Ziua de odihnă
1 Și cerurile și pământul și toată oștirea lor au fost sfârșite. 2 Și în ziua a șaptea Dumnezeu și‐a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și în ziua a șaptea s‐a odihnit de toată lucrarea sa pe care o făcuse. 3 Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‐o pentru că în ea s‐a odihnit de toată lucrarea sa pe care o zidise Dumnezeu ca s‐o facă.
Facerea omului
4 Acestea sunt obârșiile cerurilor și pământului când au fost zidite în ziua când Domnul Dumnezeu a făcut pământ și ceruri. 5 Și niciun copăcel de pe câmp nu era încă în pământ și nicio iarbă de pe câmp nu încolțise încă fiindcă Domnul Dumnezeu nu făcuse încă să ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul. 6 Ci un abur se ridica de pe pământ și uda toată fața pământului. 7 Și Domnul Dumnezeu a întocmit pe om din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflarea de viață și omul s‐a făcut un suflet viu.
Eden
8 Și Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden spre răsărit și acolo a pus pe omul pe care‐l întocmise. 9 Și din pământ Domnul Dumnezeu a făcut să crească orice pom care este plăcut la vedere și bun de mâncat și pomul vieții în mijlocul grădinii și pomul cunoștinței binelui și răului. 10 Și un râu ieșea din Eden ca să ude grădina și de acolo se împărțea și se făcea patru brațe. 11 Numele unuia este Pison; el înconjoară toată țara Havila unde este aur. 12 Și aurul din țara aceea este bun; acolo este bedelion și piatră de onix. 13 Și numele râului al doilea este Ghidon; el înconjoară toată țara lui Cuș. 14 Și numele râului al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Și al patrulea râu este Eufratul. 15 Și Domnul Dumnezeu a luat pe om și l‐a pus în grădina Edenului ca s‐o lucreze și s‐o păzească. 16 Și Domnul Dumnezeu a poruncit omului zicând: Din orice pom din grădină poți să mănânci în voie. 17 Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci din el, căci în ziua când vei mânca din el vei muri.
Facerea femeii
18 Și Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul să fie singur ; îi voi face un ajutor potrivit lui. 19 Și Domnul Dumnezeu a întocmit din pământ orice viețuitoare a câmpului și orice pasăre a cerurilor și le‐a adus la om ca să vadă cum are să le numească. Și oricum numea omul fiecare vietate acela îi era numele. 20 Și omul a dat nume tuturor dobitoacelor și păsărilor cerurilor și oricărei viețuitoare a câmpului, dar pentru om nu s‐a găsit niciun ajutor potrivit lui. 21 Și Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om și el a dormit. Și a luat una din coastele lui și a închis carnea la loc. 22 Și coasta pe care o luase Domnul Dumnezeu din om a întocmit‐o într‐o femeie și a adus‐o la om. 23 Și omul a zis: Aceasta este acum os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi femeie pentru că a fost luată din bărbat. 24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și vor fi o singură carne.
Ispitirea femeii
25 Și erau goi amândoi, omul și nevasta sa, și nu le era rușine.
1 Astfel au fost sfârșite cerurile, pământul și întreaga lor armată. 2 În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse. El S-a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse. 3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ea S-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o în creație.
Adam și Eva
4 Aceasta este istoria cerurilor și a pământului, când au fost create, în ziua când Domnul Dumnezeu a făcut pământul și cerurile.
5 Pe pământ nu era încă niciun tufiș, iar iarba câmpului nu încolțise încă, pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul, 6 ci un izvor se ridica din pământ și uda toată suprafața pământului. 7 Atunci Domnul Dumnezeu l-a creat pe Adam din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață, iar Adam a devenit un suflet viu. 8 Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în est, și l-a pus acolo pe omul pe care îl crease. 9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni pentru hrană, precum și Pomul Vieții, în mijlocul grădinii, și Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului.
10 Un râu ieșea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărțea în patru brațe. 11 Numele celui dintâi este Pișon. El înconjura toată țara Havila, unde este aur. 12 Aurul acelei țări este bun. Acolo se găsesc și bedelion și piatră de onix. 13 Numele celui de-al doilea râu este Ghihon. El înconjura toată țara Cuș. 14 Numele celui de-al treilea râu este Hiddekel. El curge în partea de est a Așurului. Al patrulea râu este Eufratul.
15 Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească. 16 Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam, zicând: „Să mănânci, desigur, din orice pom din grădină, 17 dar din Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri!“.
18 Apoi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur. Îi voi face un ajutor potrivit“. 19 Domnul Dumnezeu a creat din pământ fiecare vietate a câmpului și fiecare pasăre a cerului și le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi. Și orice nume pe care Adam îl punea fiecărei ființe vii, acela îi era numele. 20 Adam le-a pus nume tuturor vitelor și păsărilor cerului și fiecărei vietăți a câmpului, însă pentru el nu s-a găsit niciun ajutor potrivit. 21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. El a luat una dintre coastele lui și a închis carnea la locul ei. 22 Și, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la Adam. 23 Atunci Adam a zis:
„În sfârșit, aceasta este os din oasele mele
și carne din carnea mea.
Aceasta se va numi «femeie» ,
pentru că a fost luată din bărbat“.
24 De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar ei vor fi un singur trup.
25 Omul și soția lui erau amândoi goi și nu le era rușine.