1 Iosafat a adormit cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioram.
Ioram împăratul lui Iuda
2 Ioram avea ca frați, fii ai lui Iosafat, pe Azaria, Iehiel, Zaharia, Azaria, Micael și Șefatia, toți fii ai lui Iosafat, împăratul lui Israel. 3 Tatăl lor le dăduse daruri însemnate în argint, în aur și în lucruri scumpe, împreună cu cetăți întărite în Iuda, dar împărăția a lăsat-o lui Ioram, pentru că el era întâiul născut. 4 Când a luat Ioram în stăpânire împărăția tatălui său și când s-a întărit, a omorât cu sabia pe toți frații săi și pe vreo câțiva din capii lui Israel. 5 Ioram avea treizeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit opt ani la Ierusalim. 6 El a umblat în calea împăraților lui Israel cum făcuse casa lui Ahab , căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, și a făcut ce este rău înaintea Domnului. 7 Dar Domnul n-a voit să piardă casa lui David, din pricina legământului pe care-l făcuse cu David și din pricina făgăduinței pe care o făcuse că îi va da totdeauna o lumină, lui și fiilor lui. 8 Pe vremea sa, Edom s-a răsculat împotriva stăpânirii lui Iuda și și-a pus un împărat. 9 Ioram a pornit cu căpeteniile și cu toate carele sale. Sculându-se noaptea, a bătut pe edomiții care-l înconjurau și pe căpeteniile carelor lor. 10 Răscoala lui Edom împotriva stăpânirii lui Iuda a ținut până în ziua de azi. În același timp s-a răsculat și Libna împotriva stăpânirii lui, pentru că părăsise pe Domnul Dumnezeul părinților săi. 11 Ioram a făcut chiar înălțimi în munții lui Iuda. A târât pe locuitorii Ierusalimului la curvie și a amăgit pe Iuda. 12 I-a venit o scrisoare de la prorocul Ilie, care zicea: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul tatălui tău David: ‘Pentru că n-ai umblat în căile tatălui tău Iosafat și în căile lui Asa, împăratul lui Iuda, 13 ci ai umblat în calea împăraților lui Israel; pentru că ai târât la curvie pe Iuda și locuitorii Ierusalimului, cum a făcut casa lui Ahab față de Israel, și pentru că ai omorât pe frații tăi, care erau mai buni decât tine și care făceau parte din însăși casa tatălui tău, 14 iată, Domnul va lovi cu o mare urgie pe poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale și tot ce este al tău. 15 Iar pe tine, te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie , care se va îngreuia din zi în zi, până când îți vor ieși măruntaiele din pricina tăriei bolii.’” 16 Și Domnul a ațâțat împotriva lui Ioram duhul filistenilor și al arabilor, care sunt în vecinătatea etiopienilor. 17 S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în el, au jefuit toate bogățiile care se aflau în casa împăratului și i-au luat fiii și nevestele, așa încât nu i-a mai rămas alt fiu decât Ioahaz , cel mai tânăr dintre fiii săi. 18 După toate acestea, Domnul l-a lovit cu o boală de măruntaie , care era fără leac. 19 Ea s-a îngreuiat din zi în zi și, pe la sfârșitul anului al doilea, i-au ieșit lui Ioram măruntaiele din pricina tăriei bolii. A murit în dureri grele. Și poporul lui n-a ars tămâie în cinstea lui, cum făcuse pentru părinții lui. 20 Avea treizeci și doi de ani când a ajuns împărat și a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să lase părere de rău în urmă și l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele împăraților.