Amația împăratul lui Iuda
1 Amația era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească; și a domnit douăzeci și nouă de ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Ioadan din Ierusalim. 2 Și el a făcut ce era drept în ochii Domnului, dar nu cu o inimă desăvârșită. 3 Și a fost așa : când i s‐a întărit împărăția, a ucis pe slujitorii lui care uciseseră pe împăratul, tatăl său. 4 Dar pe copiii lor nu i‐a ucis, ci a făcut cum este scris în lege în cartea lui Moise, unde Domnul a poruncit, zicând: Părinții să nu moară pentru copii și nici copiii să nu moară pentru părinți, ci fiecare să moară pentru păcatul său. 5 Și Amația a adunat pe Iuda și i‐a rânduit după casele lor părintești, după mai marii peste mii și mai marii peste sute, prin tot Iuda și Beniaminul: și i‐a numărat de la douăzeci de ani și mai sus și i‐a găsit: trei sute de mii de bărbați ale și, în stare să iasă la oaste, care puteau mânui sulița și scutul. 6 Și a tocmit din Israel o sută de mii de bărbați viteji cu o sută de talanți de argint. 7 Și un om al lui Dumnezeu a venit la el zicând: Împărate, să nu meargă cu tine oastea lui Israel; căci Domnul nu este cu Israel, cu toți copiii lui Efraim. 8 Dar dacă vrei să mergi, fă‐o; întărește‐te la luptă: Dumnezeu te va face să cazi înaintea vrăjmașilor, căci Dumnezeu are puterea să ajute și să doboare. 9 Și Amația a zis omului lui Dumnezeu: Dar ce vom face cu cei o sută de talanți pe care i‐am dat cetei lui Israel? Și omul lui Dumnezeu a zis: Domnul poate să‐ți dea mai mult decât aceasta. 10 Atunci Amația i‐a deosebit, adică ceata care venise la el din Efraim, ca să se ducă iarăși acasă. Și mânia lor s‐a aprins foarte mult împotriva lui Iuda și s‐au întors în mare mânie la locul lor. 11 Și Amația s‐a întărit și și‐a scos poporul și a mers în Valea‐Sării și a bătut zece mii din copiii lui Seir. 12 Și copiii lui Iuda au luat prinși zece mii vii, și i‐au dus pe vârful stâncii și i‐au aruncat de pe vârful stâncii și toți au fost zdrobiți. 13 Dar fiii cetei pe care o trimisese Amația înapoi, ca să nu meargă cu el la luptă, au căzut peste cetățile lui Iuda, de la Samaria până la Bet‐Horon, și au bătut din ei trei mii de inși și au luat o mare pradă. 14 Și a fost așa : când s‐a întors Amația de la măcelărirea edomiților, a adus pe dumnezeii copiilor lui Seir și i‐a așezat dumnezei ai săi, și s‐a plecat înaintea lor și le‐a ars tămâie. 15 Și mânia Domnului s‐a aprins împotriva lui Amația, și i‐a trimis un proroc care i‐a zis: Pentru ce cauți pe dumnezeii poporului care n‐au izbăvit pe poporul lor din mâna ta? 16 Și a fost așa : pe când vorbea cu el, împăratul i‐a zis: Ai fost făcut tu sfetnicul împăratului? Încetează, pentru ce să fii lovit? Atunci prorocul a încetat și a zis: Cunosc că Dumnezeu a hotărât să te piardă pentru că ai făcut aceasta și n‐ai ascultat de sfatul meu. 17 Și Amația, împăratul lui Iuda, s‐a sfătuit și a trimis la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, zicând: Vino să ne privim în față! 18 Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis la Amația, împăratul lui Iuda, zicând: Spinul care este în Liban a trimis la cedrul care este în Liban, zicând: Dă pe fata ta de nevastă fiului meu. Și a trecut o fiară care este în Liban și a călcat spinul. 19 Tu zici: Iată ai bătut Edomul și inima ta te‐a înălțat ca să te lauzi. Rămâi acum acasă! De ce să te cerți cu răul, ca să cazi tu și Iuda cu tine? 20 Dar Amația n‐a ascultat, căci era de la Dumnezeu să‐i dea în mâna vrăjmașului fiindcă au căutat pe dumnezeii Edomului. 21 Și Ioas, împăratul lui Israel, s‐a suit și s‐au privit în față, el și Amația, împăratul lui Iuda, la Bet‐Șemeșul care este în Iuda. 22 Și Iuda a fost bătut înaintea lui Israel și au fugit fiecare la cortul său. 23 Și Ioas, împăratul lui Israel, a prins pe Amația, împăratul lui Iuda, pe fiul lui Ioas, fiul lui Ioahaz, în Bet‐Șemeș, și l‐a dus la Ierusalim și a dărâmat zidul Ierusalimului, de la poarta lui Efraim până la poarta unghiului, patru sute de coți. 24 Și a luat tot aurul și argintul și toate vasele care s‐au aflat în casa lui Dumnezeu la Obed‐Edom și vistieriile casei împăratului și ostatici și s‐a întors la Samaria. 25 Și Amația , fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel. 26 Și celelalte fapte ale lui Amația, cele dintâi și cele de pe urmă, oare nu sunt scrise în cartea împăraților lui Iuda și Israel? 27 Și din vremea când Amația s‐a abătut de pe urma Domnului, au făcut o uneltire împotriva lui în Ierusalim și el a fugit la Lachis: și au trimis după el la Lachis și l‐au ucis acolo. 28 Și l‐au adus pe cai și l‐au înmormântat cu părinții săi în cetatea lui Iuda.
