Zacheu
1 Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate. 2 Și un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameșilor, 3 căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. 4 A alergat înainte și s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă. 5 Isus, când a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii și i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” 6 Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. 7 Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” 8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” 9 Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam. 10 Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”
Pilda polilor
11 Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, și ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. 12 Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o țară depărtată ca să-și ia o împărăție și apoi să se întoarcă. 13 A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli și le-a zis: ‘Puneți-i în negoț până mă voi întoarce.’ 14 Dar cetățenii lui îl urau și au trimis după el o solie să-i spună: ‘Nu vrem ca omul acesta să împărățească peste noi.’ 15 Când s-a întors înapoi, după ce își luase împărăția, a spus să cheme pe robii aceia cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câștigase fiecare cu ei din negoț. 16 Cel dintâi a venit și i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus zece poli.’ 17 El i-a zis: ‘Bine, rob bun, fiindcă ai fost credincios în puține lucruri, primește cârmuirea a zece cetăți.’ 18 A venit al doilea și i-a zis: ‘Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.’ 19 El i-a zis și lui: ‘Primește și tu cârmuirea a cinci cetăți.’ 20 A venit un altul și i-a zis: ‘Doamne, iată-ți polul, pe care l-am păstrat învelit într-un ștergar, 21 căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru; iei ce n-ai pus și seceri ce n-ai semănat.’ 22 Stăpânul i-a zis: ‘Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Știai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus și secer ce n-am semănat; 23 atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?’ 24 Apoi a zis celor ce erau de față: ‘Luați-i polul și dați-l celui ce are zece poli.’ 25 ‘Doamne’, i-au zis ei, ‘el are zece poli.’ 26 Iar el le-a zis: ‘Vă spun că celui ce are, i se va da, dar de la cel ce n-are, se va lua chiar și ce are. 27 Cât despre vrăjmașii mei, care n-au vrut să împărățesc eu peste ei, aduceți-i încoace și tăiați-i înaintea mea.’” 28 După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte și Se suia spre Ierusalim.
Intrarea lui Isus în Ierusalim
29 Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi 30 și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegați-l și aduceți-Mi-l. 31 Dacă vă va întreba cineva: ‘Pentru ce-l dezlegați?’, să-i spuneți așa: ‘Pentru că Domnul are trebuință de el.’” 32 Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit așa cum le spusese Isus. 33 Pe când dezlegau măgărușul, stăpânii lui le-au zis: „Pentru ce dezlegați măgărușul?” 34 Ei au răspuns: „Domnul are trebuință de el.” 35 Și au adus măgărușul la Isus. Apoi , și-au aruncat hainele pe el și au așezat pe Isus călare, deasupra. 36 Pe când mergea Isus, oamenii își așterneau hainele pe drum. 37 Și când S-a apropiat de Ierusalim, spre coborâșul Muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră. 38 Ei ziceau: „Binecuvântat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer și slavă în locurile preaînalte!” 39 Unii farisei din norod au zis lui Isus: „Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!” 40 Și El a răspuns: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga.”
Isus plânge pentru cetate
41 Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea 42 și a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ți dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi. 43 Vor veni peste tine zile când vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura și te vor strânge din toate părțile: 44 te vor face una cu pământul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.”
Izgonirea vânzătorilor din Templu
45 În urmă, a intrat în Templu și a început să scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în el. 46 Și le-a zis: „Este scris : ‘Casa Mea va fi o casă de rugăciune.’ Dar voi ați făcut din ea ‘o peșteră de tâlhari’.” 47 Isus învăța în toate zilele pe norod în Templu. Și preoții cei mai de seamă , cărturarii și bătrânii norodului căutau să-L omoare, 48 dar nu știau cum să facă, pentru că tot norodul Îi sorbea vorbele de pe buze.