Domnia lui Ioahaz
1 Și poporul țării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, și l‐a făcut împărat în Ierusalim în locul tatălui său. 2 Ioahaz era de douăzeci și trei de ani când a început să domnească și a domnit trei luni în Ierusalim. 3 Și împăratul Egiptului l‐a dat jos în Ierusalim și a pus peste țară un bir de o sută de talanți de argint și un talant de aur. 4 Și împăratul Egiptului a făcut pe Eliachim, fratele său, împărat peste Iuda și Ierusalim și i‐a schimbat numele în Ioiachim. Și Neco a luat pe Ioahaz, fratele său, și l‐a dus în Egipt.
Ioiachim
5 Ioiachim era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim; și a făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului său. 6 Împotriva lui s‐a suit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și l‐a legat cu lanțuri de aramă ca să‐l ducă la Babilon. 7 Și Nebucadnețar a dus și vasele casei Domnului la Babilon și le‐a pus în templul său în Babilon. 8 Și celelalte fapte ale lui Ioiachim și urâciunile sale pe care le‐a făcut și ce s‐a găsit în el, iată, sunt scrise în cartea împăraților lui Israel și Iuda. Și Ioiachin, fiul său, a domnit în locul său.
Ioiachin
9 Ioiachin era de opt ani când a început să domnească și a domnit trei luni și zece zile în Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului. 10 Și după trecerea anului împăratul Nebucadnețar a trimis și l‐a adus la Babilon, împreună cu uneltele de preț ale casei Domnului, și a făcut pe Zedechia , fratele său, împărat peste Iuda și Ierusalim.
Zedechia
11 Zedechia era de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. 12 Și a făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului său, nu s‐a smerit înaintea lui Ieremia, prorocul, care vorbea după gura Domnului. 13 Și s‐a răsculat împotriva împăratului Nebucadnețar care‐l pusese să jure pe Dumnezeu; și și‐a înțepenit grumazul și și‐a învârtoșat inima ca să nu se întoarcă la Domnul Dumnezeul lui Israel. 14 Toți mai marii preoților și poporul și‐au înmulțit mult păcatele, după toate urâciunile neamurilor; și au spurcat casa Domnului pe care o sfințise el la Ierusalim. 15 Și Domnul Dumnezeul părinților lor a trimis prin solii săi la ei, sculându‐se de dimineață și trimițând, căci i se făcea milă de poporul său și de locașul său de locuit. 16 Dar ei batjocoreau pe solii lui Dumnezeu și disprețuiau cuvintele lui și râdeau de prorocii lui, până a izbucnit mânia Domnului împotriva poporului său și n‐a mai fost vindecare. 17 Și a făcut să se suie împotriva lor împăratul haldeilor și el a ucis pe tinerii lor cu sabia în casa locașului lor sfințit; și n‐a avut milă nici de tânăr, nici de fecioară, nici de bătrân, nici de cel încovoiat de bătrânețe: pe toți i‐a dat în mâna lui. 18 Și toate uneltele casei lui Dumnezeu, mari și mici, vistieriile casei Domnului și vistieriile împăratului și ale mai marilor săi, totul a dus la Babilon. 19 Și au ars casa lui Dumnezeu și au surpat zidul Ierusalimului și au ars cu foc toate palatele lui și au nimicit toate uneltele lui scumpe. 20 Și a strămutat la Babilon pe cei ce mai rămăseseră de sabie și au fost slujitori lui și fiilor lui până la domnia împărăției perșilor. 21 Ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce țara se va bucura de sabatele sale. Căci în toate zilele pustiirii sale a ținut un sabat până s‐au împlinit șaptezeci de ani.
Porunca lui Cir
22 Și în anul întâi al lui Cir, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia , Domnul a deșteptat duhul lui Cir , împăratul Persiei; și el a făcut o strigare în toată împărăția sa încă și în scris, zicând: 23 Așa zice Cir, împăratul Persiei: Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi‐a dat toate împărățiile pământului și mi‐a poruncit să‐i zidesc o casă la Ierusalim, care este în Iuda. Oricine dintre voi este din poporul său, Domnul Dumnezeul său să fie cu el, și să se suie!
