1 Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam ? 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit , credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. 6 Tot astfel și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. 7 „Ferice ”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite! 8 Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” 9 Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. 10 Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. 11 Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta 12 și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora care nu numai că sunt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era tăiat împrejur.
Moștenirea vine prin credință
13 În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credință. 14 Căci , dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, credința este zadarnică și făgăduința este nimicită, 15 pentru că Legea aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16 De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har , și pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam: nu numai pentru sămânța aceea care este sub Lege, ci și pentru sămânța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morții și care cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. 18 Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânța ta.” 19 Și, fiindcă n-a fost slab în credință, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. 20 El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, 21 deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească. 22 De aceea, credința aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”. 23 Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, 24 ci este scris și pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morți pe Isus Hristos, Domnul nostru, 25 care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.
1 Deci ce vom zice că a aflat după carne Avraam strămoșul nostru? 2 Căci dacă Avraam a fost îndreptățit din fapte, are cuvânt de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice scriptura? Și Avraam a crezut pe Dumnezeu și i s‐a socotit ca dreptate. 4 Însă celui ce face fapte, plata nu i se socotește ca din har, ci ca o datorie. 5 Iar celui ce nu face fapte dar crede în cel ce îndreptățește pe cel nelegiuit, credința lui i se socotește dreptate. 6 După cum și David rostește fericirea omului, căruia Dumnezeu îi socotește dreptate fără fapte: 7 zicând : Fericiți sunt aceia ale căror nelegiuiri au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite. 8 Fericit este bărbatul al cărui păcat nu‐l va socoti Domnul. 9 Fericirea aceasta deci este rostită oare peste tăierea împrejur sau și peste netăierea împrejur? Căci zicem: Lui Avraam credința i s‐a socotit ca dreptate. 10 Deci cum s‐a socotit? Când era el în tăiere împrejur sau în netăiere împrejur? Nu în tăiere împrejur, ci în netăiere împrejur. 11 Și a primit semnul tăierii împrejur ca o pecete a dreptății credinței pe care o avea când era în netăiere împrejur, ca el să fie tatăl tuturor celor ce sunt în netăiere împrejur, dar cred, spre a li se socoti și lor dreptatea 12 și ca să fie tată al tăierii împrejur pentru aceia care nu numai sunt din tăierea împrejur, dar și umblă pe urmele credinței tatălui nostru Avraam pe care o avea când era în netăiere împrejur.
Moștenirea vine prin credință
13 Căci nu prin lege a fost făgăduința către Avraam sau către sămânța lui, că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea din credință. 14 Căci dacă cei ce sunt din lege sunt moștenitori, credința este zădărnicită și făgăduința este desființată. 15 Căci legea lucrează mânie; iar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. 16 De aceea ea este din credință ca să fie după har ; pentru ca făgăduința să fie temeinică pentru toată sămânța; nu numai pentru cea care este din lege, ci și pentru cea care este din credința lui Avraam, care este tată al nostru al tuturor, 17 (după cum este scris: Te‐am pus tată al multor neamuri) înaintea aceluia pe care l‐a crezut, adică Dumnezeu, care dă viață celor morți și cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi. 18 El, împotriva nădejdii, a crezut cu nădejde, ca să ajungă tată al multor neamuri după zicerea: Așa va fi sămânța ta. 19 Și nefiind slab în credință, nu s‐a uitat la trupul său însuși, care era ca mort, (fiind cam de o sută de ani), nici la pântecele Sarei care era ca mort, 20 și uitându‐se la făgăduința lui Dumnezeu, n‐a șovăit prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând slavă lui Dumnezeu, 21 și deplin încredințat că, ceea ce a făgăduit este puternic să și facă. 22 De aceea i s‐a și socotit ca dreptate. 23 Și nu s‐a scris numai pentru el că i s‐a socotit; 24 ci și pentru noi cărora ni se va socoti, noi care credem în acela care a sculat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, 25 care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost sculat pentru îndreptățirea noastră.