Îndemn să asculte de lege
1 Și acum, Israele, ascultă de așezămintele și de judecățile pe care vă învăț, să le faceți ca să trăiți și să intrați și să stăpâniți țara pe care v‐o dă Domnul Dumnezeul părinților voștri. 2 Să nu adăugați la cuvântul pe care vi‐l poruncesc eu și să nu scădeți din el, ca să păziți poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le poruncesc. 3 Ochii voștri au văzut ce a făcut Domnul din pricina lui Baal‐Peor ; Domnul Dumnezeul tău a pierdut din mijlocul tău pe toți bărbații care au urmat pe Baal‐Peor. 4 Dar voi care v‐ați lipit de Domnul Dumnezeul vostru sunteți toți vii astăzi. 5 Iată, v‐am învățat așezăminte și judecăți, cum mi‐a poruncit Domnul Dumnezeul meu, ca așa să faceți în mijlocul țării în care intrați ca s‐o stăpâniți! 6 Deci, păziți‐le și faceți‐le, căci aceasta va fi înțelepciunea voastră și priceperea voastră înaintea ochilor popoarelor, care vor auzi toate aceste așezăminte și vor zice: Cu adevărat acest neam mare este un popor înțelept și înțelegător! 7 Căci ce neam mare are pe dumnezeu aproape de el cum este Domnul Dumnezeul nostru ori în ce îl chemăm? 8 Și ce neam mare are așezăminte și judecăți drepte ca toată această lege pe care o pun astăzi înaintea voastră? 9 Numai păzește‐te și ferește‐ți sufletul bine , să nu uiți lucrurile pe care ți le‐au văzut ochii și să nu‐ți iasă din inimă în toate zilele vieții tale, ci să le faci cunoscut fiilor tăi și fiilor fiilor tăi. 10 În ziua când ai stat înaintea Domnului Dumnezeului tău în Horeb, când Domnul mi‐a zis: Adună‐mi poporul ca să‐l fac să audă cuvintele mele ca să le învețe, și să se teamă de mine în toate zilele cât vor trăi pe pământ și să facă pe copiii lor să le învețe. 11 Și v‐ați apropiat și ați stătut sub poalele muntelui și muntele ardea cu foc până în inima cerurilor cu întuneric, nori și negură. 12 Și Domnul v‐a vorbit din mijlocul focului: ați auzit glasul cuvintelor, dar n‐ați văzut nicio înfățișare, ați auzit numai un glas. 13 Și v‐a vestit legământul său pe care v‐a poruncit să‐l faceți, cele zece cuvinte, și le‐a scris pe două table de piatră. 14 Și Domnul mi‐a poruncit în vremea aceea să vă învăț așezăminte și judecăți ca să le faceți în țara în care treceți ca s‐o stăpâniți. 15 Și feriți‐vă foarte mult sufletele, căci n‐ați văzut nicio înfățișare în ziua când v‐a vorbit Domnul în Horeb din mijlocul focului, 16 ca să nu vă stricați și să vă faceți vreun chip cioplit, vreo înfățișare a vreunui chip , asemănare de bărbat sau femeie, 17 asemănare a vreunui dobitoc de pe pământ, asemănare de vreo pasăre înaripată care zboară în ceruri, 18 asemănare de vreo târâtoare de pe pământ, asemănare de orice pește care este în ape sub pământ; 19 și ca nu cumva să‐ți ridici ochii spre ceruri și să vezi soarele și luna și stelele, toată oștirea cerurilor, și să fii amăgit și să te pleci înaintea lor și să le slujești lor, pe care Domnul Dumnezeul tău le‐a împărțit tuturor popoarelor de sub toate cerurile. 20 Dar pe voi Domnul v‐a luat și v‐a scos din cuptorul de fier, din Egipt, ca să‐i fiți un popor moștenitor ca astăzi. 21 Și Domnul s‐a mâniat pe mine din pricina voastră și a jurat că eu să nu trec Iordanul și să nu intru în țara aceea bună, pe care Domnul Dumnezeul tău ți‐o dă de moștenire. 22 Căci eu am să mor în țara aceasta, nu voi trece dincolo de Iordan, dar voi veți trece dincolo și veți stăpâni această țară bună. 23 Feriți‐vă să nu uitați legământul Domnului Dumnezeului vostru pe care l‐a făcut cu voi și să nu vă faceți chip cioplit, nici înfățișare a ceva ce ți‐a oprit Domnul Dumnezeul tău. 24 Căci Domnul Dumnezeul tău este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos. 25 Când vei naște fii și fii de fii și veți rămânea mult în țară și vă veți strica, și vă veți face chip cioplit, înfățișare a ceva și veți face rău în ochii Domnului Dumnezeului tău, ca să‐l mânii, 26 iau astăzi cerurile și pământul mărturie împotriva voastră că vă veți pierde în curând cu desăvârșire din țara în care treceți Iordanul ca s‐o stăpâniți: nu vă veți lungi zilele în ea, ci veți fi prăpădiți de tot. 27 Și Domnul vă va împrăștia între popoare și veți rămânea oameni de numărat între neamurile la care vă va duce Domnul. 