Mai bine cumpătare, înțelepciune, răbdare
1 Mai bine un nume bun decât untdelemn de preț și ziua morții decât ziua nașterii. 2 Mai bine să mergi la casa de jale, decât să mergi la casa de ospăț, întrucât aceea este sfârșitul tuturor oamenilor și cel viu o ia la inimă. 3 Mai bună mâhnirea decât râsul, căci prin mâhnirea feței inima se face mai bună. 4 Inima înțeleptului este în casa de jale, dar inima nebunilor în casa de veselie. 5 Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți cântarea nebunilor. 6 Căci ca pârâitul spinilor sub o oală, așa este râsul nebunului: și aceasta este deșertăciune. 7 Cu adevărat apăsarea, chiar și pe înțelept îl scoate din minte și mita pierde inima. 8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul său. Mai bun este cel cu duh răbdător decât cel cu duh îngâmfat. 9 Nu te grăbi să te mânii în duhul tău, căci mânia se odihnește în sânul nebunilor. 10 Nu zice: Oare cum se face că zilele trecute erau mai bune decât acestea? Căci nu din înțelepciune întrebi de aceasta. 11 Bună este înțelepciunea ca și moștenirea și de folos celor ce văd soarele. 12 Căci cineva este la umbra înțelepciunii ca la umbra banilor; dar folosul cunoștinței este că înțelepciunea face să trăiască pe cei ce o au. 13 Privește lucrul lui Dumnezeu: căci cine poate face drept ce a făcut el strâmb? 14 Bucură‐te de bine în ziua fericirii și ia seama în ziua nenorocirii: Dumnezeu a pus una în față cu cealaltă ca omul să nu afle nimic din ce va fi după el. 15 Am văzut de toate în zilele deșertăciunii mele; este un om drept care este pierdut în dreptatea sa și este un om rău care își lungește zilele în răutatea sa. 16 Nu fi prea drept și nu te face prea înțelept! Pentru ce să te pierzi pe tine însuți? 17 Nu fi prea rău și nu fi nebun! Pentru ce să mori înainte de vremea ta? 18 Bine este să apuci aceasta și să nu‐ți oprești mâna de la aceea: căci cel ce se teme de Dumnezeu iese din toate. 19 Înțelepciunea întărește pe înțelept mai mult decât zece oameni puternici care sunt într‐o cetate. 20 Cu adevărat nu este nici un om drept pe pământ care să facă binele și să nu păcătuiască. 21 Nu‐ți pune inima la toate vorbele care se vorbesc ca să n‐auzi pe sluga ta blestemându‐te. 22 Căci inima ta știe că și tu ai blestemat de multe ori la fel pe alții. 23 Toate acestea le‐am încercat cu înțelepciune. Am zis: Voi fi înțelept! Dar a fost departe de mine. 24 Ce este, este departe și foarte adânc : cine le poate ajunge? 25 M‐am întors eu și inima mea să cunosc și să cercetez și să caut înțelepciune și pricina lucrurilor, și să cunosc că răutatea este nebunie și prostia este nerozie. 26 Și am aflat ce este mai amar decât moartea: pe femeia a cărei inimă este rețele și lațuri și mâinile ei cătușe; cel ce place lui Dumnezeu va scăpa de ea, dar păcătosul va fi prins de ea. 27 Iată, aceasta am aflat, zice Propovăduitorul , punând una lângă alta ca să aflu o socoteală dreaptă, 28 ceea ce caută încă sufletul meu și n‐am aflat: un bărbat printre o mie am aflat; dar o femeie între toate acestea n‐am aflat. 29 Iată, numai aceasta am aflat: că Dumnezeu a făcut pe om fără prihană, dar ei au căutat tot felul de uneltiri.
Adevăratele valori
1 Mai mult prețuiește un nume bun decât uleiul bun
și ziua morții decât ziua nașterii.
