Mustrări
1 Am zis: „Ascultați, căpetenii ale lui Iacov și mai-mari ai casei lui Israel! Nu este datoria voastră să cunoașteți dreptatea? 2 Și totuși voi urâți binele și iubiți răul, le jupuiți pielea și carnea de pe oase! 3 După ce au mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea și-i sfărâmă oasele, îl fac bucăți ca ceea ce se fierbe într-o oală, ca și carnea dintr-un cazan . 4 Apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Își ascunde Fața de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.” 5 Așa vorbește Domnul despre prorocii care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de mușcat ceva cu dinții, vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură , vestesc războiul sfânt: 6 „Din pricina aceasta, va veni noaptea peste voi… fără nicio vedenie! Și întunericul… fără nicio prorocie! Soarele va asfinți peste acești proroci și ziua se va întuneca peste ei! 7 Văzătorii vor fi dați de rușine, ghicitorii vor roși, toți își vor acoperi barba, căci Dumnezeu nu va răspunde.” 8 Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoștința dreptății și de vlagă, ca să fac cunoscută lui Iacov nelegiuirea lui și lui Israel păcatul lui. 9 Ascultați dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov și mai-mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate și care suciți tot ce este drept; 10 voi, care zidiți Sionul cu sânge și Ierusalimul cu nelegiuire! 11 Căpeteniile cetății judecă pentru daruri, preoții lui învață pe popor pentru plată și prorocii lui prorocesc pe bani și mai îndrăznesc apoi să se bizuiască pe Domnul și zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!” 12 De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre și muntele Templului, o înălțime acoperită de păduri.