Broaștele
1 Și Domnul a zis lui Moise: Intră la Faraon și zi‐i: Așa zice Domnul: Lasă pe poporul meu să meargă să‐mi slujească. 2 Și dacă nu vei voi să‐l lași să meargă, iată voi bate cu broaște toate hotarele tale. 3 Și râul va foi de broaște și se vor sui și vor intra în casa ta și în odaia ta de dormit și pe patul tău și în casa robilor tăi și printre poporul tău și în cuptoarele tale și în covețele tale. 4 Și broaștele se vor sui peste tine și peste poporul tău și peste toți robii tăi. 5 Și Domnul a zis lui Moise: Zi lui Aaron: Întinde‐ți mâna cu toiagul tău asupra râurilor și asupra șivoaielor și asupra bălților și fă să se suie broaște peste țara Egiptului. 6 Și Aaron și‐a întins mâna peste apele Egiptului și broaștele s‐au suit și au acoperit țara Egiptului. 7 Și ghicitorii au făcut la fel cu fermecătoriile lor și au făcut să se suie broaște peste țara Egiptului. 8 Și Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis: Rugați‐vă Domnului să ia broaștele de la mine și de la poporul meu și voi lăsa pe popor să meargă și vor jertfi Domnului. 9 Și Moise a zis lui Faraon: Ai slava aceasta asupra mea! Pe ce vreme să mă rog pentru tine și pentru robii tăi și pentru poporul tău ca să curețe broaștele de la tine și de la casele tale; vor rămânea numai în râu. 10 Și el a zis: Pe mâine. Și el a zis: După cuvântul tău! ca să cunoști că nu este niciunul ca Domnul Dumnezeul nostru. 11 Și broaștele se vor depărta de la tine și din casele tale și de la robii tăi și de la poporul tău: vor mai rămânea numai în râu. 12 Și Moise și Aaron au ieșit de la Faraon și Moise a strigat către Domnul pentru broaștele pe care le pusese peste Faraon. 13 Și Domnul a făcut după cuvântul lui Moise. Și broaștele au murit în case, în curți și în câmpuri. 14 Și le‐au strâns împreună în grămezi și țara s‐a împuțit. 15 Și Faraon a văzut că avea răgaz și și‐a învârtoșat inima și n‐a ascultat de ei, după cum zisese Domnul.
Păduchii
16 Și Domnul a zis lui Moise: Zi lui Aaron: Întinde‐ți toiagul și lovește țărâna pământului și se va preface în păduchi în toată țara Egiptului. 17 Și au făcut așa. Și Aaron și‐a întins mâna cu toiagul său și a lovit țărâna pământului și s‐a prefăcut în păduchi asupra oamenilor și asupra dobitoacelor; toată țărâna pământului s‐a prefăcut în păduchi în toată țara Egiptului. 18 Și ghicitorii au făcut la fel cu fermecătoriile lor ca să scoată păduchi, dar n‐au putut. Și păduchii au fost asupra oamenilor și asupra dobitoacelor. 19 Și ghicitorii au zis lui Faraon: Acesta este degetul lui Dumnezeu! Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și nu i‐a ascultat, după cum zisese Domnul.
Musca otrăvitoare
20 Și Domnul a zis lui Moise : Scoală‐te dis de dimineață și stai înaintea lui Faraon. Iată va ieși la apă și‐i vei zice: Așa zice Domnul : Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească! 21 Căci dacă nu vei lăsa pe poporul meu să meargă, iată voi trimite musca otrăvitoare peste tine și peste robii tăi și peste poporul tău și în casele tale și casele egiptenilor se vor umplea de musca otrăvitoare precum și pământul pe care sunt ei. 22 Și voi deosebi în ziua aceea ținutul Gosen, în care stă poporul meu, ca să nu fie muște otrăvitoare acolo; ca să cunoști că eu, Domnul, sunt în mijlocul țării. 23 Și voi pune o despărțire între poporul meu și poporul tău. Mâine va fi acest semn. 24 Și Domnul a făcut așa și muștele au intrat mulțime în casa lui Faraon și în casele robilor săi și în toată țara Egiptului; țara s‐a prăpădit de musca otrăvitoare. 25 Și Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și a zis: Mergeți, jertfiți Dumnezeului vostru în țară! 26 Și Moise a zis: Nu se cuvine să facem așa; căci am jertfi Domnului Dumnezeului nostru urâciunea egiptenilor; iată, vom jertfi urâciunea egiptenilor înaintea ochilor lor și nu ne vor ucide ei oare cu pietre? 27 Vom merge cale de trei zile în pustie și vom jertfi Domnului Dumnezeului nostru cum ne va porunci. 28 Și Faraon a zis: Vă voi lăsa să mergeți ca să jertfiți Domnului Dumnezeului vostru în pustie; numai nu mergeți foarte departe. Rugați‐vă pentru mine. 29 Și Moise a zis: Iată ies de la tine și mă voi ruga Domnului și mâine se vor depărta muștele de la Faraon și de la robii lui și de la poporul lui. Numai să nu ne mai înșele Faraon nelăsând pe popor să meargă ca să jertfească Domnului. 30 Și Moise a ieșit de la Faraon și s‐a rugat Domnului. 31 Și Domnul a făcut după cuvântul lui Moise și a îndepărtat muștele de la Faraon, de la robii săi și de la poporul său; n‐a rămas una. 32 Și Faraon și‐a învârtoșat inima și de astă dată și n‐a lăsat pe popor să meargă.
