Osea, cel din urmă împărat al lui Israel
1 În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească Osea , fiul lui Ela, în Samaria peste Israel; a domnit nouă ani. 2 Și a făcut rău în ochii Domnului, dar nu ca împărații lui Israel, care fuseseră înainte de el. 3 Împotriva lui s‐a suit Salmanasar , împăratul Asiriei; și Osea a ajuns slujitorul lui și i‐a adus daruri. 4 Dar împăratul Asiriei a aflat că Osea făcea uneltire căci trimisese soli la So, împăratul Egiptului și n‐a trimis dar împăratului Asiriei ca în fiecare an. Și împăratul Asiriei l‐a închis și l‐a legat în închisoare. 5 Și împăratul Asiriei a alergat prin toată țara și s‐a suit împotriva Samariei și a împresurat‐o trei ani. 6 În anul al nouălea al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria și a strămutat pe Israel în Asiria și i‐a așezat în Halah și la Habor, pe râul Gozan, și în cetățile Mezilor.
Robia asiriană
7 Și a fost așa pentru că copiii lui Israel păcătuiseră împotriva Domnului Dumnezeului lor care‐i scosese din țara Egiptului de sub mâna lui Faraon, împăratul Egiptului și s‐au temut de alți dumnezei 8 și au umblat în așezămintele neamurilor pe care le alungase Domnul dinaintea copiilor lui Israel și ale împăraților lui Israel pe care le făcuseră ei. 9 Și copiii lui Israel au făcut în ascuns lucruri care nu erau drepte împotriva Domnului Dumnezelui lor și și‐au zidit înălțimi în toate cetățile lor de la turnul paznicilor până la cetatea întărită, 10 și și‐au ridicat stâlpi și Astartee pe orice deal înalt și sub orice copac verde, 11 și acolo au ars tămâie pe toate înălțimile ca popoarele pe care le alungase Domnul dinaintea lor și au făcut lucruri rele ca să mânie pe Domnul, 12 și au slujit idolilor despre care Domnul le zisese: Să nu faceți lucrul acesta. 13 Și Domnul a mărturisit împotriva lui Israel și împotriva lui Iuda prin toți prorocii, toți văzătorii , zicând: Întoarceți‐vă de la căile voastre cele rele și păziți poruncile mele, așezămintele mele, după toată legea pe care am poruncit‐o părinților voștri și pe care v‐am trimis‐o prin robii mei, prorocii. 14 Dar n‐au ascultat și și‐au întărit grumajii, ca grumazul părinților lor, care n‐au crezut în Domnul Dumnezeul lor, 15 și au lepădat așezămintele lui și legământul lui pe care‐l făcuse cu părinții lor și mărturiile lui pe care le mărturisise lor și au umblat după deșertăciune și s‐au făcut deșerți și au mers după neamurile care erau în jurul lor despre care Domnul le poruncise să nu facă și ei ca ele, 16 și au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor și și‐au făcut chipuri turnate, doi viței și au făcut o Astartee și s‐au închinat la toată oștirea cerurilor și au slujit lui Baal 17 și au trecut pe fiii lor și pe fiicele lor prin foc și s‐au dedat la ghicire și la descântece și s‐au vândut să facă rău în ochii Domnului ca să‐l mânie. 18 Și Domnul s‐a mâniat foarte mult pe Israel și i‐a depărtat de la fața sa; n‐a rămas decât numai seminția lui Iuda. 19 Și nici Iuda n‐a păzit poruncile Domnului Dumnezeului său, ci au umblat în așezămintele lui Israel pe care le făcuseră. 20 Și Domnul a lepădat toată sămânța lui Israel și i‐a smerit și i‐a dat în mâna prădătorilor până i‐a lepădat de la fața sa. 21 Căci Israel s‐a rupt de la casa lui David și a făcut împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, și Ieroboam a abătut cu sila pe Israel de pe urma Domnului și l‐a tras în păcat mare. 22 Și copiii lui Israel au umblat în toate păcatele lui Ieroboam pe care le‐a făcut; nu s‐au depărtat de la ele 23 până ce Domnul a îndepărtat pe Israel de la fața sa, cum a zis prin toți slujitorii săi, prorocii, și Israel a fost strămutat din țara lor în Asiria până în ziua de astăzi.
