Chivotul în casa lui Obed‐Edom
1 Și David s‐a sfătuit cu mai marii peste mii și peste sute, cu fiecare povățuitor. 2 Și David a zis către toată obștea lui Israel: Dacă vi se pare bine și este de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem peste tot, de jur împrejur, la frații noștri care au rămas în toate țările lui Israel și cu ei la preoți și la leviții care sunt în cetățile lor și împrejurimile lor, ca să se adune la noi. 3 Și să aducem iarăși chivotul Dumnezeului nostru la noi, căci nu l‐am întrebat în zilele lui Saul. 4 Și toată obștea a zis că așa să facă; căci lucrul era drept în ochii întregului popor. 5 Și David a adunat tot Israelul de la Șihor în Egipt până la intrarea Hamatului, ca să aducă chivotul lui Dumnezeu de la Chiriat‐Iearim. 6 Și David și tot Israelul s‐a suit la Baala , la Chiriat‐Iearim, care este în Iuda, ca să suie acolo chivotul lui Dumnezeu, al Domnului care șade între heruvimi, care se cheamă după numele său. 7 Și au suit chivotul lui Dumnezeu pe un car nou din casa lui Abinadab. Și Uza și Ahio mânau carul. 8 Și David și tot Israelul cântau înaintea Domnului cu toată puterea lor cu cântece și cu harfe și cu psalteri, cu timpane și cu chimvale și cu trâmbițe. 9 Și au venit la aria lui Chidon și Uza a întins mâna ca să apuce chivotul, căci boii să poticniseră. 10 Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Uza și l‐a lovit, pentru că își întinsese mâna spre chivot și a murit acolo înaintea lui Dumnezeu. 11 Și David s‐a scârbit pentru că Domnul făcuse o spărtură în Uza și a numit acel loc Pereț‐Uza, până în ziua de astăzi. 12 Și David s‐a temut de Dumnezeu în ziua aceea zicând: Cum voi duce chivotul lui Dumnezeu la mine? 13 Și David n‐a tras chivotul la sine în cetatea lui David, ci l‐a abătut în casa lui Obed‐Edom Gatitul. 14 Și chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni cu familia lui Obed‐Edom în casa lui. Și Domnul a binecuvântat casa lui Obed‐Edom și tot ce era al lui.
David dorește să aducă Chivotul la Ierusalim
(2 Sam. 6:1-11)
1 David s-a sfătuit cu căpeteniile peste mii și peste sute, cu fiecare conducător. 2 David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă credeți că este bine și dacă lucrul acesta vine de la Domnul, Dumnezeul nostru, să ne împărțim și să-i anunțăm pe frații noștri care au rămas în toate regiunile lui Israel, chiar și pe preoții și leviții din cetățile care au pășuni, ca să vină la noi 3 și să aducem aici Chivotul Dumnezeului nostru, căci în timpul vieții lui Saul nu ne-am interesat deloc de el“. 4 Toată adunarea a fost de acord să se facă astfel, căci lucrul acesta a plăcut întregului popor. 5 David a mobilizat tot Israelul, de la râul Șihor din Egipt și până la Lebo-Hamat, ca să aducă Chivotul lui Dumnezeu din Chiriat-Iearim.
6 David a plecat împreună cu tot Israelul spre Baala (adică Chiriat-Iearim), care este a lui Iuda, ca să aducă de acolo Chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului, Cel Care șade deasupra heruvimilor. 7 Au așezat Chivotul lui Dumnezeu într-un car nou și, astfel, l-au luat din casa lui Abinadab. Uza și Ahio conduceau carul. 8 David și tot Israelul sărbătoreau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea, cu cântece, cu lire, cu harfe, cu tamburine, cu chimvale și cu trâmbițe. 9 Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza și-a întins mâna să apuce Chivotul, deoarece boii erau să-l răstoarne. 10 Atunci, Domnul S-a mâniat foarte tare pe Uza și l-a omorât, pentru că pusese mâna pe Chivot. Uza a murit acolo, înaintea lui Dumnezeu.
11 David s-a mâniat pentru că Domnul Se dezlănțuise împotriva lui Uza, și a numit acel loc Pereț-Uza, nume care i-a rămas până în ziua aceasta. 12 David s-a temut de Dumnezeu în acea zi și a zis: „Cum să aduc la mine Chivotul lui Dumnezeu?“. 13 Și David nu a mai adus Chivotul la el, în Cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom, ghititul. 14 Chivotul lui Dumnezeu a rămas cu familia lui Obed-Edom, în casa lui, timp de trei luni, iar Domnul a binecuvântat familia lui Obed-Edom și tot ce era al lui.