Urare
1 Petru, apostol al lui Isus Hristos, către cei din Împrăștiere în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, care stau vremelnic, aleși 2 după știința de mai înainte a lui Dumnezeu Tatăl, în sfințirea Duhului, pentru ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Har vouă și pacea să fie înmulțită.
Mulțumiri pentru nădejdea mântuirii
3 Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după mare mila sa, ne‐a născut din nou pentru o nădejde vie prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morți, 4 pentru o moștenire care nu putrezește și fără pată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi, 5 care sunteți păziți prin puterea lui Dumnezeu prin credință pentru o mântuire gata să fie descoperită în vremea de apoi, 6 în care vă veseliți, deși dacă trebuie, sunteți întristați puțin acum în felurite ispite, 7 pentru ca cercarea credinței voastre, mai de preț decât a aurului pieritor, care este totuși cercat prin foc , să fie aflată spre laudă și slavă și cinste la descoperirea lui Isus Hristos: 8 pe care, deși nu l‐ați văzut, îl iubiți; în care, deși nu‐l vedeți acum, dar crezând, vă veseliți cu bucurie de nespus și slăvită, 9 primind sfârșitul credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre . 10 Despre această mântuire, prorocii, care au prorocit despre harul rânduit pentru voi, au căutat cu stăruință și au cercetat cu de‐amănuntul, 11 cercetând ce vreme sau ce fel de vreme arăta Duhul lui Hristos, care era în ei, când mărturisea mai dinainte patimile rânduite pentru Hristos și slavele urmând după acestea. 12 Și le‐a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri, care v‐au fost vestite acum prin cei ce v‐au vestit evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer; la care lucruri îngerii doresc să se uite de aproape.
Îndemn la sfințenie
13 Pentru aceea, încingându‐vă coapsele gândirii voastre, fiți treji și nădăjduiți în chip desăvârșit în harul care vi se va aduce la descoperirea lui Isus Hristos. 14 Ca niște copii ai ascultării, neasemănându‐vă poftelor de mai înainte când erați în neștiința voastră: 15 ci , după cum Cel ce v‐a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în orice purtare a voastră; 16 pentru că scris este: Fiți sfinți pentru că eu sunt sfânt. 17 Și dacă chemați ca Tată pe cel ce fără căutare la față judecă după fapta fiecăruia, purtați‐vă cu temere în timpul vremelniciei voastre, 18 deoarece știți că nu prin cele putrezitoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din purtarea voastră deșartă învățată de la părinți; 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată, 20 cunoscut fiind într‐adevăr mai înainte de întemeierea lumii, dar arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi, 21 care prin el credeți în Dumnezeu, care l‐a sculat dintre cei morți și i‐a dat slavă; astfel încât credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. 22 După ce v‐ați curățit sufletele prin ascultarea adevărului, ca să aveți iubire frățească fără fățărnicie, iubiți‐vă cu căldură din inimă unii pe alții, 23 voi care sunteți născuți din nou, nu dintr‐o sămânță putrezitoare, ci neputrezitoare, prin Cuvântul cel viu și care rămâne al lui Dumnezeu. 24 Pentru că : Orice carne este ca iarba și orice slavă a ei ca floarea ierbii; iarba s‐a uscat și floarea a căzut: 25 Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este cuvântul evangheliei care v‐a fost vestit.
1 Petru, apostol al lui Isus Cristos,
către cei aleși, care locuiesc ca străini, împrăștiați în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, 2 după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea de Isus Cristos și stropirea cu sângele Lui:
Harul și pacea să vă fie înmulțite!
Născuți din nou la o speranță vie
3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, potrivit cu mila Lui cea mare, ne-a născut din nou la o speranță vie, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morți, 4 și la o moștenire nepieritoare, neîntinată și care nu se veștejește, păstrată în Ceruri pentru voi. 5 Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă, 6 în care voi vă bucurați foarte mult, chiar dacă acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări, 7 pentru ca testarea credinței voastre, cu mult mai valoroasă decât aurul care piere și care totuși este testat prin foc, să aducă laudă, glorie și onoare la descoperirea lui Isus Cristos. 8 Voi Îl iubiți fără să-L fi văzut și credeți în El fără să-L vedeți acum, dar vă bucurați foarte mult cu o bucurie de nedescris și glorioasă, 9 pentru că primiți, ca rezultat al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre.
10 Cu privire la această mântuire, profeții care au profețit despre harul care urma să vă fie dat vouă, au căutat și au cercetat cu atenție, 11 încercând să afle pe cine sau ce vreme le arăta Duhul lui Cristos din ei, atunci când a mărturisit dinainte despre suferințele lui Cristos și glorificările care urmau după acestea. 12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei cu privire la lucrurile care v-au fost istorisite acum de către cei ce v-au vestit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din Cer, lucruri la care până și îngerii tânjesc să privească.
Chemarea credincioșilor la o viață sfântă
13 Prin urmare, să aveți o minte vigilentă, să fiți treji și să vă puneți pe deplin speranța în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Cristos. 14 Ca niște copii ascultători, să nu vă conformați poftelor de altădată, când trăiați în ignoranță, 15 ci, așa cum Cel Ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în tot comportamentul vostru, 16 fiindcă este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!“ .
17 Și dacă-L numiți „Tată“ pe Cel Ce judecă cu imparțialitate, în funcție de faptele fiecăruia, atunci trăiți cu frică în timpul peregrinării voastre, 18 pentru că știți că nu cu lucruri efemere – argint sau aur – ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viață, moștenit de la strămoșii voștri, 19 ci cu sângele prețios al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. 20 El a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă pentru voi, 21 care, prin El, credeți în Dumnezeu. El L-a înviat dintre cei morți și L-a glorificat, astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu.
22 Deci, având în vedere că v-ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, astfel încât dragostea voastră frățească să fie fără ipocrizie, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, dintr-o inimă curată. 23 Voi ați fost născuți din nou, nu dintr-o sămânță pieritoare, ci dintr-una nepieritoare, prin Cuvântul cel viu și trainic al lui Dumnezeu. 24 Căci,
„Orice om este ca iarba
și toată gloria lui este ca floarea de pe câmp.
Iarba se usucă, iar floarea cade,
25 însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“ .
Și acesta este Cuvântul care v-a fost vestit prin Evanghelie.