Moartea și îngroparea Sarei
1 Și viața Sarei a fost o sută douăzeci și șapte de ani; aceștia au fost anii vieții Sarei. 2 Și Sara a murit în Chiriat‐Arba adică Hebron în țara Canaan. Și Avraam a venit să bocească pe Sara și s‐o plângă. 3 Și Avraam s‐a sculat dinaintea moartei sale și a vorbit copiilor lui Het zicând: 4 Eu sunt străin de loc și oaspete între voi ; dați‐mi o moșie de înmormântare ca să‐mi înmormântez moarta dinaintea feței mele. 5 Și copiii lui Het au răspuns lui Avraam zicându‐i: Ascultă‐ne, domnul meu. 6 Tu ești un mai mare al lui Dumnezeu între noi, înmormântează‐ți moarta în cel mai ales dintre mormintele noastre! Nimeni dintre noi nu‐ți va opri mormântul său ca să‐ți înmormântezi moarta. 7 Avraam s‐a sculat și s‐a plecat înaintea poporului țării, înaintea copiilor lui Het. 8 Și le‐a vorbit zicând: Dacă este voia voastră să‐mi înmormântez moarta dinaintea feței mele, ascultați‐mă și rugați pentru mine pe Efron, fiul lui Țohar, 9 să‐mi dea peștera din Macpela care este a lui, care este în marginea țarinei sale; să mi‐o dea în mijlocul vostru pentru tot argintul ce face ca o moșie de înmormântare. 10 Și Efron ședea în mijlocul copiilor lui Het. Și Efron Hetitul a răspuns lui Avraam în urechile copiilor lui Het, a tuturor celor ce intrau pe poarta cetății sale, zicând: 11 Nu, domnul meu, ascultă‐mă; îți dau țarina și‐ți dau peștera care este în ea; ți‐o dau înaintea ochilor copiilor poporului meu: îngroapă‐ți moarta. 12 Și Avraam s‐a plecat înaintea poporului țării. 13 Și a vorbit lui Efron în urechile poporului țării zicând: Dar dacă voiești, rogu‐te, ascultă‐mă: Voi da argintul țarinii; ia‐l de la mine și‐mi voi îngropa moarta acolo. 14 Și Efron a răspuns lui Avraam zicându‐i: 15 Ascultă‐mă, domnul meu: O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint ce este aceasta între mine și tine? Îngroapă‐ți deci moarta. 16 Și Avraam a ascultat de Efron. Și Avraam a cumpănit lui Efron argintul pe care‐l numise în auzul copiilor lui Het: patru sute sicli de argint umblător la negustor. 17 Și țarina lui Efron care era în Macpela, care era în dreptul Mamrei, țarina și peștera care era în ea și toți copacii care erau în țarină, care erau în toate hotarele ei de jur împrejur, au fost întăriți 18 lui Avraam ca stăpânire înaintea ochilor copiilor lui Het, înaintea tuturor celor ce intrau pe poarta cetății sale. 19 Și după aceasta Avraam a înmormântat pe Sara, nevasta sa, în peștera din țarina Macpela în fața Mamrei adică Hebron, în țara Canaan. 20 Și țarina și peștera care este în ea au fost întărite lui Avraam ca moșie de înmormântare de copiii lui Het.
Moartea și înmormântarea Sarei
1 Viața Sarei a fost de o sută douăzeci și șapte de ani; aceștia au fost anii vieții Sarei. 2 Ea a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în țara Canaanului, iar Avraam s-a dus s-o jelească pe Sara și s-o plângă.
3 Apoi Avraam s-a ridicat de lângă moarta sa și le-a vorbit fiilor lui Het, zicând:
4 ‒ Eu sunt străin și peregrin printre voi. Dați-mi în mijlocul vostru o proprietate, ca loc de înmormântare, pentru ca să-mi înmormântez moarta dinaintea mea.
5 Fiii lui Het i-au răspuns lui Avraam, zicându-i:
6 ‒ Ascultă-ne, stăpâne! Tu ești un prinț al lui Dumnezeu printre noi. Înmormântează-ți moarta în cel mai bun dintre mormintele noastre. Niciunul dintre noi nu te va opri să-ți înmormântezi moarta în mormântul lui.
7 Avraam s-a ridicat și s-a plecat înaintea poporului țării, a fiilor lui Het.
8 El le-a vorbit, zicând:
‒ Dacă vreți să-mi înmormântez moarta dinaintea mea, atunci ascultați-mă și rugați-l pentru mine pe Efron, fiul lui Țohar, 9 să-mi vândă peștera Mahpela, care este a lui și care se află la marginea terenului său. Să mi-o vândă la un preț întreg, ca loc de înmormântare printre voi.
10 Efron se afla în mijlocul fiilor lui Het.
Hititul Efron i-a răspuns lui Avraam în auzul fiilor lui Het, a tuturor celor care veniseră la poarta cetății sale, și i-a zis:
11 ‒ Nu, stăpâne, ascultă-mă! Îți dau terenul și-ți dau și peștera care este pe el. Ți le dau înaintea ochilor fiilor poporului meu. Înmormântează-ți moarta.
12 Atunci Avraam s-a plecat înaintea poporului țării 13 și i-a vorbit lui Efron în auzul poporului țării, zicând:
‒ Dacă vrei, ascultă-mă! Îți voi plăti prețul pentru teren. Primește-l din partea mea, pentru ca să-mi înmormântez moarta acolo.
14 Efron i-a răspuns lui Avraam, zicând:
15 ‒ Stăpâne, ascultă-mă: o bucată de pământ de patru sute de șecheli de argint, ce este aceasta între mine și tine? Înmormântează-ți moarta.
16 Avraam l-a ascultat pe Efron și i-a cântărit prețul pe care acesta l-a menționat în auzul fiilor lui Het: patru sute de șecheli de argint, conform tarifelor comercianților.
17 Astfel, terenul lui Efron din Mahpela, care se afla la est de Mamre (adică terenul, peștera care se afla în el, precum și toți copacii care erau pe teren, pe toată granița lui de jur-împrejur) a trecut 18 în proprietatea lui Avraam prin cumpărare înaintea ochilor fiilor lui Het, a tuturor celor care veniseră la poarta cetății sale. 19 După aceea, Avraam a înmormântat-o pe Sara, soția sa, în peștera de pe terenul din Mahpela, care se afla la est de Mamre, adică Hebron, în țara Canaanului. 20 Astfel, terenul și peștera care se afla pe el au trecut de la fiii lui Het în proprietatea lui Avraam, ca loc de înmormântare.