Domnia lui Ioahaz peste Iuda
(2 Regi 23:31-35)
1 Apoi poporul țării l-a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, și l-a numit rege în locul tatălui său, la Ierusalim.
2 Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. 3 Regele Egiptului l-a detronat la Ierusalim și a cerut țării un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur. 4 Regele Egiptului l-a numit rege peste Iuda și Ierusalim pe Eliachim, fratele lui Iehoahaz, și i-a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe Iehoahaz, fratele acestuia, Neco l-a luat și l-a dus în Egipt.
Domnia lui Iehoiachim peste Iuda
(2 Regi 23:36–24:7)
5 Iehoiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul său. 6 Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit împotriva acestuia și l-a legat cu lanțuri de bronz ca să-l ducă în Babilon. 7 Nebucadnețar a adus în Babilon unele dintre obiectele Casei Domnului și le-a pus în templul său din Babilon. 8 Celelalte fapte ale lui Iehoiachim, toate urâciunile pe care le-a comis și ceea ce a fost găsit împotriva lui, iată, ele sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“. Și în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.
Domnia lui Iehoiachin peste Iuda
(2 Regi 24:8-17)
9 Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni și zece zile. El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului. 10 În anul următor, împăratul Nebucadnețar a trimis să-l aducă la Babilon împreună cu obiectele scumpe ale Casei Domnului, iar în locul lui l-a numit rege peste Iuda și peste Ierusalim pe unchiul său, Zedechia.
Domnia lui Zedechia peste Iuda
(2 Regi 24:18–25:18Ier. 52:1-3)
11 Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. 12 El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul său, și nu s-a smerit înaintea profetului Ieremia care vorbea din partea Domnului. 13 S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadnețar, care-l pusese să jure pe Dumnezeu. S-a încăpățânat și și-a împietrit inima, ca să nu se întoarcă la Domnul, Dumnezeul lui Israel. 14 Toate căpeteniile preoților, precum și poporul, au fost și ei necredincioși, luându-se după toate urâciunile națiunilor, și au pângărit Casa Domnului, pe care El o sfințise la Ierusalim.
Căderea Ierusalimului
(2 Regi 25:1-21Ier. 39:1-10Ier. 52:1-27)
15 Domnul, Dumnezeul strămoșilor lor, Și-a trimis din timp mesagerii la ei; i-a trimis pentru că Îi era milă de poporul Lui și de Locuința Sa. 16 Ei însă i-au luat în derâdere pe mesagerii lui Dumnezeu, au disprețuit cuvintele Lui și I-au batjocorit profeții, până când a venit mânia Domnului peste poporul Său și n-a mai fost vindecare. 17 Domnul l-a ridicat împotriva lor pe împăratul caldeenilor. El le-a ucis tinerii cu sabia chiar în Casa Sfântului lor Lăcaș. N-a avut milă nici de feciori, nici de fecioare, nici de bătrâni, nici de gârbovi. Dumnezeu i-a dat pe toți în mâna lui. 18 Toate obiectele Casei lui Dumnezeu, mari și mici, tezaurul Casei Domnului, bogățiile regelui și ale căpeteniilor sale, pe toate le-a dus în Babilon. 19 Au dat foc Casei lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalimului, au dat foc tuturor palatelor și au distrus toate obiectele prețioase.
20 Pe cei ce au scăpat de sabie, i-a dus în captivitate la Babilon, iar aceștia au devenit slujitorii lui și ai fiilor lui, până când a ajuns la putere împărăția Persiei, 21 adică până când țara s-a bucurat de Sabaturile ei, împlinindu-se astfel Cuvântul Domnului spus prin Ieremia. Tot timpul cât a rămas pustiită, țara s-a odihnit până când s-au împlinit șaptezeci de ani.
Decretul repatrierii evreilor
(Ezra 1:1-3)
22 În primul an al lui Cirus, împăratul Persiei, ca să se împlinească Cuvântul Domnului spus prin Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, și acesta a cerut să se vestească prin viu grai și în scris, în toată împărăția sa, următoarele:
23 „Așa vorbește Cirus, împăratul Persiei:
«Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care mi-a dat toate regatele pământului, m-a numit să-I zidesc o Casă în Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el! Să meargă în Ierusalim !»“.