A doua urgie: broaștele
1 Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. 2 Dacă refuzi să-l lași să plece, iată, Eu voi lovi tot teritoriul tău cu broaște. 3 Nilul va mișuna de broaște. Ele se vor sui și vor intra în palatul tău, în dormitorul tău, în patul tău, în casele slujitorilor tăi, ale poporului tău, în cuptoare și în vasele de frământat. 4 Broaștele se vor sui pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi’»“.
5 Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ți mâna cu toiagul tău peste râuri, canale și iazuri, pentru ca broaștele să iasă în țara Egiptului»“. 6 Aaron și-a întins mâna peste apele Egiptului, iar broaștele au ieșit și au acoperit țara Egiptului. 7 Dar vrăjitorii au făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor și au adus broaște în țara Egiptului.
8 După aceea, Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis:
‒ Rugați-vă Domnului să ia broaștele de la mine și de la poporul meu și voi lăsa poporul să plece ca să-I aducă jertfe Domnului.
9 Moise i-a răspuns lui Faraon:
‒ Ai onoarea să hotărăști când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca broaștele să fie luate de la tine și din casele tale și să rămână doar în Nil.
10 El a zis:
‒ Mâine.
Moise a răspuns:
‒ Fie așa cum spui, ca să știi că nu este nimeni ca Domnul, Dumnezeul nostru. 11 Broaștele se vor depărta de la tine, din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău. Ele vor rămâne doar în Nil.
12 Moise și Aaron au ieșit de la Faraon, și Moise a strigat către Domnul cu privire la broaștele pe care le-a adus peste Faraon. 13 Domnul a făcut așa cum I-a cerut Moise: broaștele au murit în case, în curți și pe câmpuri. 14 Ei le-au adunat grămezi și țara s-a împuțit. 15 Când Faraon a văzut că are răgaz, și-a împietrit inima, întocmai cum spusese Domnul, și nu i-a ascultat.
A treia urgie: țânțarii
16 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Întinde-ți toiagul și lovește praful pământului ca el să se transforme în țânțari în toată țara Egiptului»“. 17 Ei au făcut întocmai: Aaron și-a întins mâna cu toiagul, a lovit praful pământului și au venit țânțari peste oameni și peste animale. În toată țara Egiptului praful pământului s-a transformat în țânțari. 18 Vrăjitorii au încercat să facă și ei țânțari prin vrăjitoriile lor, dar n-au putut. Țânțarii se aflau pe oameni și pe animale. 19 Atunci vrăjitorii i-au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“. Dar inima lui Faraon s-a împietrit și nu i-a ascultat, întocmai cum spusese Domnul.
A patra urgie: muștele
20 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dimineață, du-te înaintea lui Faraon, când se duce la apă, și spune-i: «Așa vorbește Domnul: ‘Lasă-Mi poporul să plece, ca să-Mi slujească. 21 Căci, dacă nu-Mi lași poporul să plece, iată, voi trimite roiuri de muște peste tine, peste slujitorii tăi, peste poporul tău și în casele tale: atât casele egiptenilor, cât și țara în care locuiesc aceștia, se vor umple de roiuri de muște.
22 Dar în ziua aceea voi proteja regiunea Goșen, unde locuiește poporul Meu, iar roiurile de muște nu vor ajunge acolo, ca să știi că Eu sunt Domnul în mijlocul țării. 23 Astfel, voi face o deosebire între poporul Meu și poporul tău. Semnul acesta ți se va arăta mâine’»“.
24 Domnul a făcut întocmai, și roiurile de muște au venit în palatul lui Faraon și în casele slujitorilor săi. Și toată țara Egiptului a fost devastată de muște.
25 Atunci Faraon i-a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis:
‒ Duceți-vă și aduceți jertfe Dumnezeului vostru în țară.
26 Dar Moise a răspuns:
‒ Nu este bine să facem astfel, căci pentru egipteni este o urâciune să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru. Dacă aducem înaintea ochilor egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre? 27 Vom merge cale de trei zile în deșert și vom aduce jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, așa cum ne va spune.
28 Faraon a zis:
‒ Vă voi lăsa să plecați ca să aduceți jertfe Domnului, Dumnezeul vostru, în deșert, doar dacă nu veți merge prea departe. Rugați-vă pentru mine!
29 Moise i-a răspuns:
‒ Iată, ies de la tine și mă voi ruga Domnului ca mâine să îndepărteze roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii săi și de la poporul său. Numai să înceteze Faraon să ne înșele și să nu lase poporul să plece ca să aducă jertfe Domnului!
30 Moise a ieșit de la Faraon și s-a rugat Domnului. 31 Domnul a făcut așa cum I-a cerut Moise: a îndepărtat roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii săi și din poporul său; n-a rămas nici măcar una. 32 Însă și de data aceasta Faraon și-a împietrit inima și n-a lăsat poporul să plece.