Zugrăvirea Templului lăuntric
1 Și m‐a dus în templu și a măsurat stâlpii, șase coți în lățime pe o parte și șase coți în lățime pe cealaltă parte, care era lățimea cortului. 2 Și lățimea intrării era de zece coți și canaturile intrării de cinci coți de o parte și de cinci coți de cealaltă parte; și a măsurat lungimea lui, patruzeci de coți, și lățimea lui, douăzeci de coți. 3 Și a intrat înăuntru și a măsurat stâlpul intrării, doi coți, și intrarea, șase coți, și lățimea intrării, șapte coți. 4 Și înaintea templului a măsurat lungimea lui, douăzeci de coți și lățimea lui douăzeci de coți. Și mi‐a zis: Aceasta este Sfânta Sfintelor. 5 Și a măsurat zidul casei, șase coți: și lărgimea fiecărei cămări de pe laturi din jurul casei din toate părțile, patru coți. 6 Și cămările de pe laturi erau în trei caturi, cămară peste cămară și de treizeci de ori; și ele erau așezate în zidul pe care‐l avea casa de jur împrejur spre cămările de pe laturi, ca să se reazeme pe el; dar ele nu se rezemau pe zidul casei. 7 Și la cămările de pe laturi era o lărgire și mergea întorcându‐se tot mai sus , căci înconjurul casei mergea tot mai sus de jur împrejurul casei; de aceea lărgimea casei era mai largă în sus și astfel partea de jos suia la partea de sus prin partea de mijloc. 8 Și am mai văzut la casă o înălțime de jur împrejur: temeliile cămărilor de pe laturi erau de o trestie întreagă de șase coți mari. 9 Lărgimea zidului cămărilor de pe laturile dinafară era de cinci coți ca și ce era lăsat gol de‐a lungul clădirii cămărilor de pe laturile dinăuntru. 10 Și între chilii era o lărgime de douăzeci de coți de jur împrejurul casei. 11 Și ușile cămărilor de pe laturi erau în locul gol, o ușă spre miazănoapte și o ușă spre miazăzi; și lărgimea locului gol era de cinci coți de jur împrejur. 12 Și clădirea care era în fața locului despărțit spre apus era largă de șaptezeci de coți; și zidul clădirii era gros de cinci coți de jur împrejur și lung de nouăzeci de coți. 13 Și a măsurat casa, o sută de coți lungime; și locul despărțit și clădirea și zidurile sale erau lungi de o sută de coți. 14 Și lățimea feței casei și a locului despărțit spre răsărit, o sută de coți. 15 Și a măsurat lungimea clădirii din fața locului despărțit care era dinapoia ei și coridoarele ei de pe o parte și de pe alta, o sută de coți; și templul dinăuntru și pridvoarele curții, 16 pragurile și ferestrele îngrădite și coridoarele de primprejur din cele trei rânduri ale lor din fața pragului, toate căptușite cu lemn de jur împrejur și de la pământ până la ferestre (și ferestrele erau acoperite), 17 până deasupra ușii și până la casa dinăuntru și dinafară și tot zidul de jur împrejur, pe dinăuntru și pe dinafară, după măsuri. 18 Și era făcut cu heruvimi și finici; și un finic era între heruvim și heruvim; și fiecare heruvim avea două fețe: 19 o față de om spre finicul dintr‐o parte și o față de leu tânăr spre finicul din cealaltă parte; și așa era făcută toată casa de jur împrejur. 20 De la pământ până deasupra ușii erau făcuți heruvimi și finici, făcuți pe zidul templului. 21 Ușiorii ușii templului erau pătrați ca și cei din fața sfântului locaș, aveau aceiași înfățișare. 22 Altarul de lemn era înalt de trei coți și lungimea lui era de doi coți; și coarnele lui și masa lui și laturile lui erau de lemn. Și mi‐a zis: Aceasta este masa care este înaintea Domnului. 23 Și templul și sfântul locaș aveau două uși. 24 Și canaturile aveau fiecare două pături care se întorceau una peste cealaltă; două pături la un canat și două pături la celălalt. 25 Și erau făcuți pe ele, pe ușile templului, heruvimi și finici, cum erau făcuți pe ziduri; și în fața pridvorului de afară erau grinzi groase. 26 Și erau ferestre îngrădite și finici de o parte și de cealaltă pe laturile pridvorului: așa erau cămările de pe laturile casei și pragurile.