28 Și acolo veți sluji unor dumnezei, lucru de mâini omenești, lemn și piatră , care nu văd, nici n‐aud, nici nu mănâncă, nici nu miroase. 29 Și de acolo veți căuta pe Domnul Dumnezeul tău, și‐l vei afla dacă‐l vei căuta cu toată inima ta și cu tot sufletul tău. 30 În strâmtorarea ta și când te vor ajunge toate lucrurile acestea la sfârșitul zilelor, te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și vei asculta glasul lui. 31 Căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu milos, nu te va lăsa, nici nu te va pierde de tot și nu va uita legământul părinților tăi pe care l‐a jurat lor. 32 Căci întreabă acum zilele care au trecut, care au fost înainte de tine din ziua în care a făcut Dumnezeu pe om pe pământ și de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a cerurilor, dacă a mai fost ca acest lucru mare și dacă s‐a mai auzit ca el? 33 Oare a auzit vreun popor glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum ai auzit tu, și totuși trăiești? 34 Sau a încercat Dumnezeu să vină să‐și ia un neam din mijlocul unui neam, prin încercări , prin semne și prin minuni și prin război și cu mână tare și cu braț întins și cu înfricoșări mari, ca toate cele ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru pentru voi în Egipt înaintea ochilor tăi? 35 Ție ți s‐a arătat ca să cunoști că Domnul este Dumnezeu și nu este altul afară de el. 36 Din ceruri te‐a făcut să auzi glasul său, ca să te învețe, și pe pământ ți‐a arătat focul său cel mare și ai auzit cuvintele lui din mijlocul focului. 37 Și fiindcă a iubit pe părinții tăi și a ales sămânța lor după ei te‐a scos din Egipt prin fața lui, cu puterea lui cea mare, 38 ca să alunge dinaintea ta neamuri mai mari și mai tari decât tine, ca să te ducă pe tine înăuntru, să‐ți dea țara lor de moștenire, ca astăzi. 39 Cunoaște dar astăzi și pune la inimă, că Domnul este Dumnezeu în ceruri sus și pe pământ jos: nu este altul. 40 Și păzește așezămintele lui și poruncile lui pe care ți le poruncesc astăzi, ca să‐ți fie bine ție și fiilor tăi și a ales sămânța lor după ei, în pământul pe care ți‐l dă Domnul Dumnezeul tău pentru toate zilele.
Cetățile de scăpare de la răsăritul Iordanului
41 Atunci Moise a despărțit trei cetăți dincoace de Iordan spre soare‐răsare, 42 ca să fugă acolo ucigașul care ar omorî pe aproapele său fără voie și nu l‐a urât mai înainte, ca să fugă într‐una din aceste cetăți și să trăiască: 43 Bețerul în pustie, în ținutul podișului, pentru rubeniți și Ramotul în Galaad pentru gadiți și Golanul în Basan pentru manasiți. 44 Și aceasta este legea pe care a pus‐o Moise înaintea copiilor lui Israel. 45 Acestea sunt mărturiile și așezămintele și judecățile pe care le‐a vorbit Moise copiilor lui Israel, când au ieșit din Egipt, 46 dincoace de Iordan în vale , în dreptul Bet‐Peorului, în țara lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia în Hesbon pe care l‐au bătut Moise și copiii lui Israel când au ieșit din Egipt 47 și au stăpânit țara lui și țara lui Og, împăratul Basanului, doi împărați ai amoriților, care erau dincoace de Iordan, spre soare‐răsare, 48 de la Aroer care este pe malul râului Arnon, până la muntele Sion, adică Hermon, 49 și toată câmpia de dincoace de Iordan, spre soare‐răsare și până la marea câmpie sub poalele muntelui Pisga.
Îndemn la supunere față de Lege
1 Acum, ascultă, Israel, hotărârile și judecățile pe care vă învăț. Împliniți-le ca să trăiți și să intrați în stăpânirea țării pe care v-o dă Domnul, Dumnezeul strămoșilor voștri. 2 Să nu adăugați nimic la cuvântul pe care vi-l poruncesc eu și să nu desființați nimic din el. Dimpotrivă, să păziți poruncile Domnului, Dumnezeul vostru, așa cum vi le dau eu.
