1 Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit de a vorbit cu mine și mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari. 2 Cu ea au curvit împărații pământului și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” 3 Și m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, și avea șapte capete și zece coarne. 4 Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei. 5 Pe frunte purta scris un nume, o taină : „Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului”. 6 Și am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare. 7 Și îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îți voi spune taina acestei femei și a fiarei care o poartă și care are cele șapte capete și cele zece coarne. 8 Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este. Ea are să se ridice din adânc și are să se ducă la pierzare. Și locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este și va veni. 9 Aici este mintea plină de înțelepciune: cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia. 10 Sunt și șapte împărați: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă și, când va veni, el va rămâne puțină vreme. 11 Și fiara, care era și nu mai este, ea însăși este al optulea împărat: este din numărul celor șapte și merge la pierzare. 12 Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați care n-au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. 13 Toți au același gând și dau fiarei puterea și stăpânirea lor. 14 Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.” 15 Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care șade curva, sunt noroade, gloate, neamuri și limbi. 16 Cele zece coarne pe care le-ai văzut și fiara vor urî pe curvă, o vor pustii și o vor lăsa goală . Carnea i-o vor mânca și o vor arde cu foc. 17 Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin și să dea fiarei stăpânirea lor împărătească până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. 18 Și femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului.”
Babilonul
1 Și unul din cei șapte îngeri care au cele șapte potire a venit și a vorbit cu mine zicând: Vino, îți voi arăta judecata curvei celei mari care șade pe ape multe, 2 cu care au curvit împărații pământului; și cei ce locuiesc pământul au fost îmbătați de vinul curviei ei. 3 Și m‐a dus în duh într‐o pustie. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină de nume de hulă , având șapte capete și zece coarne. 4 Și femeia era învelită în purpură și stacojiu și împodobită cu aur și pietre scumpe și mărgăritare, având un potir de aur în mâna ei, plin de urâciuni și necurățeniile curviei ei. 5 Și pe fruntea ei un nume scris: Taină , Babilonul cel mare, mama curvelor și a urâciunilor pământului. 6 Și am văzut femeia îmbătată de sângele sfinților și de sângele martorilor lui Isus. Și când am văzut‐o m‐am minunat minune mare. 7 Și îngerul mi‐a zis: Pentru ce te‐ai minunat? Eu îți voi spune taina femeii și a fiarei care o poartă, care are cele șapte capete și cele zece coarne. 8 Fiara pe care ai văzut‐o era și nu este și are să se suie din Adânc și să meargă la pieire; și cei ce locuiesc pe pământ, al căror nume nu este scris în cartea vieții de la întemeierea lumii, se vor minuna când vor vedea fiara: că era și nu este și va fi de față. 9 (Aici este mintea care are înțelepciune.) Cele șapte capete sunt șapte munți pe care șade femeia. 10 Și sunt și șapte împărați: cei cinci au căzut, unul este, celălalt încă n‐a venit, și când va veni, trebuie să rămână puțină vreme. 11 Și fiara care era și nu este, este și ea însăși al optulea și este dintre cei șapte și merge la pieire. 12 Și cele zece coarne pe care le‐ai văzut sunt zece împărați care n‐au luat încă împărăție, ci primesc stăpânire ca împărați un ceas cu fiara. 13 Aceștia au un singur gând și ei dau fiarei atât puterea, cât și stăpânirea lor. 14 Aceștia se vor război cu Mielul și Mielul îi va birui, pentru că este Domn al domnilor și Împărat al împăraților: și vor birui și cei ce sunt cu el, chemați și aleși și credincioși. 15 Și mi‐a zis: Apele pe care le‐ai văzut unde șade curva sunt popoare și gloate și neamuri și limbi. 16 Și cele zece coarne pe care le‐ai văzut și fiara, aceștia vor urî pe curvă și o vor face pustie și goală și cărnurile ei le vor mânca și o vor arde de tot cu foc. 17 Căci Dumnezeu a pus în inimile lor ca să facă gândul lui și să împlinească un singur gând și să dea fiarei împărăția lor până vor fi împlinite cuvintele lui Dumnezeu. 18 Și femeia pe care ai văzut‐o este cetatea cea mare, care are împărăția peste împărații pământului.