1 După aceea, m-a adus în Locul Sfânt și a măsurat stâlpii. Fiecare avea lățimea de șase coți, atât cel de pe-o parte, cât și cel de pe cealaltă parte. 2 Poarta avea o deschizătură largă de zece coți, iar zidurile laterale aveau o grosime de cinci coți. A măsurat lungimea Locului Sfânt și era de patruzeci de coți, iar lățimea de douăzeci de coți.
3 Apoi a intrat înăuntru și a măsurat stâlpii porții; fiecare avea doi coți lățime . Deschizătura porții era de șase coți, iar grosimea zidurilor laterale era de șapte coți. 4 A măsurat dincolo de Locul Sfânt și a găsit o lungime de douăzeci de coți și o lățime de douăzeci de coți. El mi-a zis: „Acesta este Locul Preasfânt“.
5 Apoi a măsurat zidul Casei. Acesta avea o grosime de șase coți, iar lățimea fiecăreia dintre camerele așezate pe margini, de jur împrejurul Casei, era de patru coți. 6 Camerele de pe margini erau așezate una deasupra celeilalte, pe trei niveluri, câte treizeci pe fiecare nivel. Existau niște borduri care ieșeau în afara zidului Casei, de jur împrejur, pe care se sprijineau aceste camere, astfel că ele nu se sprijineau direct pe zidul Casei. 7 Camerele de pe margini deveneau mai încăpătoare de la un nivel la altul, pentru că distanța dintre zidul camerelor și zidul Casei creștea cu fiecare nivel. O scară ducea de la primul nivel la ultimul, prin cel de-al doilea nivel.
8 Am văzut apoi, de jur împrejurul Casei, o platformă înaltă, care forma temeliile camerelor de pe margini. Avea o înălțime de o trestie întreagă, adică de șase coți. 9 Grosimea zidului exterior al camerelor de pe margini era de cinci coți. Locul gol dintre camerele de pe margini ale Casei 10 și camerele preoților avea o lățime de douăzeci de coți, de jur împrejurul Casei. 11 Camerele de pe margini aveau ieșiri înspre acest loc gol, o ieșire înspre nord și o ieșire înspre sud. Lățimea platformei alăturate locului gol era de cinci coți de jur împrejur.
12 Clădirea situată în partea de vest, în fața locului gol, avea o lățime de șaptezeci de coți. Zidul clădirii avea o grosime de cinci coți, de jur împrejur, și o lungime de nouăzeci de coți.
13 A măsurat apoi și lungimea Casei și a găsit-o de o sută de coți. Locul gol, clădirea și zidurile ei, aveau, de asemenea, o lungime de o sută de coți. 14 Lățimea părții din față a Casei și a locului gol din partea de est era de o sută de coți.
15 A măsurat lungimea clădirii din fața locului gol, cea situată în spatele Casei, precum și galeriile ei, de o parte și de alta, și le-a găsit de o sută de coți.
Locul Sfânt, Locul Preasfânt, porticul ce dădea înspre curte, 16 pragurile, ferestrele înguste și galeriile din jurul celor trei – tot ce era dincolo de prag, împreună cu pragul – erau acoperite cu lemn de jur împrejur. Pardoseala, zidul până la ferestre și ferestrele însele erau acoperite și ele. 17 Pe locul de deasupra intrării, până în Locul Sfânt și în Locul Preasfânt, pe toate zidurile Locului Sfânt și ale Locului Preasfânt era același model: 18 erau gravați heruvimi și palmieri, câte un palmier între doi heruvimi. Fiecare heruvim avea două fețe: 19 o față de om îndreptată spre unul dintre palmieri și o față de leu îndreptată spre celălalt palmier. Erau gravați de jur împrejurul întregii Case. 20 Heruvimii și palmierii erau gravați pe zidul Locului Sfânt, de la pardoseală până deasupra porții.
21 Stâlpii ușilor Locului Sfânt formau un pătrat. În fața Locului Preasfânt am văzut ceva ce semăna cu 22 un altar de lemn de trei coți înălțime, doi coți lungime și doi coți lățime: colțurile sale, temelia sa și pereții săi erau din lemn. Bărbatul acela mi-a zis: „Aceasta este masa care stă înaintea Domnului!“. 23 Atât Locul Sfânt, cât și Locul Preasfânt aveau uși duble. 24 Fiecare ușă avea câte două plăci, două pentru o ușă și două pentru cealaltă. 25 Pe ușile Locului Sfânt erau gravați heruvimi și palmieri asemenea celor gravați pe ziduri, iar în fața porticului de afară era o cornișă de lemn. 26 De-o parte și de alta a zidurilor porticului, pe camerele de pe margini ale Casei și pe cornișe erau ferestre înguste și palmieri gravați.