Strângerea de ajutoare
1 Cât pentru strângerea de ajutoare care este pentru sfinți, și cum am poruncit bisericilor Galatiei, așa faceți și voi. 2 În ziua întâi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă, strângând după cum i‐ar merge bine, ca să nu se facă strângeri de ajutoare atunci când voi veni. 3 Și când voi sosi la voi, pe cei pe care îi veți găsi buni îi voi trimite cu epistole ca să ducă darul vostru la Ierusalim. 4 Și dacă este vrednic să mă duc și eu, vor merge cu mine. 5 Voi veni însă la voi, când voi trece prin Macedonia; căci trec prin Macedonia 6 și poate voi rămâne la voi sau și voi ierna, ca să mă petreceți unde mă voi duce. 7 Căci nu voiesc să vă văd în treacăt acum; căci nădăjduesc să rămân câtăva vreme la voi, dacă va îngădui Domnul. 8 Voi rămâne însă în Efes până la Cincizecime. 9 Căci mi s‐a deschis o ușă mare și de folos și mulți îmi stau împotrivă. 10 Și dacă va veni Timotei, luați seama ca să fie la voi fără teamă, căci el lucrează lucrul Domnului ca și mine. 11 Deci să nu‐l disprețuiască cineva . Și petreceți‐l în pace ca să vină la mine; căci îl aștept cu frații. 12 Și cât pentru Apolo , fratele, l‐am îndemnat mult ca să vină la voi cu frații; și nu i‐a fost deloc voia ca să vină acum, dar va veni când va avea prilej.
Îndemnuri
13 Vegheați , stați tari în credință, fiți bărbați, întăriți‐vă . 14 Tot ce faceți să se facă în iubire. 15 Și vă îndemn, fraților — știți casa lui Stefana că este pârga Ahaiei și s‐au rânduit pe ei înșiși spre slujba sfinților 16 să fiți și voi supuși unora ca aceștia și oricăruia care lucrează împreună și se ostenește. 17 Mă bucur de venirea lui Stefana și Fortunat și Ahaic, căci au împlinit lipsa voastră. 18 Căci mi‐au odihnit duhul meu și al vostru. Deci recunoașteți pe unii ca aceștia.
Urări de sănătate
19 Vă îmbrățișează bisericile Asiei. Vă îmbrățișează mult Acuila și Prisca, în Domnul, împreună cu biserica cea care este în casa lor. 20 Vă îmbrățișează toți frații. Îmbrățișați‐vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. 21 Îmbrățișarea mea cu mâna mea, a lui Pavel. 22 Dacă cineva nu iubește pe Domnul, să fie anatema. Maranata . 23 Harul Domnului Isus Hristos fie cu voi. 24 Iubirea mea este cu voi toți în Hristos Isus. Amin.
Strângerea de ajutoare pentru sfinți
1 Cu privire la colecta pentru sfinți, faceți și voi tot așa cum le-am dat îndrumări bisericilor din Galatia: 2 în prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte câte ceva , adunând potrivit cu ceea ce a fost binecuvântat, astfel încât să nu aibă loc strângerea colectelor atunci când vin. 3 Iar când voi sosi, pe cei pe care-i recomandați prin scrisori îi voi trimite să ducă darul vostru la Ierusalim. 4 Dacă mi se va părea potrivit să merg și eu, vor merge cu mine.
Planuri de călătorie
5 Voi veni la voi după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. 6 S-ar putea să stau un timp cu voi sau chiar să iernez acolo , pentru ca apoi să mă trimiteți mai departe, oriunde va fi să merg. 7 Căci de data aceasta nu vreau să vă văd doar în treacăt, ci sper să rămân un timp la voi, dacă va îngădui Domnul. 8 Voi mai rămâne totuși în Efes până la Cincizecime, 9 căci mi s-a deschis o ușă mare și rodnică, și sunt mulți împotrivitori.
10 Dacă vine Timotei, aveți grijă să fie fără frică între voi, pentru că și el face lucrarea Domnului, ca și mine. 11 De aceea nimeni să nu-l disprețuiască. Trimiteți-l mai departe în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aștept împreună cu frații.
12 Cu privire la fratele Apollos, l-am rugat mult să vină la voi împreună cu frații, dar n-a vrut deloc să vină acum. Va veni însă când va avea ocazia.
Îndemnuri finale
13 Vegheați, stați fermi în credință, fiți curajoși, fiți tari! 14 Tot ceea ce faceți , să fie făcut în dragoste.
15 Vă dau un îndemn, fraților: știți familia lui Stefanas, că este cel dintâi rod al Ahaiei și că s-au dat pe ei înșiși pentru a-i sluji pe sfinți. 16 Supuneți-vă unor astfel de oameni și fiecăruia care lucrează și depune eforturi împreună cu ei. 17 Mă bucur de venirea lui Stefanas, a lui Fortunatus și a lui Ahaikos, pentru că ei au împlinit ceea ce lipsea din partea voastră. 18 Ei au înviorat duhul meu și al vostru. Prin urmare, apreciați astfel de oameni.

Saluturi
19 Bisericile din Asia vă salută.
Akyla și Prisca, împreună cu biserica din casa lor, vă salută călduros în Domnul.
20 Toți frații vă salută.
Salutați-vă unul pe altul cu o sărutare sfântă.

21 Salutul este scris cu mâna mea: Pavel.

22 Dacă cineva nu-L iubește pe Domnul, să fie anatema! Marana tha!

23 Harul Domnului Isus să fie cu voi!

24 Dragostea mea este cu voi toți, în Cristos Isus. Amin.