Răzbunarea iudeilor
1 În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în a treisprezecea zi a lunii, ziua în care avea să se aducă la îndeplinire porunca și hotărârea împăratului, și când vrăjmașii iudeilor nădăjduiseră să stăpânească peste ei, s-a întâmplat tocmai dimpotrivă, că iudeii au stăpânit asupra vrăjmașilor lor. 2 Iudeii s-au strâns în cetățile lor, în toate ținuturile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă . Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele! 3 Și toți mai-marii ținuturilor, căpeteniile oștirii, dregătorii, slujbașii împăratului au sprijinit pe iudei din pricina fricii pe care le-o insufla Mardoheu. 4 Căci Mardoheu era puternic în casa împăratului și faima lui se răspândea în toate ținuturile, pentru că ajungea din ce în ce mai puternic . 5 Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toți vrăjmașii lor, i-au omorât și i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmașii lor. 6 În capitala Susa, iudeii au ucis și au prăpădit cinci sute de oameni 7 și au înjunghiat pe Parșandata, Dalfon, Aspata, 8 Porata, Adalia, Aridata, 9 Parmașta, Arizai, Aridai și Vaiezata, 10 cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmașul iudeilor. Dar n-au pus mâna pe averile lor. 11 În ziua aceea, numărul celor ce fuseseră uciși în capitala Susa a ajuns la cunoștința împăratului. 12 Și împăratul a zis împărătesei Estera: „Iudeii au ucis și au prăpădit în capitala Susa cinci sute de oameni și pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte ținuturi ale împăratului? Care-ți este cererea? Ea îți va fi împlinită. Ce mai dorești? Vei căpăta.” 13 Estera a răspuns: „Dacă împăratul găsește cu cale, să fie îngăduit iudeilor care sunt la Susa să facă și mâine după porunca de azi și să spânzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.” 14 Și împăratul a poruncit să se facă așa. Porunca a fost adusă la cunoștința poporului din Susa. Au spânzurat pe cei zece fii ai lui Haman. 15 Iudeii care se aflau în Susa s-au strâns din nou în a paisprezecea zi a lunii Adar și au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n-au pus mâna pe averile lor. 16 Ceilalți iudei din celelalte ținuturi ale împăratului s-au strâns și și-au apărat viața. Au căpătat astfel odihnă, scăpând de vrăjmașii lor, și au ucis șaptezeci și cinci de mii din cei ce le erau vrăjmași. Dar n-au pus mâna pe averile lor.
Sărbătoarea Purim
17 Aceste lucruri s-au întâmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a paisprezecea, iudeii s-au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie. 18 Cei ce se aflau la Susa s-au strâns în ziua a treisprezecea și a paisprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit și au făcut din ea o zi de ospăț și de bucurie. 19 De aceea, iudeii de la țară, care locuiesc în cetăți fără ziduri, au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăț și de sărbătoare, în care își trimit daruri unii altora. 20 Mardoheu a scris aceste lucruri și a trimis scrisori tuturor iudeilor din toate ținuturile împăratului Ahașveroș, de aproape și din depărtare. 21 Le poruncea să prăznuiască în fiecare an zilele a paisprezecea și a cincisprezecea ale lunii Adar, 22 ca zile în care căpătaseră odihnă, scăpând de vrăjmașii lor. Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie și jalea lor, în zi de sărbătoare și să facă din aceste zile niște zile de ospăț și de bucurie, când să-și trimită daruri de mâncare unii altora și să împartă daruri celor lipsiți. 23 Iudeii s-au îndatorat să facă ceea ce și începuseră să facă și ce le scrisese Mardoheu. 24 Căci Haman, fiul lui Hamedata, Agaghitul, vrăjmașul tuturor iudeilor, făcuse planul să-i piardă și aruncase Pur, adică sorțul, ca să-i omoare și să-i nimicească. 25 Dar Estera, venind înaintea împăratului, împăratul a poruncit în scris să întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care-l făcuse împotriva iudeilor și să-i spânzure pe lemn pe el și pe fiii lui. 26 De aceea, zilele acestea s-au numit Purim, de la numirea Pur.
Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori , potrivit cu cele ce văzuseră ei înșiși și potrivit cu cele ce li se întâmplaseră, 27 iudeii au luat pentru ei, pentru sămânța lor și pentru toți cei ce se vor lipi de ei hotărârea și îndatorirea de neschimbat ca să prăznuiască în fiecare an aceste două zile, în felul rânduit și la vremea hotărâtă. 28 Zilele acestea trebuiau să fie pomenite și prăznuite din neam în neam, în fiecare familie, în fiecare ținut și în fiecare cetate. Și zilele acestea, Purim, nu trebuiau desființate niciodată din mijlocul iudeilor, nici să se șteargă aducerea aminte de ele printre urmașii lor. 29 Împărăteasa Estera, fata lui Abihail , și iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară pentru ca să întărească scrisoarea privitoare la Purim. 30 Au trimis scrisori tuturor iudeilor în cele o sută douăzeci și șapte de ținuturi ale împăratului Ahașveroș. Ele cuprindeau cuvinte de pace și de credincioșie, 31 întărind ținerea acestor zile Purim la vremea hotărâtă, cum le rânduiseră iudeul Mardoheu și împărăteasa Estera pentru ei și cum și le rânduiseră și pentru ei înșiși și pentru sămânța lor, cu prilejul postului lor și țipetelor lor. 32 Porunca Esterei a întărit așezarea acestei sărbători Purim, și lucrul acesta a fost scris în carte.