PSALMUL 39
Către mai-marele cântăreților: către Iedutun. Un psalm al lui David
1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele,
ca să nu păcătuiesc cu limba;
îmi voi pune frâu gurii
cât va sta cel rău înaintea mea.”
2 Am stat mut, în tăcere;
am tăcut, măcar că eram nenorocit,
și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.
3 Îmi ardea inima în mine,
un foc lăuntric mă mistuia,
și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis:
4 „Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele,
care este măsura zilelor mele,
ca să știu cât de trecător sunt!”
5 Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână
și viața mea este ca o nimica înaintea Ta.
Da , orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire)
6 Da, omul umblă ca o umbră,
se frământă degeaba,
strânge la comori și nu știe cine le va lua.
7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?
În Tine îmi este nădejdea .
8 Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele!
Nu mă face de ocara celui nebun!
9 Stau mut, nu deschid gura,
căci Tu lucrezi.
10 Abate-Ți loviturile de la mine!
Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
11 Tu pedepsești pe om și-l lovești pentru fărădelegea lui;
îi prăpădești, ca molia , ce are el mai scump.
Da , orice om este doar o suflare. (Oprire)
12 Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
și pleacă-Ți urechea la strigătele mele!
Nu tăcea în fața lacrimilor mele!
Căci sunt un străin înaintea Ta,
un pribeag, ca toți părinții mei.
13 Abate-Ți privirea de la mine și lasă-mă să răsuflu,
până nu mă duc și să nu mai fiu !