3 Ochii voștri au văzut ceea ce a făcut Domnul din cauza lui Baal-Peor. Domnul, Dumnezeul tău, a nimicit din mijlocul tău toți bărbații care l-au urmat pe Baal-Peor, 4 însă voi, cei care ați stat alipiți de Domnul, Dumnezeul vostru, sunteți cu toții vii astăzi.
5 Iată că v-am învățat hotărârile și judecățile așa cum mi-a poruncit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împliniți în țara în care veți intra s-o luați în stăpânire. 6 Să le păziți și să le împliniți, fiindcă aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea ochilor popoarelor. Ele vor auzi despre toate aceste hotărâri și vor zice: «Într-adevăr națiunea aceasta mare este un popor înțelept și are discernământ!». 7 Oare ce națiune este așa de măreață încât să-și aibă dumnezeii atât de aproape, cum Îl avem noi pe Domnul, Dumnezeul nostru, ori de câte ori Îl chemăm? 8 Și care este națiunea aceea așa de măreață, încât să fi avut hotărâri și judecăți tot atât de drepte precum legea aceasta, pe care v-o pun astăzi înainte?
9 Numai ai grijă și veghează cu luare-aminte asupra sufletului tău ca să nu uiți lucrurile pe care le-ai văzut cu ochii tăi și ca ele să nu se depărteze de inima ta, în toate zilele vieții tale. Fă cunoscute aceste lucruri copiilor tăi și copiilor copiilor tăi. 10 Adu-ți aminte de ziua în care ai stat în prezența Domnului, Dumnezeul tău, la Horeb, atunci când Domnul mi-a zis: «Strânge poporul la Mine ca să asculte cuvintele Mele și să învețe astfel, atât ei, cât și copiii lor, să se teamă de Mine în toate zilele pe care le vor trăi pe pământ». 11 Voi v-ați apropiat și ați stat la poalele muntelui. Muntele ardea cu flăcări ce se înălțau până în inima cerurilor. Era întuneric, nori și negură. 12 Domnul v-a vorbit din mijlocul focului. Voi ați auzit sunetul cuvintelor, dar nu ați văzut nicio înfățișare, ci ați auzit doar un glas. 13 El v-a vestit legământul Său, Cele Zece Porunci, pe care v-a poruncit să le urmați și pe care le-a scris pe două table de piatră. 14 În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăț hotărârile și judecățile pe care trebuie să le împliniți în țara pe care o veți stăpâni, după ce veți traversa Iordanul .
Idolatria este interzisă
15 În ziua când Domnul, Dumnezeul vostru, v-a vorbit la Horeb, din mijlocul focului, n-ați văzut nicio înfățișare. De aceea, vegheați bine asupra sufletelor voastre, 16 ca nu cumva să vă pervertiți și să vă faceți un chip cioplit, sau înfățișarea vreunui idol, sau asemănarea unui bărbat sau a unei femei, 17 sau asemănarea unui animal care se târăște pe pământ, sau asemănarea unei păsări care zboară pe cer, 18 sau asemănarea vreunei vietăți care se târăște pe pământ, sau asemănarea vreunui pește care se află în apele de sub pământ. 19 Iar atunci când îți vei ridica ochii spre ceruri și vei vedea soarele, luna și stelele, întreaga armată a cerurilor, să nu te lași amăgit să te închini înaintea lor și să le slujești, căci acestea sunt lucruri care au fost împărțite de Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor popoarelor de sub cerul întreg. 20 Pe voi însă, Domnul v-a luat și v-a scos din cuptorul de fier, din Egipt, ca să fiți poporul moștenirii Lui, cum sunteți astăzi.
21 Domnul S-a mâniat pe mine din cauza voastră și a jurat că nu voi traversa Iordanul și nu voi intra în țara cea bună pe care Domnul, Dumnezeul tău, are să v-o dea ca moștenire. 22 Deci, eu voi muri în țara aceasta și nu voi traversa Iordanul, dar voi îl veți traversa și veți lua în stăpânire țara aceea bună.
23 Așadar, vegheați asupra voastră, ca să nu uitați legământul Domnului, Dumnezeul vostru, pe care El l-a încheiat cu voi, și să nu vă faceți vreun chip cioplit sau vreo înfățișare pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-a poruncit să nu le faci. 24 Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor și un Dumnezeu gelos.