Samaritenii
24 Și împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon și de la Cuta și de la Ava și de la Hamat și de la Sefarvaim, și i‐a așezat în cetățile Samariei în locul copiilor lui Israel și au luat în stăpânire Samaria și au locuit în cetățile ei. 25 Și a fost așa : la începutul locuirii lor acolo, nu se temeau de Domnul și Domnul a trimis lei între ei, care‐i omorau. 26 Și au vorbit împăratului Asiriei zicând: Neamurile pe care le‐ai strămutat și le‐ai așezat în cetățile Samariei nu cunosc datina dumnezeului țării și el a trimis lei printre ei și iată îi ucid, fiindcă nu cunosc datina dumnezeului țării. 27 Și împăratul Asiriei a poruncit zicând: Duceți acolo pe unul din preoții, pe care i‐ați luat de acolo și ei să meargă și să locuiască acolo și el să‐i învețe datina Dumnezeului țării. 28 Și unul din preoții pe care‐i strămutaseră din Samaria a venit și a locuit în Betel și i‐a învățat cum să se teamă de Domnul. 29 Și fiecare neam și‐a făcut dumnezeii săi și i‐a pus în casele înălțimilor, pe care le făcuseră samaritenii, fiecare neam în cetățile unde locuia. 30 Și bărbații din Babilon au făcut pe Sucot‐Benot și bărbații din Cut au făcut pe Nergal și bărbații din Hamat au făcut pe Așima 31 și aviții au făcut pe Nibhaz și Tartac și sefarviții au ars pe copiii lor în foc lui Adramelec și lui Anamelec, dumnezeii sefarviților. 32 Și s‐au temut de Domnul și și‐au făcut din toate marginile lor preoți ai înălțimilor care jertfeau pentru ei în casele înălțimilor, 33 s‐au temut de Domnul și au slujit dumnezeilor lor după datina neamurilor de unde fuseseră strămutați. 34 Până în ziua de astăzi ei fac după datinele lor de mai înainte: nu se tem de Domnul și nici nu fac după așezămintele lor și după judecățile lor și nici după legea și porunca, pe care a poruncit‐o Domnul copiilor lui Iacov, pe care l‐a numit Israel. 35 Și Domnul făcuse legământ cu ei și le poruncise zicând: Să nu vă temeți de alți dumnezei și să nu vă închinați înaintea lor, nici să nu le slujiți lor, nici să nu le jertfiți; 36 ci numai de Domnul, care v‐a scos din țara Egiptului cu putere mare și cu braț întins , de el să vă temeți și lui să vă închinați și lui să‐i jertfiți. 37 Și așezămintele, judecățile și legea și porunca pe care le‐a scris pentru voi, să luați seama să le faceți în toate zilele; și să nu vă temeți de alți dumnezei. 38 Și să nu uitați legământul pe care l‐am făcut cu voi și să nu vă temeți de alți dumnezei; 39 ci să vă temeți de Domnul Dumnezeul vostru și el vă va scăpa din mâna tuturor vrăjmașilor voștri. 40 Și n‐au ascultat ci au făcut după datina lor de mai înainte. 41 Și neamurile acestea se temeau de Domnul și slujeau chipurilor lor cioplite și copiii lor și copiii copiilor lor: cum au făcut părinții lor așa fac ei până în ziua de astăzi.
Domnia lui Osea peste Israel
1 Osea, fiul lui Ela, a început să domnească peste Israel, la Samaria, în al doisprezecelea an al lui Ahaz, regele lui Iuda, și a domnit timp de nouă ani. 2 El a făcut ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, însă nu ca regii lui Israel de dinaintea lui.
3 Salmanasar, împăratul Asiriei, s-a ridicat împotriva lui și, astfel, Osea a devenit vasalul lui și i-a plătit tribut. 4 Împăratul Asiriei a descoperit însă o conspirație de-a lui Osea, care îi trimisese mesageri lui So, regele Egiptului, și nu-i mai aducea tributul anual împăratului Asiriei. Prin urmare, împăratul Asiriei l-a prins și l-a aruncat în închisoare. 5 Împăratul Asiriei a străbătut toată țara și a venit împotriva Samariei, pe care a asediat-o timp de trei ani. 6 În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a cucerit Samaria și l-a dus pe Israel în captivitate în Asiria. El i-a pus să locuiască în Halah, în Gozan, de-a lungul râului Habor, și în cetățile mezilor.
Cauzele desființării regatului lui Israel
7 Acestea s-au întâmplat din cauză că fiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul lor, Care i-a scos din țara Egiptului, de sub stăpânirea lui Faraon, regele Egiptului. Ei s-au temut de alți dumnezei 8 și au urmat obiceiurile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel, și obiceiurile făcute de regii lui Israel. 9 Fiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului, Dumnezeul lor, fapte care nu erau drepte. Ei și-au construit înălțimi în toate cetățile lor, de la turnurile străjerilor până la cetățile fortificate. 10 Și-au ridicat stâlpi sacri și așere pe orice deal înalt și sub orice copac verde. 11 Au ars tămâie pe toate înălțimile, la fel ca națiunile pe care le-a alungat Domnul dinaintea lor și au făcut lucruri rele, mâniindu-L pe Domnul. 12 Ei au slujit idolilor, deși Domnul le spusese: „Să nu faceți lucrul acesta!“. 13 Domnul le-a avertizat pe Israel și pe Iuda prin toți profeții Săi și prin toți văzătorii, zicând: „Întoarceți-vă de la căile voastre cele rele și păziți poruncile și hotărârile Mele, potrivit cu toată Legea pe care am poruncit-o strămoșilor voștri și pe care v-am trimis-o prin slujitorii Mei, profeții!“.
