Ahaz, împăratul lui Iuda
1 În anul al șaptesprezecelea al lui Pecah, fiul lui Remalia, a început să domnească Ahaz , fiul lui Iotam, împăratul lui Iuda. 2 Ahaz era de douăzeci de ani, când s‐a făcut împărat și a domnit șaisprezece ani în Ierusalim, dar n‐a făcut ce era drept în ochii Domnului Dumnezeului său, ca David, tatăl său. 3 Ci a umblat în calea împăraților lui Israel și a trecut chiar pe fiul său prin foc, după urâciunile popoarelor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel. 4 Și jertfea și ardea tămâie pe înălțimi și pe dealuri și sub orice copac verde. 5 Atunci Rețin, împăratul Siriei, și Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s‐au suit cu război împotriva Ierusalimului și au împresurat pe Ahaz, dar n‐au putut să‐l înfrângă. 6 În vremea aceea, Rețin, împăratul Siriei, a luat înapoi Elatul pentru Siria și a alungat pe iudeii din Elat și sirienii au venit la Elat și au locuit acolo până în ziua de astăzi. 7 Și Ahaz a trimis soli la Tiglat‐Pileser, împăratul Asiriei, zicând: Eu sunt slujitorul tău și fiul tău: suie‐te și mântuiește‐mă din mâna împăratului Siriei și din mâna împăratului lui Israel, care s‐au sculat împotriva mea. 8 Și Ahaz a luat argintul și aurul care se aflau în casa Domnului și în vistieriile casei împăratului și le‐a trimis dar împăratului Asiriei. 9 Și împăratul Asiriei l‐a ascultat: și împăratul Asiriei s‐a suit împotriva Damascului și l‐a luat și i‐a strămutat locuitorii la Chir și pe Rețin l‐a ucis. 10 Și împăratul Ahaz s‐a dus la Damasc spre întâmpinarea lui Tiglat‐Pileser, împăratul Asiriei și a văzut altarul care era în Damasc. Și împăratul Ahaz a trimis lui Urie, preotul, chipul altarului și înfățișarea lui după toată lucrătura lui. 11 Și Urie, preotul, a zidit un altar după toate cele ce trimisese împăratul Ahaz din Damasc. Așa l‐a făcut Urie, preotul, până a venit împăratul Ahaz din Damasc. 12 Și împăratul a venit din Damasc și împăratul a văzut altarul și împăratul s‐a apropiat de altar și a jertfit pe el. 13 Și a făcut să fumege arderea sa de tot și darul său de mâncare, și a vărsat darul său de băutură și a stropit pe altar sângele jertfelor sale de pace. 14 Și a mutat altarul de aramă care era înaintea Domnului, din fața casei, dintre altarul său și casa Domnului și l‐a pus alături de altarul său la miazănoapte. 15 Și împăratul Ahaz a poruncit lui Urie, preotul, zicând: Să faci să fumege pe altarul cel mare arderea de tot de dimineață și darul de mâncare de seară și arderea de tot a împăratului și darul său de mâncare și arderea de tot a întregului popor al țării și darul său de mâncare și darurile sale de băutură; și să stropești peste el tot sângele arderii de tot și tot sângele jertfelor; și altarul de aramă să fie pentru mine ca să cer sfat. 16 Și Urie, preotul, a făcut după toate cele ce a poruncit împăratul Ahaz. 17 Și împăratul Ahaz a tăiat pervazele picioarelor și a îndepărtat de pe ele spălătoarele și a coborât marea de pe boii de aramă care erau dedesubtul ei și a pus‐o pe un așternut de piatră. 18 Și cărărușa acoperită pentru sabat pe care o zidiseră în casă, și intrarea împăratului de afară le‐a abătut din casa Domnului din pricina împăratului Asiriei. 19 Și celelalte fapte ale lui Ahaz, ce a făcut, oare nu sunt scrise în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda? 20 Și Ahaz a adormit cu părinții săi și a fost înmormântat cu părinții săi în cetatea lui David; și în locul său a domnit Ezechia, fiul său.