2 Mai bine să mergi într-o casă de jale
decât să mergi într-o casă a ospățului,
căci acesta este sfârșitul oricărui om
și cine trăiește, cugetă în inima lui la lucrul acesta.
3 Mai bună este tristețea decât râsul,
căci, prin întristarea feței, inima se face mai bună.
4 Inima înțelepților este în casa bocetului,
dar inima nesăbuiților este în casa petrecerii.
5 Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului
decât să auzi cântecul nesăbuiților.
6 Căci, așa cum se aude trosnetul spinilor sub oală,
tot așa este și râsul nesăbuitului!
Și aceasta este o deșertăciune!
7 Cu siguranță asuprirea îl înnebunește pe înțelept,
iar mita corupe inima.
8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui
și mai bună este răbdarea decât mândria.
9 Nu te grăbi să te mânii în duhul tău,
căci mânia locuiește în sânul nesăbuiților.
10 Să nu zici: „De ce au fost zilele dintâi mai bune decât acestea?“,
căci nu din înțelepciune întrebi astfel!
11 Înțelepciunea este bună,
tot așa cum și moștenirea este bună
și de folos celor ce văd soarele.
12 Căci înțelepciunea este un adăpost,
așa cum și argintul este un adăpost,
iar câștigul cunoașterii înțelepciunii
este că își ține în viață stăpânii.
13 Caută să înțelegi lucrarea lui Dumnezeu:
cine poate îndrepta ceea ce El a îndoit?
14 În ziua cea bună, fii fericit!
În ziua cea rea, cugetă:
Dumnezeu a făcut-o și pe una și pe cealaltă,
astfel încât omul să nu poată afla nimic despre ce va fi după el.
15 Am văzut tot felul de lucruri în timpul vieții mele deșarte:
un om drept pierind în dreptatea lui,
iar altul nedrept continuându-și viața în nedreptatea lui.
16 Nu fi prea drept
și nu te arăta nici prea înțelept!
De ce să te distrugi singur?
17 Însă nu fi nici foarte rău
și nu fi nici nesăbuit!
De ce să mori înainte de vreme?
18 Este bine să apuci acest sfat ,
iar pe celălalt să nu-l lași din mână,
căci cine se teme de Dumnezeu va ieși cu bine din toate acestea.
19 Înțelepciunea dă mai multă putere înțeleptului
decât ar da zece conducători unei cetăți.
20 Fiindcă nu există pe pământ niciun om drept
care să facă numai binele și să nu păcătuiască niciodată .
21 În plus, să nu fii atent la toate cuvintele care se spun,
ca nu cumva să-l auzi pe slujitorul tău blestemându-te!
22 Tu știi în inima ta că, de mai multe ori,
chiar tu însuți i-ai blestemat pe alții.
23 Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune și mi-am zis:
„Mă voi înțelepți“;
dar înțelepciunea s-a îndepărtat de mine.
24 Orice ar fi ea, este departe
și adâncă, da , adâncă.
Cine o va găsi?
25 Mi-am îndreptat inima să cunosc,
să cercetez și să caut înțelepciunea și sensul lucrurilor
și să înțeleg stupiditatea răutății
și nebunia nesăbuinței.
26 Și am descoperit că mai amară decât moartea,
este femeia care este o capcană,
a cărei inimă este un laț
și ale cărei mâini sunt niște lanțuri.
Cel plăcut înaintea lui Dumnezeu scapă de ea,
dar cel păcătos este prins de ea.
27 Privește! Am descoperit aceasta, zice oratorul,
când cercetam lucrurile unul câte unul,
ca să le găsesc sensul
28 pe care sufletul meu îl tot căuta,
dar nu-l găsea:
dintr-o mie, am găsit un bărbat drept ,
însă n-am găsit o femeie dreaptă între toți aceștia.
29 Privește! Am descoperit un singur lucru:
că Dumnezeu l-a făcut pe om drept,
dar el umblă cu multe șiretlicuri.