Ciuma vitelor
1 Și Domnul a zis lui Moise : Intră la Faraon și spune‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul Evreilor. Lasă pe poporul meu să meargă ca să‐mi slujească! 2 Căci, dacă nu vei voi să‐i lași și‐i vei mai ținea, 3 iată mâna Domnului va fi peste vitele care sunt în câmpii, peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; va fi o ciumă foarte mare. 4 Și Domnul va deosebi între vitele lui Israel și între vitele Egiptului și nimic nu va muri din tot ce este al copiilor lui Israel. 5 Și Domnul a pus un soroc zicând: Mâine va face Domnul aceasta în țară. 6 Și Domnul a făcut aceasta a doua zi și toate vitele Egiptului au murit, dar niciuna din vitele copiilor lui Israel n‐a murit. 7 Și Faraon a trimis și iată niciuna din vitele Israeliților nu murise. Dar inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe popor să meargă.
Bubele
8 Și Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: Luați‐vă mâinile pline cu cenușă din cuptor și Moise s‐o împrăștie spre ceruri înaintea ochilor lui Faraon. 9 Și se va face pulbere măruntă peste toată țara Egiptului și se vor face bube ieșind în bășici peste om și peste dobitoc în toată țara Egiptului. 10 Și au luat cenușă din cuptor și au stătut înaintea lui Faraon și Moise a împrăștiat‐o spre ceruri și s‐a făcut bube cu bășici ieșind pe om și pe dobitoc. 11 Și ghicitorii n‐au putut sta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe ghicitori și pe toți egiptenii. 12 Și Domnul a învârtoșat inima lui Faraon și nu i‐a ascultat, după cum zisese Domnul lui Moise.
Grindina și focul
13 Și Domnul a zis lui Moise: Scoală‐te dis de dimineață și stai înaintea lui Faraon și zi‐i: Așa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul meu să meargă și să‐mi slujească! 14 Căci de astă dată trimit toate rănile mele în inima ta și peste robii tăi și peste poporul tău ca să cunoști că nu este nimeni ca mine peste tot pământul. 15 Căci acum mi‐am întins mâna și te‐am bătut cu ciumă pe tine și pe poporul tău și ai fost pierdut de pe fața pământului. 16 Dar cu adevărat pentru aceasta te‐am lăsat să stai, ca să‐ți arăt puterea mea și ca numele meu să fie vestit în tot pământul. 17 Te mai înalți tu împotriva poporului meu ca să nu‐l lași să meargă? 18 Iată mâine pe vremea aceasta voi face să ploaie grindină foarte mare cum n‐a fost în Egipt din ziua în care a fost întemeiat și până astăzi. 19 Și acum trimite să adune toate vitele tale și tot ce ai pe câmp; căci grindina va cădea peste orice om și orice dobitoc care se vor afla pe câmp și nu vor fi strânși în case și vor muri. 20 Cel ce s‐a temut de cuvântul Domnului dintre robii lui Faraon și‐a scăpat robii și vitele în casă. 21 Dar cel ce nu și‐a îndreptat inima la cuvântul Domnului și‐a lăsat robii și vitele pe câmp. 22 Și Domnul a zis lui Moise: Întinde‐ți mâna spre ceruri ca să fie grindină în toată țara Egiptului peste oameni și peste dobitoace și peste toată iarba câmpului în țara Egiptului. 23 Și Moise și‐a întins toiagul spre ceruri și Domnul a trimis tunete și grindină și focul umbla pe pământ. Și Domnul a plouat grindină peste țara Egiptului. 24 Și a fost grindină și foc amestecat în grindină foarte mare cum n‐a fost în toată țara Egiptului de când a ajuns un neam. 25 Și grindina a bătut în toată țara Egiptului tot ce era pe câmp de la om până la dobitoc; grindina a bătut toată iarba câmpului și a stricat orice copac de pe câmp. 26 Numai în ținutul Gosen unde erau copiii lui Israel n‐a fost grindină. 27 Și Faraon a trimis și a chemat pe Moise și pe Aaron și le‐a zis: Am păcătuit de astă dată; Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem răi. 28 Rugați‐vă Domnului și să fie destul atâtea tunete ale lui Dumnezeu și grindină și vă voi lăsa să mergeți și nu veți mai rămânea. 29 Și Moise i‐a zis: Când voi ieși din cetate, îmi voi întinde mâinile către Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai fi grindină ca să cunoști că pământul este al Domnului. 30 Dar tu și robii tăi știu că încă nu vă temeți de Domnul Dumnezeu. 31 Și inul și orzul au fost bătute, căci orzul dăduse în spic și inul înflorise. 32 Și grâul și alacul nu s‐au stricat pentru că erau târzii. 33 Și Moise a ieșit de la Faraon afară din cetate și și‐a întins mâinile spre Domnul și tunetele și grindina au încetat și ploaia n‐a mai turnat pe pământ. 34 Și Faraon a văzut că ploaia și tunetele și grindina încetaseră, și a păcătuit înainte și și‐a învârtoșat inima el și robii săi. 35 Și inima lui Faraon s‐a învârtoșat și n‐a lăsat pe copiii lui Israel să meargă, după cum zisese Domnul prin Moise.
