Măcelărire mare în Ierusalim
1 Atunci a strigat în urechile mele cu glas tare, zicând: Apropiați‐vă, voi, priveghetorii cetății, fiecare cu arma sa de nimicire în mână. 2 Și iată, șase bărbați veneau de pe calea porții de sus, care este spre miazănoapte, fiecare cu arma sa de măcel în mână; și un om în mijlocul lor îmbrăcat în in, cu o călimară de scriitor la coapse. Și au intrat și au stat aproape de altarul de aramă. 3 Și slava Dumnezeului lui Israel se înălțase de la heruvimul deasupra căruia era, la pragul casei: și el a strigat la bărbatul îmbrăcat în in, care avea călimara de scriitor la coapse. 4 Și Domnul i‐a zis: Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe frunțile bărbaților care gem și strigă pentru toate urâciunile care se fac în mijlocul lui. 5 Și celorlalți le‐a zis în urechile mele: Treceți în urma lui prin cetate și loviți; să nu cruțe ochiul vostru și nici să nu vă îndurați. 6 Ucideți până la nimicire pe bătrâni, tineri și fecioare și prunci și femei; dar nu vă apropiați de vreun om pe care este semnul; și începeți de la locașul meu sfințit. Și au început de la bărbații cei bătrâni care erau înaintea casei. 7 Și le‐a zis: Pângăriți casa și umpleți curțile cu cei uciși: Ieșiti! Și au ieșit și au lovit în cetate. 8 Și a fost așa : pe când loveau ei și eu rămăsesem singur, am căzut pe fața mea și am strigat și am zis: Vai , Doamne Dumnezeule! Vei nimici oare toată rămășița lui Israel vărsându‐ți mânia asupra Ierusalimului? 9 Atunci mi‐a zis: Nelegiuirea casei lui Israel și a lui Iuda este foarte mare și țara este plină de sânge și cetatea plină de stricăciune. Căci ei zic: Domnul a părăsit țara și Domnul nu vede. 10 Și cât pentru mine și ochiul meu, nu va cruța și nici nu mă voi îndura de ei; dar voi aduce calea lor peste capul lor. 11 Și iată, bărbatul îmbrăcat în in, care avea călimara la coapsele sale, a spus lucrul zicând: Am făcut cum mi‐ai poruncit.
Uciderea idolatrilor
1 După aceea, el a strigat cu glas tare în auzul urechilor mele, zicând: „Să se apropie străjerii cetății, fiecare cu arma lui de distrugere!“. 2 Și, iată că șase bărbați veneau dinspre drumul Porții de Sus, care este înspre nord, fiecare cu arma lui distrugătoare în mână. Între ei era un om îmbrăcat în haine de in, care avea la brâu o călimară. Ei au venit și s-au oprit în apropierea altarului de bronz.
3 Gloria Dumnezeului lui Israel s-a ridicat dintre heruvimii de unde era și a venit deasupra pragului Casei. Apoi El l-a chemat pe bărbatul care era îmbrăcat în haine de in și care avea călimara la brâu. 4 Domnul i-a zis: „Străbate cetatea, străbate Ierusalimul și fă un semn pe frunțile celor ce suspină și gem din cauza tuturor urâciunilor care se comit în mijlocul ei“.
5 Iar celorlalți le-a zis în auzul urechilor mele: „Străbateți cetatea în urma lui și ucideți! Ochii voștri să nu arate milă și să nu cruțați pe nimeni! 6 Bătrâni și tineri, fecioare, copii și femei, pe toți să-i ucideți! Însă de toți aceia care au primit semnul să nu vă atingeți! Începeți chiar din Sfântul Meu Lăcaș!“. Așa că ei au început cu bătrânii care erau înaintea Casei.
7 El le-a zis: „Întinați Casa și umpleți-i curțile cu morți! Porniți!“. Ei au pornit și au ucis prin cetate.
8 În timp ce ucideau ei, eu am rămas singur.
Atunci m-am aruncat cu fața la pământ și am strigat, zicând:
‒ Ah, Stăpâne Doamne! Vei distruge Tu toată rămășița lui Israel, revărsându-Ți furia peste Ierusalim?
9 El mi-a zis:
‒ Nelegiuirea Casei lui Israel și Iuda este mare, este foarte mare. Țara este plină de vărsare de sânge, iar cetatea este plină de nedreptate, căci ei zic: „Domnul a părăsit țara și Domnul nu vede!“. 10 De aceea nu voi avea milă de ei și nu-i voi cruța, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.
11 Și, iată, bărbatul îmbrăcat în haine de in și cu călimara la brâu s-a întors cu următorul mesaj: „Am făcut cum ai poruncit!“.