Domnia lui Amația peste Iuda
(2 Regi 14:1-14, 2 17-20)
1 Amația era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Iehoadan și era din Ierusalim. 2 El a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, dar nu din toată inima. 3 După ce și-a consolidat domnia, el i-a omorât pe slujitorii care-l uciseseră pe tatăl său, regele. 4 Totuși, pe fiii lor nu i-a omorât, după cum este scris în Lege, în Cartea lui Moise, în care Domnul a poruncit, zicând: „Să nu-i omori pe părinți pentru copii și nici pe copii pentru părinți, ci fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui“ .
5 Amația i-a convocat pe cei din Iuda și a așezat tot poporul lui Iuda și al lui Beniamin pe familii, potrivit căpeteniilor peste mii și căpeteniilor peste sute. Apoi i-a numărat pe cei de la douăzeci de ani în sus și a găsit trei sute de mii de oameni aleși, în stare să meargă la război și să mânuiască lancea și scutul. 6 El a mai plătit o sută de mii de războinici viteji din Israel cu o sută de talanți de argint.
7 Dar un om al lui Dumnezeu a venit la rege și i-a zis:
‒ Nu lua cu tine armata lui Israel, căci Domnul nu este cu Israel, nu este cu toți acești fii ai lui Efraim! 8 Căci, chiar dacă te vei duce și vei fi curajos în luptă, Dumnezeu va face să te prăbușești înaintea dușmanului, pentru că El are putere să ajute, dar și să prăbușească.
9 Amația l-a întrebat pe omul lui Dumnezeu:
‒ Dar cum rămâne cu cei o sută de talanți pe care i-am dat cetei lui Israel?
Omul lui Dumnezeu i-a răspuns:
Domnul poate să-ți dea mult mai mult decât atât.
10 Amația și-a separat oamenii de ceata venită din Efraim, după care a trimis ceata acasă. Ei s-au mâniat foarte tare pe cei din Iuda și s-au întors acasă înfuriați. 11 Amația s-a pregătit și și-a condus poporul, mergând în Valea Sării, unde au omorât zece mii de oameni dintre fiii lui Seir. 12 Fiii lui Iuda au capturat de vii zece mii de bărbați pe care i-au urcat pe vârful unei stânci, de unde i-au aruncat, astfel încât toți au fost zdrobiți.
13 Între timp , ceata pe care Amația o trimisese înapoi și nu o lăsase să meargă cu ei la luptă, invadase cetățile lui Iuda, din Samaria și până la Bet-Horon, ucigând trei mii de oameni și luând o pradă mare.
14 După ce s-a întors de la înfrângerea edomiților, Amația a adus dumnezeii fiilor lui Seir și i-a folosit ca dumnezei ai săi. El se închina înaintea lor și ardea tămâie în cinstea lor.
15 Domnul S-a mâniat pe Amația și a trimis la el un profet care i-a zis:
‒ De ce ai căutat dumnezeii unei țări care nu-și pot elibera propriul popor din mâna ta?
16 În timp ce vorbea, regele i-a zis:
‒ Te-am pus noi să fii sfetnicul regelui? Oprește-te! De ce vrei să fii lovit?
Profetul s-a oprit, dar a zis:
‒ Știu acum că Dumnezeu a hotărât să te distrugă, pentru că ai făcut lucrul acesta și nu ai ascultat de sfatul meu.
17 După ce s-a sfătuit, Amația, regele lui Iuda, a trimis niște mesageri la Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel, ca să-i spună:
‒ Vino să ne confruntăm!
18 Iehoaș, regele lui Israel, i-a răspuns lui Amația, regele lui Iuda, zicând:
‒ Spinul din Liban a trimis să-i spună cedrului din Liban: „Dă-o pe fata ta de soție fiului meu!“. Însă una dintre vietățile câmpului a trecut pe acolo și a călcat spinul în picioare. 19 Tu zici: „Iată, am învins Edomul!“. Și de aceea ți s-a înălțat inima, mândrindu-te. Rămâi mai bine acasă! De ce să provoci o nenorocire care ar duce la căderea ta și a lui Iuda?
20 Amația însă n-a ascultat, fiindcă Dumnezeu hotărâse să-i dea pe cei din Iuda în mâna lui Iehoaș , deoarece căutaseră ajutor la dumnezeii Edomului. 21 Prin urmare, Iehoaș, regele lui Israel, a pornit la luptă . El și Amația, regele lui Iuda, s-au confruntat la Bet-Șemeș, în Iuda. 22 Iuda a fost învins de Israel și fiecare om a fugit acasă. 23 Iehoaș, regele lui Israel, l-a prins pe Amația, regele lui Iuda, fiul lui Ioaș, fiul lui Ahazia, la Bet-Șemeș și l-a adus la Ierusalim. Apoi Iehoaș a spart zidul Ierusalimului de la Poarta Efraim până la Poarta Unghiului, pe o lungime de patru sute de coți. 24 A luat tot aurul și argintul, împreună cu toate obiectele pe care le-a găsit în Casa lui Dumnezeu, aflate în grija lui Obed-Edom și a golit vistieriile palatului regelui. A luat și prizonieri, și apoi s-a întors în Samaria. 25 Amația, fiul lui Ioaș, regele lui Iuda, a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui Iehoaș, fiul lui Iehoahaz, regele lui Israel.
26 Celelalte fapte ale lui Amația, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“? 27 De când Amația s-a depărtat de Domnul, slujitorii lui au pus la cale o conspirație împotriva lui, la Ierusalim. El a fugit la Lachiș, dar ei au trimis după el oameni care l-au omorât acolo. 28 L-au adus pe cai și l-au înmormântat alături de strămoșii săi în cetatea lui Iuda.