A cincea urgie: molimă peste animale
1 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească. 2 Căci, dacă refuzi să-l lași să plece și continui să-l oprești, 3 iată, mâna Domnului va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme. 4 Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului, pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel’»“.
5 Domnul a hotărât o vreme, zicând: „Mâine Domnul va face acest lucru în țară“. 6 În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit niciuna. 7 Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n-a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită și tot nu a lăsat poporul să plece.
A șasea urgie: bubele
8 Domnul le-a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s-o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon. 9 Ea se va transforma într-un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului“.
10 Ei au luat cenușă din cuptor și s-au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat-o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale. 11 Vrăjitorii n-au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe vrăjitori, ca pe toți egiptenii. 12 Dar Domnul i-a împietrit inima lui Faraon, și acesta nu i-a ascultat, așa cum Domnul îi spusese lui Moise.
A șaptea urgie: grindina
13 După aceea, Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dimineață, du-te înaintea lui Faraon și spune-i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă-Mi poporul să plece ca să-Mi slujească, 14 căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. 15 Căci, dacă Mi-aș fi întins mâna și te-aș fi lovit pe tine și pe poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. 16 Dar te-am ridicat tocmai pentru scopul acesta: ca să-ți arăt puterea Mea și, astfel, Numele Meu să fie proclamat pe întreg pământul. 17 Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu-l lași să plece? 18 Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n-a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum. 19 De aceea trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el’»“.
20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului și-au adăpostit slujitorii și vitele în case, 21 dar cei care nu s-au gândit în inima lor la Cuvântul Domnului și-au lăsat slujitorii și vitele pe câmp.
22 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului“. 23 Când Moise și-a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Domnul a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului: 24 era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n-a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune. 25 Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. 26 Singurul loc în care n-a căzut grindină a fost regiunea Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.
27 Faraon și-a trimis slujitorii să-i cheme pe Moise și Aaron și le-a zis:
‒ De data aceasta am păcătuit. Domnul este drept; eu și poporul meu suntem răi. 28 Rugați-vă Domnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.
29 Moise i-a răspuns:
‒ Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să știi că pământul este al Domnului. 30 Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu.
31 Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise, 32 însă grâul și secara albă n-au fost distruse, pentru că erau recolte târzii.
33 Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și-a ridicat mâinile spre Domnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s-a mai revărsat pe pământ. 34 Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și-a împietrit inima, atât el, cât și slujitorii săi. 35 Astfel inima lui Faraon s-a împietrit și nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, întocmai cum spusese Domnul prin Moise.