Chiar vesela plăcere a muncii e deșartă
1 Am zis în inima mea: Vino, acum, te voi încerca cu bucurie; deci, vezi binele! Și iată și aceasta este deșertăciune. 2 Am zis râsului: Nebunie! Și bucuriei: Ce folosești? 3 Am cercetat în inima mea să‐mi desmierd carnea cu vin, în timp ce să‐mi dedau inima la înțelepciune, și să apuc nebunia, până voi vedea ce este bun pentru copiii oamenilor ca să facă sub ceruri în numărul zilelor vieții lor. 4 Mi‐am făcut lucruri mari: mi‐am zidit case; mi‐am sădit vii. 5 Mi‐am făcut grădini și parcuri; și mi‐am sădit pomi în ele din tot felul de roade. 6 Mi‐am făcut iazuri de apă să ud cu ele pădurea care răsare cu pomi. 7 Am cumpărat robi și roabe și am avut robi născuți în casa mea; am avut și mari averi de cirezi și turme, mai mult decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi‐am adunat și arginți, aur și comoară de împărați și de ținuturi; mi‐am ținut cântăreți și cântărețe și desfătările copiilor oamenilor: o nevastă, și țiitoare. 9 Și am fost mare și mai mare decât toți cei ce au fost înainte de mine în Ierusalim; și înțelepciunea mea a rămas cu mine. 10 Și orice mi‐au dorit ochii n‐am oprit de la ei; nu mi‐am oprit inima de la nicio bucurie; căci inima mea s‐a bucurat din toată truda mea și aceasta a fost partea mea din toată truda mea. 11 Și am privit la toate lucrurile pe care le‐au lucrat mâinile mele și la truda cu care m‐am trudit ca să le fac; și iată totul era deșertăciune și vânare de vânt și nu este niciun folos sub soare. 12 Și m‐am întors să privesc înțelepciunea și nebunia și prostia ; căci ce va face omul care vine după împărat? Ceea ce s‐a făcut demult! 13 Și am văzut că înțelepciunea cu atât întrece nebunia pe cât întrece lumina întunericul. 14 Înțeleptul își are ochii în cap dar nebunul umblă în întuneric; dar iarăși am cunoscut tot eu că aceeași întâmplare se întâmplă la toți. 15 Și am zis în inima mea: Cum se întâmplă nebunului așa mi se va întâmpla și mie: atunci pentru ce am fost eu deci mai înțelept? Atunci am zis în inima mea: Și aceasta este deșertăciune. 16 Căci nu este aducere aminte în veac de cel înțelept cum nu este de cel nebun; căci totul se va uita de mult în zilele care vor veni. Și cum moare înțeleptul întocmai ca și cel nebun! 17 Și am urât viața; căci fapta care se face sub soare m‐a dezgustat; căci totul este deșertăciune și vânare de vânt. 18 Și am urât toată truda mea cu care m‐am trudit sub soare, fiindcă trebuie s‐o las omului care va fi după mine. 19 Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Totuși el va stăpâni peste toată truda mea cu care m‐am trudit și cu care am fost înțelept sub soare. Și aceasta este deșertăciune. 20 Și am mers până acolo că mi‐am făcut inima să deznădăjduiască de toată truda mea cu care m‐am trudit sub soare. 21 Căci este un om a cărui trudă a fost cu înțelepciune și cu cunoștință și cu iscusință: totuși o lasă unui om care nu s‐a trudit în ea ca partea lui. Și aceasta este deșertăciune și mare rău. 22 Căci ce are omul din toată truda sa și din năzuința inimii sale cu care s‐a trudit sub soare? 23 Căci toate zilele lui sunt dureri și osteneala lui scârbă; nici noaptea inima lui n‐are odihnă. Și aceasta este o deșertăciune. 24 Nu este nimic mai bun pentru om decât să mănânce și să bea și să‐și facă sufletul să vadă bine în lucrul său. Și am văzut că și aceasta era din mâna lui Dumnezeu. 25 Căci cine mănâncă și se desfată mai mult decât mine? 26 Căci Dumnezeu dă unui om care este bun în ochii săi înțelepciune și cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă osteneala de a strânge și a grămădi ca să dea celui ce este bun înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este o deșertăciune și vânare de vânt.
Deșertăciunea plăcerilor
1 Am zis atunci inimii mele:
„Voi încerca veselia,
să văd dacă este bună!“,
dar iată că și aceasta este deșertăciune.
2 Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,
iar despre veselie am zis: „Ce folos are?“.
3 Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.
4 Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case și mi-am plantat vii, 5 mi-am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. 6 Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea de pomi care au răsărit. 7 Mi-am cumpărat sclavi și sclave și am avut fii de sclavi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și, delectarea fiilor omului, mai multe soții. 9 M-am îmbogățit și mi-am mărit averea mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi-am păstrat și înțelepciunea.
10 Nu am refuzat nimic din ceea ce mi-au cerut ochii
și nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie,
căci inima mea s-a bucurat de toată munca mea cea grea
și aceasta mi-a fost partea din toate eforturile mele.
11 Apoi, când m-am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele
și la tot efortul cu care le făcusem,
am înțeles că totul este deșertăciune și goană după vânt
și că nu există niciun câștig sub soare.
Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei
12 Am cântărit apoi înțelepciunea,
nebunia și prostia.
Ce poate să facă omul care vine după împărat,
dacă nu tocmai ceea ce s-a făcut și mai înainte?
13 Am înțeles că înțelepciunea
este mai folositoare decât nebunia,
tot așa cum lumina
este mai folositoare decât întunericul.
14 Cel înțelept are discernământ,
dar nesăbuitul umblă în întuneric.
Am înțeles însă
că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă.
15 Atunci am zis în inima mea:
„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,
atunci pentru ce am fost eu foarte înțelept?“.
Și am zis în inima mea:
„Și aceasta este deșertăciune!“.
16 Căci o amintire veșnică nu va rămâne
nici în urma înțeleptului,
nici a nesăbuitului.
În zilele care vin totul este deja dat uitării.
La fel cum moare înțeleptul,
tot așa moare și nesăbuitul.
Deșertăciunea muncii
17 Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi-a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt. 18 Mi-am urât toată munca grea pe care am depus-o sub soare, al cărui rod îl las omului care vine după mine. 19 Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire tot rodul muncii mele pe care am depus-o cu înțelepciune sub soare… Și aceasta este deșertăciune. 20 M-am gândit până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza muncii grele pe care am depus-o sub soare, 21 căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, ca apoi să-și lase averea unui om care n-a muncit pentru ea. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău. 22 Căci ce folos are omul din toată munca lui și din tot efortul pe care sufletul lui l-a depus sub soare? 23 Într-adevăr, toate zilele vieții lui sunt pline de necazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune.
24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să-și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25 Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El? 26 Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, ca să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!