Rugăciunea lui Ezra
1 Și după ce s‐au sfârșit acestea, mai marii s‐au apropiat de mine zicând: Poporul lui Israel și preoții și leviții nu s‐au despărțit de popoarele țărilor, făcând după urâciunile lor, ale cananiților, ale hetiților, ale fereziților, ale iebusiților, ale amoniților, ale moabiților, ale egiptenilor și ale amoriților, 2 căci au luat din fetele lor pentru ei înșiși și pentru fiii lor și au amestecat sămânța sfântă cu popoarele țărilor; și mâna mai marilor și a căpeteniilor a fost cea dintâi în necredincioșia aceasta. 3 Și când am auzit acest lucru, mi‐am sfâșiat haina și mantaua și mi‐am smuls perii capului și barba și am șezut jos uimit . 4 Și s‐a adunat la mine fiecine care tremura de cuvintele Dumnezeului lui Israel pentru necredincioșia celor din robie; și eu am șezut jos uimit până la jertfa de seară . 5 Și la jertfa de seară m‐am sculat din smerirea mea și cu haina mea și cu mantaua mea sfâșiate am căzut în genunchi și mi‐am întins mâinile către Domnul Dumnezeul meu. 6 Și am zis: Dumnezeul meu! Îmi este rușine și roșesc să‐mi ridic fața către tine, Dumnezeul meu; căci nelegiuirile noastre s‐au înmulțit peste capul nostru și vina noastră a crescut până la ceruri. 7 Din zilele părinților noștri am fost în mare vină până în ziua de astăzi; și pentru nelegiuirile noastre am fost dați noi, împărații noștri, preoții noștri, în mâna împăraților țărilor, sabiei și robiei și prăzii, și în rușinea feței, ca astăzi. 8 Și acum puțintel s‐a îndurat Domnul Dumnezeul nostru ca să ne lase o rămășiță să scape și să ne dea un cui în locul său cel sfânt, ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne dea puțină înviorare în robia noastră; 9 căci suntem robi; dar Dumnezeul nostru nu ne‐a părăsit în robia noastră, ci ne‐a dat îndurare înaintea împăraților Persiei, dându‐ne înviorare ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru și să dregem dărâmăturile, și dându‐ne ziduri în Iuda și în Ierusalim. 10 Și acum ce să zicem noi, Dumnezeul nostru, după aceasta? Căci am părăsit poruncile tale, 11 pe care le‐ai poruncit prin mâna slujitorilor tăi, prorocii, zicând: Țara la care mergeți ca s‐o stăpâniți este o țară necurată prin necurăția popoarelor țărilor, prin urâciunile lor cu care au umplut‐o de la un capăt până la celălalt prin întinăciunile lor. 12 Voi, deci, să nu dați fetele voastre fiilor lor și să nu luați fetele lor pentru fiii voștri, și în veac să nu căutați pacea sau binele lor, ca să fiți tari și să mâncați binele țării și s‐o lăsați de moștenire fiilor voștri în veac. 13 Și după toate cele ce au venit asupra noastră pentru faptele noastre cele rele și pentru vina noastră cea mare, pentru că tu, Dumnezeul nostru, ne‐ai pedepsit mai puțin decât după nelegiuirile noastre și ne‐ai dat o rămășiță ca aceasta: 14 oare să călcăm iarăși poruncile tale și să ne încuscrim cu popoarele acestor urâciuni? Nu te vei mânia oare pe noi până la nimicire, așa că nu va fi nicio rămășiță și nici unul care să scape? 15 Doamne Dumnezeul lui Israel, tu ești drept , căci noi suntem o rămășiță care a scăpat ca astăzi. Iată, suntem înaintea ta în vina noastră; căci nimeni nu poate sta înaintea ta pentru aceasta.
