Cei căzuți de la credință
1 De aceea să lăsăm cuvântul începutului lui Hristos și să înaintăm cu sârguință spre desăvârșire, nepunând iarăși temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre botezuri și despre punerea mâinilor și despre învierea morților și despre judecata veșnică. 3 Și aceasta o vom face, dacă va îngădui Dumnezeu. 4 Căci este cu neputință ca cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s‐au făcut părtași ai Duhului Sfânt 5 și au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor , 6 și care totuși au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și‐l dau de ocară. 7 Căci pământul care a băut ploaia ce vine adesea peste el și care dă verdeață folositoare acelora pentru care și este lucrat are parte de binecuvântare de la Dumnezeu; 8 dar dacă face spini și pălămidă este lepădat și aproape de blestem și sfârșitul lui este să fie ars.
Făgăduința dată lui Avraam
9 Dar despre voi, iubiților, suntem încredințați de mai bune lucruri și care țin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrul vostru și iubirea pe care ați arătat‐o pentru numele lui, întrucât ați slujit și slujiți sfinților. 11 Dar dorim ca fiecare dintre voi să arate aceeași sârguință pentru încrederea deplină a nădejdii până la sfârșit, 12 ca să nu fiți trândavi, ci următori ai celor ce prin credință și îndelungă răbdare moștenesc făgăduințele. 13 Căci Dumnezeu, când a făcut făgăduința lui Avraam, fiindcă n‐avea să jure pe nimeni mai mare, a jurat pe sine însuși, 14 zicând: Cu adevărat binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți. 15 Și astfel, fiindcă a avut îndelungă răbdare, a dobândit făgăduința. 16 Căci oamenii jură pe cel ce este mai mare și jurământul le este sfârșitul oricărui cuvânt de împotrivire spre întărire. 17 În aceasta Dumnezeu voind să arate și mai mult moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea sfatului său, a venit la mijloc cu un jurământ, 18 ca prin două fapte nestrămutate, în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să avem puternica mângâiere, noi, care am scăpat ca să apucăm nădejdea pusă înaintea noastră, 19 pe care o avem ca o ancoră neclintită tare a sufletului și care intră până în ceea ce este în lăuntrul perdelei, 20 unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, fiind făcut mare preot în veac după rânduiala lui Melhisedec.
1 De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu, 2 a învățăturii despre ritualurile de spălare, a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice. 3 Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.
4 Căci este imposibil pentru cei ce au fost luminați o dată pentru totdeauna, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt 5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului care vine, 6 dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit. 7 Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu. 8 Dacă însă dă spini și ciulini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc.
9 Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, prin faptul că i-ați slujit și continuați să-i slujiți pe sfinți. 11 Însă ne dorim mult ca fiecare dintre voi să arate același devotament, ca să păstreze până la sfârșit o speranță deplină, 12 astfel încât să nu deveniți leneși, ci să urmați exemplul celor ce, prin credință și îndelungă răbdare, moștenesc promisiunile.
Garanția promisiunii lui Dumnezeu
13 Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuși, 14 zicând: „Te voi binecuvânta cu adevărat și-ți voi înmulți foarte mult urmașii “ . 15 Și, astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, Avraam a obținut promisiunea.
16 Într-adevăr, oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar jurământul pentru confirmare este sfârșitul oricărei dispute între ei. 17 În același fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moștenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, cu privire la care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem parte de o puternică încurajare, noi, cei a căror scăpare a fost să ne ținem strâns de speranța care ne-a fost pusă înainte. 19 Și avem această speranță ca pe o ancoră a sufletului, sigură și fermă, care pătrunde dincolo de draperia din interiorul Templului , 20 acolo unde predecesorul nostru, Isus, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pe veci, după modelul preoției lui Melchisedek.