14 Dar ei n-au ascultat. S-au încăpățânat, la fel ca strămoșii lor, care nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor. 15 Ei au respins hotărârile Lui, legământul încheiat cu strămoșii lor și învățăturile pe care li le-a dat El. Au umblat după deșertăciuni și au devenit ei înșiși deșertăciuni. S-au luat după națiunile care erau în jurul lor, cu toate că Domnul le poruncise să nu facă asemenea lor. 16 Ei au renunțat la toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, și și-au turnat ca idoli doi viței și un stâlp al Așerei. S-au închinat întregii armate a cerurilor și i-au slujit lui Baal. 17 Și-au sacrificat în foc fiii și fiicele, s-au ocupat cu divinația și cu interpretarea semnelor și s-au vândut ca să facă ce este rău înaintea ochilor Domnului, mâniindu-L.
18 De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare pe Israel și l-a îndepărtat din prezența Lui, astfel încât n-a mai rămas decât seminția lui Iuda. 19 Însă nici Iuda nu a păzit poruncile Domnului, Dumnezeul lui, ci a practicat obiceiurile făcute de Israel. 20 Atunci Domnul a respins tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat pe mâna jefuitorilor și, în cele din urmă, i-a alungat din prezența Lui.
21 Căci atunci când El îl despărțise pe Israel de Casa lui David, ei îl făcuseră rege pe Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a îndepărtat pe Israel de Domnul și l-a făcut să comită un mare păcat. 22 Fiii lui Israel au continuat să comită toate păcatele pe care le-a făcut Ieroboam și nu s-au depărtat de ele, 23 până când, în cele din urmă, Domnul l-a îndepărtat pe Israel din prezența Sa, așa cum vestise prin toți slujitorii Săi, profeții. Și, astfel, Israel a fost luat de pe teritoriul său și dus în captivitate, în Asiria, unde a rămas până în ziua aceasta.
Colonizarea Samariei
24 Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat și din Sefarvaim și i-a așezat în cetățile Samariei, în locul fiilor lui Israel. Ei au luat în stăpânire Samaria și au locuit în cetățile ei. 25 Când au început ei să locuiască acolo, nu se temeau de Domnul și, prin urmare, Domnul a trimis împotriva lor niște lei care au ucis câțiva dintre ei. 26 Atunci i-au zis împăratului Asiriei: „Națiunile pe care le-ai exilat și le-ai pus să locuiască în cetățile Samariei nu cunosc cerințele Dumnezeului țării. El a trimis împotriva lor niște lei și acestea au fost omorâte de ei, pentru că nu cunosc cerințele Dumnezeului țării!“.
27 Atunci împăratul Asiriei a poruncit, zicând: „Trimiteți-l pe unul dintre preoții care au fost luați captivi de acolo. Acesta să meargă și să locuiască acolo, ca să-i învețe cerințele Dumnezeului țării“. 28 Unul dintre preoții care fusese luat captiv din Samaria s-a întors, a locuit la Betel și i-a învățat cum să se teamă de Domnul. 29 Dar fiecare națiune și-a făcut proprii ei dumnezei în cetățile în care locuiau și i-au pus în temple, pe înălțimile construite de samariteni. 30 Oamenii din Babilon l-au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cuta l-au făcut pe Nergal, oamenii din Hamat l-au făcut pe Așima, 31 iar cei din Ava i-au făcut pe Nibhaz și pe Tartak. Cei din Sefarvaim își ardeau fiii în foc, ca jertfă pentru Adra-Melek și Anam-Melek, dumnezeii din Sefarvaim. 32 Ei erau temători de Domnul, dar totodată și-au numit pentru ei înșiși tot felul de preoți ai înălțimilor, care aduceau pentru ei jertfe în templele de pe înălțimi. 33 Astfel, ei se temeau de Domnul, dar slujeau și dumnezeilor lor, după obiceiul națiunilor din care au fost aduși.
34 Până în ziua aceasta, ei au aceleași obiceiuri vechi. Ei nu se tem de Domnul, nu păzesc nici hotărârile și judecățile lor, și nici Legea și poruncile pe care le-a dat Domnul urmașilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel. 35 Domnul încheiase cu ei un legământ și le poruncise, zicând: „Să nu vă temeți de alți dumnezei, să nu vă închinați lor, să nu le slujiți și să nu le aduceți jertfe, 36 ci să vă temeți de Domnul, Care v-a scos din țara Egiptului cu mare putere și cu brațul Său întins. Lui să vă închinați și Lui să-I aduceți jertfe! 37 Vegheați întotdeauna să păziți hotărârile, judecățile, Legea și poruncile pe care le-a scris pentru voi și să nu vă temeți de alți dumnezei. 38 Să nu uitați legământul pe care l-am încheiat Eu cu voi și să nu vă temeți de alți dumnezei, 39 ci să vă temeți de Domnul, Dumnezeul vostru, și El vă va elibera din mâna tuturor dușmanilor voștri“.
40 Ei însă n-au ascultat, ci au urmat vechile lor obiceiuri. 41 Așadar, aceste națiuni se temeau de Domnul, dar slujeau și chipurilor lor cioplite. Până în ziua aceasta, copiii lor și copiii copiilor lor fac ceea ce au făcut și strămoșii lor.