a născut.
5 Și despre Sion se va zice: Acesta și acela s‐au născut în el. Și însuși Cel Preaînalt îl va întări.
6 Domnul va număra când va scrie popoarele: Acesta s‐a născut acolo. (Sela.)
7 Cântăreții și jucătorii vor zice : Toate izvoarele mele sunt în tine.