Crizele iudeilor repatriați și rugăciunea lui Ezra
1 După ce s-au încheiat toate acestea, căpeteniile s-au apropiat de mine, zicând: „Cei din poporul Israel, inclusiv preoții și leviții, nu s-au separat de popoarele țărilor din jur , ci s-au dedat la urâciunile canaaniților, hitiților, periziților, iebusiților, amoniților, moabiților, egiptenilor și amoriților. 2 Căci și-au luat soții dintre fetele acestora, atât pentru ei, cât și pentru fiii lor, și au amestecat astfel neamul cel sfânt cu popoarele acestor țări. Cei dintâi care au fost necredincioși au fost chiar căpeteniile și dregătorii“.
3 Când am auzit vestea aceasta, mi-am sfâșiat hainele și mantaua. Mi-am smuls păr din cap și din barbă și m-am lăsat jos înmărmurit. 4 S-au strâns la mine toți aceia care tremurau de frică la auzul cuvintelor Dumnezeului lui Israel cu privire la necredincioșia celor ce fuseseră în exil. Am rămas așa înmărmurit până la jertfa de seară. 5 Apoi, la jertfa de seară, m-am ridicat din starea mea smerită, cu hainele și cu mantaua sfâșiate, m-am plecat pe genunchi și, întinzând mâinile spre Domnul, Dumnezeul meu, 6 am zis:
„Dumnezeul meu, sunt umilit și mi-e rușine, Dumnezeul meu, să-mi ridic fața spre Tine! Căci nelegiuirile noastre au ajuns deasupra capetelor noastre și vina noastră a crescut până la ceruri. 7 Din zilele strămoșilor noștri și până în ziua aceasta am fost foarte vinovați și, din cauza nelegiuirilor noastre, noi, regii noștri și preoții noștri am fost dați pe mâna împăraților străini, a sabiei, a captivității, a jafului și a rușinii, așa cum se vede și astăzi. 8 Acum, pentru puțină vreme, am avut iarăși parte de bunăvoința Domnului, Dumnezeul nostru, Care ne-a lăsat o rămășiță și ne-a dat un adăpost în Locul Său cel Sfânt, pentru ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii și să ne aducă puțină înviorare în sclavia noastră. 9 Deși suntem sclavi, Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit în sclavia noastră, ci Și-a arătat îndurarea față de noi înaintea împăraților Persiei și, astfel, ei ne-au reînsuflețit, ca să putem înălța Casa Dumnezeului nostru, s-o ridicăm din ruine și să avem astfel un zid de apărare în Iuda și în Ierusalim.
10 Dumnezeul nostru, ce să mai zicem acum, după toate cele întâmplate? Căci am părăsit poruncile Tale, 11 pe care le-ai poruncit prin slujitorii Tăi, profeții, zicând: «Țara în care veți intra ca să o luați în stăpânire este o țară stricată din cauza depravării popoarelor care o locuiesc. Prin urâciunile lor au umplut țara de la un capăt la celălalt de necurățiile lor! 12 Să nu le dați pe fetele voastre fiilor lor și nici să nu le luați pe fetele lor pentru fiii voștri! Să nu umblați niciodată după fericirea sau bunăstarea lor, ca să vă întăriți, să ajungeți astfel să mâncați bunătățile țării și să le lăsați ca moștenire fiilor voștri pentru totdeauna!».
13 După toate câte au venit asupra noastră din cauza faptelor noastre rele și a marii noastre vinovății, cu toate că Tu, Dumnezeul nostru, ne-ai pedepsit mai puțin decât am fi meritat în urma nelegiuirilor noastre și ne-ai lăsat rămășița aceasta, 14 să încălcăm iarăși poruncile Tale și să ne înrudim cu popoarele care practică astfel de urâciuni? Nu Te-ai mânia iarăși pe noi, până acolo încât ne-ai distruge, fără să ne mai lași vreo rămășiță de oameni sau vreun supraviețuitor?
15 Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu ești drept, căci totuși ne-ai salvat o rămășiță de oameni, așa cum se vede astăzi. Iată-ne acum stând vinovați înaintea Ta, deși știm că, din această cauză, nu merităm să stăm înaintea Ta“.