25 Când ți se vor naște copii și nepoți și vei îmbătrâni în țară, dacă vă veți perverti și vă veți face vreun chip cioplit sau vreo înfățișare, dacă veți face ceea ce este rău înaintea ochilor Domnului, Dumnezeul vostru, ca să-L mâniați, 26 chem astăzi cerurile și pământul ca martori împotriva voastră, că veți fi nimiciți repede din țara pe care o veți lua în stăpânire după ce veți traversa Iordanul. Nu veți trăi multe zile, ci veți fi nimiciți. 27 Domnul vă va împrăștia printre popoare și nu veți rămâne decât un mic număr de oameni între națiunile la care vă va duce Domnul. 28 Acolo veți sluji unor dumnezei făcuți de mâna omului, din lemn și din piatră, care nu văd și nici nu aud, nu mănâncă și nici nu au miros. 29 Dar, dacă de acolo Îl vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi, dacă Îl vei căuta din toată inima ta și din tot sufletul tău. 30 În necazul tău, după ce ți se vor fi întâmplat toate aceste lucruri, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, și vei asculta de glasul Lui. 31 Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un Dumnezeu milostiv, Care nu te va părăsi și nu te va distruge. El nu va uita legământul pe care l-a încheiat, prin jurământ, cu strămoșii tăi.
Nimeni nu este ca Domnul
32 Întreabă despre zilele dintâi, care au fost înainte de tine, începând cu ziua în care Dumnezeu l-a creat pe om pe pământ. Întreabă de la un capăt al cerurilor până la celălalt capăt al lor. S-a întâmplat vreodată un lucru atât de mare ca acesta sau s-a auzit vreodată așa ceva? 33 A existat vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu, vorbindu-i din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, și să fi rămas în viață? 34 A existat vreodată vreun dumnezeu care să ia o națiune din mijlocul altei națiuni, prin încercări, prin semne și minuni, prin război, cu mână tare, cu braț puternic și cu fapte de temut, mărețe, așa cum a făcut cu voi Domnul, Dumnezeul vostru, în Egipt, înaintea ochilor tăi?
35 Ție ți-au fost arătate aceste lucruri ca să știi că Domnul este Dumnezeu și că nu este altul în afară de El. 36 Din ceruri te-a făcut să auzi glasul Lui, ca să te învețe. Pe pământ ți-a arătat focul Lui cel mare, iar tu ai ascultat cuvintele Lui din mijlocul focului. 37 Mai mult, fiindcă i-a iubit pe strămoșii tăi, de aceea i-a ales pe urmașii lor. Apoi te-a scos din Egipt prin prezența și puterea Lui cea mare, 38 ca să alunge dinaintea ta națiuni mai mari și mai puternice decât tine, ca să te aducă în țara pe care ți-a dat-o ca moștenire, după cum vezi astăzi.
39 Să știi astăzi și să păstrezi în inimă faptul că Domnul este Dumnezeu sus în Ceruri și jos pe pământ și că nu este altul. 40 Păzește deci hotărârile și judecățile Lui, pe care ți le dau astăzi, ca să-ți meargă bine, atât ție, cât și urmașilor tăi, și să ai viață lungă în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă pentru totdeauna“.
Cetăți de scăpare
41 Atunci Moise a pus deoparte trei cetăți la est de Iordan, 42 ca să fugă acolo ucigașul care l-a omorât fără voie pe semenul său, fără să-l fi urât mai dinainte, și să se refugieze într-una dintre aceste cetăți pentru a-și salva viața. 43 Aceste cetăți erau: Bețer, în regiunea de podiș a rubeniților, Ramot, în Ghiladul gadiților, și Golan, în Bașanul manasiților.
Recapitularea Legii
44 Aceasta este Legea pe care Moise a așezat-o înaintea fiilor lui Israel. 45 Acestea sunt învățăturile, hotărârile și judecățile pe care Moise le-a spus fiilor lui Israel după ce au ieșit din Egipt, 46 dincolo de Iordan, în vale, față în față cu Bet-Peor, în țara lui Sihon, regele amoriților, care locuia în Heșbon și a fost învins de Moise și de fiii lui Israel după ieșirea lor din Egipt. 47 Ei au luat în stăpânire țara lui și țara lui Og, regele Bașanului, cei doi regi amoriți, care erau la est de Iordan: 48 de la Aroer, care este pe malul pârâului Arnon, până la muntele Sirion (acesta este Hermonul), 49 precum și toată Araba de dincolo de Iordan, din est până la Marea Arabei, lângă poalele muntelui Pisga.