Posturi și binecuvântări
1 În anul al patrulea al împăratului Darius, cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, care este luna Chisleu. 2 Cei din Betel trimiseseră pe Șarețer și pe Reghem-Melec cu oamenii săi să se roage Domnului 3 și să întrebe pe preoții din Casa Domnului oștirilor și pe proroci: „Trebuie să plâng și în luna a cincea și să mă înfrânez, cum am făcut atâția ani?” 4 Atunci, cuvântul Domnului oștirilor mi-a vorbit astfel: 5 „Spune la tot poporul țării și preoților: ‘Când ați postit și ați plâns în luna a cincea și a șaptea în acești șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi? 6 Și când mâncați și beți, nu sunteți voi cei ce mâncați și beți? 7 Nu cunoașteți cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin prorocii de mai înainte, când Ierusalimul era încă locuit și liniștit împreună cu cetățile lui de primprejur și când și partea de miazăzi și câmpia erau locuite?’” 8 Cuvântul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel: 9 „Așa a vorbit Domnul oștirilor: ‘Faceți cu adevărat dreptate și purtați-vă cu bunătate și îndurare unul față de altul! 10 Nu asupriți pe văduvă și pe orfan , nici pe străin și pe sărac și niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său!’ 11 Dar ei n-au vrut să ia aminte, ci au întors spatele și și-au astupat urechile ca să n-audă. 12 Și-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte Legea, nici cuvintele pe care li le spunea Domnul oștirilor, prin Duhul Său, prin prorocii de mai înainte. Din pricina aceasta, Domnul oștirilor S-a aprins de o mare mânie . 13 Când chema El, ei n-au vrut s-asculte. De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult când au chemat ei”, zice Domnul oștirilor. 14 „Ci i-am împrăștiat printre toate neamurile pe care nu le cunoșteau; țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai venea și nu mai pleca din ea și, dintr-o țară plăcută cum era, au făcut o pustie!”