Scutirile de militărie
1 Când vei ieși la război împotriva vrăjmașilor tăi și vei vedea cai și care, și popor mai mare la număr decât tine, să nu te temi de ei; căci Domnul Dumnezeul tău care te‐a scos din țara Egiptului este cu tine. 2 Și va fi așa : când vă veți apropia de luptă, preotul să înainteze și să vorbească poporului. 3 Și să le spună: Ascultă, Israele! Astăzi vă apropiați de luptă împotriva vrăjmașilor voștri: să nu vi se moaie inimile; nu vă temeți nici nu vă spăimântați și nu tremurați înaintea lor. 4 Căci Domnul Dumnezeul vostru este acela care merge cu voi ca să se lupte pentru voi împotriva vrăjmașilor voștri, ca să vă mântuiască. 5 Și dregătorii să vorbească poporului, zicând: Cine este bărbatul care și‐a zidit o casă nouă și n‐a sfințit‐o? Să meargă și să se întoarcă la casa sa ca nu cumva să moară în luptă și s‐o sfințească altul. 6 Și cine este bărbatul care a sădit o vie și n‐a mâncat din ea? Să meargă și să se întoarcă la casa sa ca să nu moară în luptă și să mănânce altul din ea. 7 Și cine este bărbatul care s‐a logodit cu o femeie și n‐a luat‐o? Să meargă și să se întoarcă la casa sa, ca să nu moară în luptă și s‐o ia altul. 8 Și dregătorii să mai vorbească poporului și să zic : Cine este bărbatul care este fricos și are inima moale? Să meargă și să se întoarcă la casa sa ca nu cumva să se moaie și inima fraților săi ca inima lui. 9 Și va fi așa : când dregătorii vor sfârși de vorbit poporului, vor pune mai mari ai oștirilor în capul poporului.
Cum să se poarte cu cetățile vrăjmașe
10 Când te vei apropia de o cetate ca să te lupți împotriva ei , să‐i vestești pace. 11 Și va fi așa: dacă‐ți va da răspuns de pace și‐ți va deschide, atunci tot poporul care se află în ea să‐ți fie supus și să‐ți slujească ție. 12 Și dacă nu va face pace cu tine, ci se va război împotriva ta, atunci s‐o împresori. 13 Și dacă Domnul Dumnezeul tău o va da în mâna ta , să treci prin ascuțișul sabiei toată partea bărbătească din ea. 14 Dar pe femei și pe copii și dobitoacele și orice va fi în cetate, toată prada ei , să le răpești pentru tine și să mănânci prada vrăjmașilor tăi pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău. 15 Așa să faci tuturor cetăților care sunt foarte departe de tine, care nu sunt dintre cetățile acestor neamuri. 16 Însă din cetățile acestor popoare pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău de moștenire, să nu lași viu nimic care suflă, 17 ci să‐i pierzi cu desăvârșire: pe hetit și pe amorit și pe cananit și pe ferezit, pe hevit și pe iebusit, cum ți‐a poruncit Domnul Dumnezeul tău; 18 ca să nu vă învețe să faceți după toate urâciunile lor, pe care le‐au făcut dumnezeilor lor și să păcătuiți împotriva Domnului Dumnezeului vostru. 19 Când vei împresura o cetate multe zile făcând război împotriva ei ca s‐o iei, să nu‐i strici pomii dând cu securea în ei; căci poți să mănânci din ei și să nu‐i tai, căci este oare pomul câmpului un om ca să fie împresurat de tine? 20 Numai pomii pe care‐i cunoști că nu sunt pomi de mâncat, să‐i strici și să‐i tai și să zidești întărituri împotriva cetății care face război cu tine până va cădea.
Reglementări privind războiul
1 Când vei porni la război împotriva dușmanilor tăi și vei vedea cai și care și un popor mai numeros decât al tău, să nu te temi de ei, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din țara Egiptului, va fi cu tine. 2 Când te vei apropia de momentul începerii luptei, preotul să vină și să vorbească poporului. 3 Să le spună: «Ascultă, Israel! Astăzi porniți la război împotriva dușmanilor voștri. Să nu vi se înmoaie inima, să nu vă temeți, să nu vă înspăimântați și să nu vă îngroziți înaintea lor, 4 fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, va merge cu voi ca să lupte pentru voi împotriva dușmanilor voștri și să vă salveze!».
5 Supraveghetorii să vorbească astfel poporului: «Este cineva care și-a construit o casă nouă și nu a dedicat-o? Să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă și s-o dedice un alt om. 6 Cine a plantat o vie și nu s-a bucurat încă de ea? Să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă și un alt om să se bucure de ea. 7 Cine s-a logodit cu o femeie și nu s-a căsătorit cu ea? Să se întoarcă acasă, ca să nu moară în luptă și să se căsătorească altul cu ea». 8 După aceea, supraveghetorii să vorbească mai departe poporului: «Cine este fricos sau slab de inimă? Să plece și să se întoarcă acasă, ca să nu înmoaie inima fraților lui ca pe inima lui». 9 După ce supraveghetorii vor termina de vorbit poporului, să pună conducători în fruntea armatei.
10 Când te vei apropia de o cetate, ca să lupți împotriva ei, s-o îndemni la pace. 11 Dacă îți acceptă pacea și îți deschide porțile, atunci tot poporul care se găsește în ea să devină oamenii tăi de corvoadă și să-ți slujească. 12 Dacă nu va face pace cu tine, ci vrea să poarte război cu tine, atunci s-o asediezi. 13 Când Domnul, Dumnezeul tău, o va da în mâna ta, să-i treci prin ascuțișul sabiei pe toți bărbații din ea, 14 iar femeile, copiii, animalele și tot ce va mai fi în cetate, toată prada, să le iei pentru tine. Să mănânci prada luată de la dușmanii tăi, pe care ți-a dat-o Domnul, Dumnezeul tău. 15 Așa să faci cu toate cetățile care sunt la distanță mare de tine și care nu fac parte dintre cetățile națiunilor din apropierea ta.
16 Dar în cetățile acestor popoare, pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți le dă ca moștenire, să nu lași în viață nimic care are suflare. 17 Dimpotrivă, să-i dai spre nimicire cu totul pe hitiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe periziți, pe hiviți și pe iebusiți, după cum ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, 18 ca nu cumva să vă învețe și pe voi să faceți toate urâciunile pe care le fac ei pentru dumnezeii lor și să păcătuiți astfel împotriva Domnului, Dumnezeul vostru.
19 Când vei asedia o cetate timp de mai multe zile, fiind în război cu ea pentru a o cuceri, să nu distrugi pomii fructiferi, tăindu-i cu securea. Să mănânci din ei și să nu-i tai, căci este oare pomul de pe câmp un om ca să-l asediezi? 20 Doar copacii care nu fac roade bune de mâncat vor putea fi distruși sau tăiați, ca să poți construi fortificații împotriva cetății care este în război cu tine, până când aceasta va cădea.