Pogorârea Duhului Sfânt
1 Și pe când se împlinea ziua Cincizecimii, erau toți împreună la un loc. 2 Și s‐a făcut fără veste din cer un sunet ca de vâjâitul unui vânt tare și a umplut toată casa unde ședeau. 3 Și li s‐au arătat limbi ca de foc despărțite și s‐au așezat peste fiecare dintre ei. 4 Și toți s‐au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să rostească. 5 Și erau iudei care ședeau vremelnic în Ierusalim, bărbați evlavioși din orice neam al celor ce sunt sub cer. 6 Și după ce s‐a făcut acest sunet, mulțimea s‐a strâns și s‐a tulburat pentru că fiecare îi auzea vorbind în graiul său însuși. 7 Și toți erau uimiți și se minunau zicând: Iată, oare nu sunt toți aceștia care vorbesc Galileeni? 8 Și cum auzim noi fiecare în graiul nostru în care am fost născuți, 9 Parți și Mezi și Elamiți și cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea și Capadocia, în Pont și Asia, 10 în Frigia și Pamfilia, în Egipt și în părțile Libiei și lângă Cirene și romanii care se află aici vremelnic, iudei și prozeliți, 11 Cretani și Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile mari ale lui Dumnezeu? 12 Și toți erau uimiți și nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta? 13 Iar alții, bătându‐și joc, ziceau: Sunt plini de must.
Cuvântarea lui Petru
14 Dar Petru stând cu cei unsprezece și‐a ridicat glasul și le‐a rostit: Bărbați iudei și toți care locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut aceasta și luați în urechi cuvintele mele. 15 Căci aceștia nu sunt beți, cum socotiți voi, căci este numai al treilea ceas din zi. 16 Ci aceasta este ce s‐a zis prin prorocul Ioel: 17 Și va fi așa : în zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul meu peste orice carne și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci și tinerii voștri vor vedea vedenii și bătrânii voștri vor visa vise; 18 și anume voi turna peste robii mei și peste roabele mele în zilele acelea din Duhul meu și vor proroci. 19 Și voi da minuni, în cer sus și semne pe pământ jos, sânge și foc și abur de fum. 20 Soarele se va preface în întuneric și luna în sânge mai înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și strălucită. 21 Și va fi așa : oricine care va chema numele Domnului va fi mântuit.
Cuvântarea lui Petru
22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus din Nazaret, bărbat dovedit de la Dumnezeu pentru voi cu puteri și minuni și semne pe care le‐a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, 23 pe acesta, dat vouă , după sfatul rânduit și cunoștința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi l‐ați pironit prin mâna celor fărădelege și l‐ați omorât, 24 pe care Dumnezeu l‐a înviat după ce a dezlegat durerile morții, pentru că nu era cu putință ca el să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre el: Priveam pe Domnul totdeauna înaintea feței mele; pentru că este la dreapta mea ca să nu fiu clătinat. 26 De aceea inima mi s‐a veselit și limba mi s‐a bucurat; chiar și carnea mea își va pune cortul pe încredere 27 pentru că nu vei lăsa sufletul meu în Hades, nici nu vei da pe Cuviosul tău să vadă putrezirea. 28 Mi‐ai făcut cunoscut căile vieții, mă vei umple de veselie cu fața ta. 29 Bărbați frați, îmi este îngăduit să vă spun pe față despre patriarhul David, că a murit și a fost înmormântat și mormântul lui este între noi până în ziua aceasta. 30 Fiind deci proroc și știind că Dumnezeu i‐a jurat cu jurământ că din rodul coapsei lui va pune unul pe scaunul lui de domnie, 31 văzând aceasta mai dinainte, a vorbit despre învierea lui Hristos, că nici n‐a fost lăsat în Hades, nici carnea lui n‐a văzut putrezire. 32 Dumnezeu a înviat pe acest Isus, pentru care noi toți suntem martori. 33 Deci fiind înălțat prin dreapta lui Dumnezeu, după ce a primit făgăduința Duhului Sfânt de la Tatăl, a turnat ceea ce vedeți și auziți. 34 Căci David nu s‐a suit în ceruri, ci el însuși zice: Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta mea, 35 până voi pune pe vrăjmașii tăi așternut al picioarelor tale. 36 Să știe deci neclintit toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut și Domn și Hristos pe acest Isus pe care voi l‐ați răstignit.
Cei dintâi creștini
37 Iar când au auzit ei aceasta , au fost străpunși prin inimă și au zis către Petru și ceilalți apostoli: Ce să facem, bărbați frați? 38 Și Petru le‐a zis: Pocăiți‐vă și fiecare dintre voi să fie botezat în numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre și veți primi darul Sfântului Duh. 39 Căci pentru voi este făgăduința și pentru copiii voștri și pentru toți cei în depărtare, pe câți îi va chema la sine Domnul Dumnezeul nostru. 40 Și prin mai multe alte cuvinte mărturisea și‐i îndemna zicând: Scăpați‐vă de acest neam sucit. 41 Deci cei ce au primit cuvântul lui au fost botezați; și în ziua aceea s‐au adăugat la ei ca la trei mii de suflete. 42 Și stăruiau în învățătura apostolilor și în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. 43 Și fiecărui suflet i s‐a făcut teamă; și multe minuni și semne se făceau prin apostoli în Ierusalim și era teamă mare peste toți. 44 Și toți credincioșii erau la un loc și aveau toate de obște. 45 Și vindeau averile lor și bunurile și le împărțeau la toți, după cum avea cineva trebuință. 46 Și stăruiau în fiecare zi într‐un gând în Templu; și frângând pâine acasă, își luau hrana cu bucurie și nevinovăție de inimă, 47 lăudând pe Dumnezeu și având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga împreună în fiecare zi pe cei ce erau mântuiți.