Domnia lui Ahaz peste Iuda
(2 Cron. 28:5-8, 2 16-27)1 Ahaz, fiul lui Iotam, regele lui Iuda, a devenit rege în al șaptesprezecelea an al lui Pekah, fiul lui Remalia. 2 Ahaz era în vârstă de douăzeci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. El nu a făcut ce este drept înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul lui, așa cum făcuse strămoșul său David, 3 ci a umblat pe calea regilor lui Israel. El și-a sacrificat fiul în foc, potrivit cu practicile scârboase ale națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel. 4 De asemenea, a adus jertfe și tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub orice copac verde.
5 Atunci Rețin, regele Aramului, și Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, s-au dus să lupte împotriva Ierusalimului. L-au asediat pe Ahaz, dar n-au putut să-l învingă. 6 În vremea aceea, Rețin, regele Aramului, a readus Elatul sub stăpânirea Aramului, alungându-i pe iudei. Astfel edomiții s-au întors la Elat și au locuit acolo până în ziua aceasta.
7 Ahaz a trimis niște mesageri la Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, ca să-i spună: „Eu sunt slujitorul tău și fiul tău! Vino și eliberează-mă din mâna regelui Aramului și din mâna regelui lui Israel, care s-au ridicat împotriva mea“. 8 Ahaz a luat argintul și aurul care se aflau în Casa Domnului și în vistieriile palatului regelui și le-a trimis ca dar împăratului Asiriei. 9 Împăratul Asiriei l-a ascultat. Și, astfel, împăratul Asiriei a venit împotriva Damascului și l-a capturat. Apoi i-a dus pe locuitori în captivitate la Chir și l-a omorât pe Rețin.
10 Regele Ahaz a plecat la Damasc pentru a-l întâlni pe Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei. Când a văzut altarul care era în Damasc, regele Ahaz a trimis preotului Urie modelul altarului și schița lui, cu fiecare detaliu. 11 Preotul Urie a construit un altar potrivit cu toate detaliile trimise din Damasc de regele Ahaz. Preotul Urie l-a terminat înainte de întoarcerea regelui din Damasc. 12 Când s-a întors regele din Damasc și a văzut altarul, s-a apropiat de el și a adus jertfe pe el. 13 A adus pe altar arderile-de-tot și darurile de mâncare, a turnat darurile de băutură și a vărsat sângele jertfelor pentru pace. 14 A îndepărtat dinaintea Casei altarul de bronz care era înaintea Domnului, pentru a nu fi între noul altar și Casa Domnului și l-a așezat la nord de noul altar.
15 Regele Ahaz i-a poruncit preotului Urie, zicând: „Să aduci pe altarul cel mare arderea-de-tot de dimineață și darul de mâncare de seară, arderea-de-tot a regelui și darul lui de mâncare, arderea-de-tot a întregului popor din țară, darul lor de mâncare și darurile lor de băutură; să torni pe el tot sângele arderilor-de-tot și tot sângele jertfelor. Iar altarul de bronz îl voi folosi pentru a căuta călăuzire!“. 16 Și preotul Urie a făcut totul așa cum i-a poruncit regele Ahaz.
17 Regele Ahaz a sfărâmat panelele piedestalelor și a îndepărtat bazinele de pe ele. A dat jos și „marea“ de pe boii de bronz care erau sub ea și a așezat-o pe o pardoseală de piatră. 18 La dorința împăratului Asiriei a îndepărtat din Casa Domnului atât arcada Sabatului, care fusese construită în interiorul Casei, cât și intrarea de afară a regelui.
19 Celelalte fapte pe care le-a făcut Ahaz, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 20 Ahaz a adormit alături de strămoșii săi și a fost înmormântat, alături de strămoșii săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Ezechia.