Stăruința în propovăduire
1 Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, atât pe arătarea lui cât și pe împărăția lui: 2 propovăduiește cuvântul, stăruiește la vreme, ne la vreme, mustră , ceartă, îndeamnă cu orice îndelungă răbdare și învățătură. 3 Căci va fi o vreme când nu vor suferi învățătura sănătoasă, ci își vor îngrămădi învățători după poftele lor, fiind gâdilați la auz, 4 și își vor întoarce auzul de la adevăr, și se vor abate la basme. 5 Tu însă fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist , împlinește‐ți bine slujba. 6 Căci eu sunt chiar turnat ca o jertfă de băutură și vremea mutării mele este aproape.
Timotei rugat să vină la Pavel
7 M‐am luptat lupta cea bună, am sfârșit alergarea, am păzit credința; 8 de acum îmi stă înainte cununa dreptății, pe care mi‐o va da Domnul, dreptul Judecător, în ziua aceea, dar nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea lui. 9 Silește‐te să vii curând la mine. 10 Căci Dima m‐a părăsit, fiindcă a iubit veacul de acum și a plecat la Tesalonic, Crescens în Galatia, Tit în Dalmatia. 11 Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu și adu‐l cu tine, căci îmi este folositor pentru slujbă. 12 Pe Tihic l‐am trimis la Efes. 13 Când vii, adu‐mi mantaua pe care am lăsat‐o în Troa la Carp și cărțile, mai ales cele de piele. 14 Alexandru arămarul mi‐a făcut multe rele: Domnul îi va da după faptele lui. 15 Păzește‐te și tu de el; căci tare s‐a împotrivit cuvintelor noastre. 16 În întâia mea apărare nimeni nu mi‐a venit în ajutor, ci toți m‐au părăsit: să nu li se pună în socoteală. 17 Dar Domnul a stat lângă mine și m‐a întărit, ca prin mine să fie vestită pe deplin propovăduirea și să audă toate Neamurile; și am fost scăpat din gura leului. 18 Domnul mă va scăpa de orice lucru rău și mă va mântui până la împărăția lui cea cerească. A lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.
Urări de sănătate
19 Îmbrățișează pe Priscila și Acuila și casa lui Onisifor. 20 Erast a rămas în Corint, iar pe Trofim l‐am lăsat în Milet bolnav. 21 Silește‐te să vii înainte de iarnă. Te îmbrățișează Eubul și Pudens și Linus și Claudia și toți frații. 22 Domnul Isus Hristos fie cu duhul tău! Harul fie cu voi.
1 Te rog insistent înaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus, Care urmează să judece viii și morții, și ținând seama de venirea Lui și Împărăția Lui: 2 predică Cuvântul, fii pregătit la momentul potrivit sau la momentul nepotrivit, corectează, mustră, îndeamnă cu toată răbdarea și învățătura. 3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor suporta învățătura sănătoasă, ci își vor îngrămădi învățători după poftele lor, ca să le gâdile auzul. 4 Nu vor mai dori să audă adevărul și se vor duce după mituri. 5 Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferințele, fă lucrarea unui evanghelist, împlinește-ți bine slujba.
6 Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, și vremea plecării mele este aproape. 7 M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. 8 De acum înainte îmi este păstrată coroana dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, și nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit venirea Lui.
Instrucțiuni personale
9 Străduiește-te să vii la mine cât de repede. 10 Demas, din dragoste pentru veacul de acum, m-a părăsit și s-a dus la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, iar Titus în Dalmația. 11 Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, pentru că îmi este de folos în slujire. 12 Pe Tyhikos l-am trimis la Efes. 13 Când vii, adu și mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Karpos, precum și sulurile, mai ales pergamentele.
14 Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui. 15 Păzește-te și tu de el, pentru că s-a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.
16 La primul meu răspuns de apărare, nimeni nu a stat alături de mine, ci toți m-au părăsit. Să nu li se țină seama de lucrul acesta ! 17 Însă Domnul a stat lângă mine și m-a întărit, pentru ca, prin mine, proclamarea Evangheliei să fie dusă la îndeplinire și toate națiunile s-o audă. Și am fost scăpat din gura leului! 18 Domnul mă va scăpa de orice lucru rău și mă va mântui pentru Împărăția Lui cerească. A Lui să fie gloria, în vecii vecilor! Amin.


19 Salută-i pe Prisca și Akyla și pe cei din casa lui Onisifor!

20 Erastos a rămas în Corint, iar pe Trofimos l-am lăsat bolnav în Milet. 21 Străduiește-te să vii înainte de iarnă.

Eubulos, Pudens, Linus, Claudia și toți frații te salută.

22 Domnul să fie cu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.