Coborârea Duhului Sfânt
1 Când a sosit ziua Cincizecimii, erau cu toții împreună în același loc. 2 Și deodată, din cer, a venit un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic și a umplut toată casa în care ședeau ei. 3 Li s-au arătat niște limbi ca de foc, care s-au împărțit și s-au așezat pe fiecare dintre ei. 4 Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.
5 În Ierusalim locuiau atunci iudei, oameni evlavioși din orice națiune de sub cer. 6 Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas uluită, pentru că fiecare în parte auzea vorbindu-se acolo propria sa limbă. 7 Ei erau uimiți și se minunau, zicând: „Iată, nu sunt oare galileeni toți aceștia care vorbesc? 8 Cum de fiecare dintre noi auzim vorbindu-se propria noastră limbă în care ne-am născut? 9 Parți, mezi, elamiți, locuitori din Mesopotamia, din Iudeea, din Capadocia, din Pont, din Asia, 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt, de prin părțile Libiei dinspre Cirena, vizitatori din Roma, 11 iudei și prozeliți, cretani și arabi, noi toți auzim vorbindu-se în propriile noastre limbi despre lucrările mărețe ale lui Dumnezeu!“. 12 Toți se minunau, erau nedumeriți și se întrebau unul pe altul: „Ce vrea să însemne aceasta?“. 13 Alții însă își băteau joc și ziceau: „Sunt plini de vin!“.
Petru vorbește mulțimii în ziua Cincizecimii
14 Dar Petru s-a ridicat în picioare împreună cu cei unsprezece, și-a ridicat glasul și le-a vorbit astfel :
‒ Bărbați iudei și toți cei ce locuiți în Ierusalim, să vă fie cunoscut lucrul acesta și să ascultați cuvintele mele! 15 Oamenii aceștia nu sunt beți, așa cum presupuneți voi, pentru că nu este decât al treilea ceas din zi, 16 ci aceasta este ceea ce a fost spus prin profetul Ioel:
17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu,
voi turna din Duhul Meu peste orice om.
Fiii și fiicele voastre vor profeți,
tinerii voștri vor avea vedenii,
iar bătrânii voștri vor avea vise!
18 Chiar și peste slujitorii Mei și slujitoarele Mele
voi turna din Duhul Meu în acele zile,
și vor profeți.
19 Voi face minuni sus în cer
și semne jos pe pământ,
sânge, foc și coloane de fum.
20 Soarele se va preface în întuneric,
iar luna în sânge,
înainte să vină ziua cea mare și glorioasă a Domnului.
21 Atunci oricine va chema Numele Domnului
va fi mântuit!“ .
22 Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus nazarineanul, bărbat confirmat de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrările puternice, minunile și semnele pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți, 23 pe Omul Acesta, dat pe mâna voastră după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor care nu au Legea! 24 Dumnezeu însă L-a înviat, dezlegându-L de durerile morții, pentru că nu era posibil să fie ținut de ea. 25 Căci David zice despre El:
„Îl văd pe Domnul tot timpul înaintea mea,
fiindcă El este la dreapta mea ca să nu mă clatin!
26 De aceea mi se bucură inima și mi se înveselește limba!
Mai mult, trupul meu se va odihni plin de speranță,
27 căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuința Morților
și nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28 Mi-ai făcut cunoscute căile vieții;
mă vei umple de bucurie cu prezența Ta!“ .
29 Fraților, cât despre patriarhul David, pot să vă spun cu îndrăzneală că el a murit și a fost înmormântat, iar mormântul lui a rămas în mijlocul nostru până în ziua aceasta. 30 Așadar, pentru că era profet și știa că Dumnezeu îi promisese prin jurământ că-l va pune pe tronul lui pe unul dintre urmașii săi, 31 deci, pentru că știa aceasta mai dinainte, el vorbea despre învierea lui Cristos atunci când spunea că nu va fi lăsat în Locuința Morților și că trupul Lui nu va vedea putrezirea.
32 Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem martori. 33 Așadar, fiind înălțat la dreapta lui Dumnezeu și primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt, El a turnat ceea ce vedeți și auziți. 34 Căci David nu s-a suit în Ceruri, ci el însuși zice:
„Domnul I-a zis Domnului meu:
«Șezi la dreapta Mea,
35 până-i voi pune pe dușmanii Tăi
să fie scăunaș pentru picioarele Tale!»“ .
36 Să știe bine deci toată Casa lui Israel că Dumnezeu L-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus, pe Care L-ați răstignit voi!
37 Auzind aceasta, ei au rămas străpunși în inimă și i-au întrebat pe Petru și pe ceilalți apostoli:
‒ Fraților, ce să facem?
38 Petru le-a răspuns:
‒ Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre. Și veți primi darul Duhului Sfânt. 39 Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.
40 Și cu multe alte cuvinte el depunea mărturie și îi îndemna, zicând:
‒ Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații corupte!
41 Astfel, cei ce au acceptat mesajul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor .
Părtășia credincioșilor
42 Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni. 43 Fiecare suflet era plin de frică, iar prin apostoli se făceau multe minuni și semne. 44 Toți cei ce credeau erau împreună și aveau toate în comun. 45 Ei își vindeau proprietățile și averile, iar banii îi împărțeau între toți, în funcție de cum avea nevoie fiecare. 46 În fiecare zi continuau să se întâlnească în Templu, frângeau pâinea acasă, își împărțeau mâncarea cu bucurie și cu inimi sincere, 47 Îl lăudau pe Dumnezeu și aveau parte de bunăvoința întregului popor. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.