Nerecunoștința lui Israel
1 Când Israel era tânăr, l‐am iubit și am chemat pe fiul meu din Egipt. 2 Pe cât îi chemau prorocii, pe atâta se depărtau de la ei: jertfeau Baalilor și ardeau tămâie chipurilor cioplite. 3 Totuși eu am învățat pe Efraim să umble. Îi luam în brațele mele, dar n‐au cunoscut că voiam să‐i tămăduiesc. 4 I‐am tras cu legături de om, cu funii de iubire. Și le‐am fost ca cei ce ridică jugul de pe grumajii lor și le‐am dat să mănânce încet. 5 El nu se va întoarce în țara Egiptului, ci asirianul va fi împăratul lui, căci n‐au voit să se întoarcă la mine. 6 Și sabia va sta peste cetățile lui și‐i va strica zăvoarele și le va mistui, pentru sfaturile lor. 7 Și poporul meu este pe povârnișul dării înapoi de la mine; deși ei îi cheamă la Cel Preaînalt, nimeni nu‐l va înălța. 8 Cum să te dau, Efraime? Cum să te părăsesc, Israele? Cum să te fac ca Adma ? Cum să te pun ca Țeboimul? Inima mea s‐a întors în mine, îndurările mele s‐au aprins împreună. 9 Nu voi îndeplini aprinderea mâniei mele, nu voi mai strica Efraimul, căci eu sunt Dumnezeu și nu om, Cel Sfânt în mijlocul tău și nu voi veni în mânie. 10 Ei vor merge după Domnul, el va răcni ca un leu, căci el va răcni și copiii vor alerga tremurând de la apus . 11 Vor alerga tremurând din Egipt ca o pasăre și ca o porumbiță din țara Asiriei și‐i voi face să locuiască în casele lor, zice Domnul. 12 Efraim mă înconjură cu minciună și casa lui Israel cu înșelăciune; dar Iuda cârmuiește încă cu Dumnezeu și este credincios cu Cel Sfânt.
Dragostea lui Dumnezeu pentru Israel
1 „Când Israel era doar un copil, îl iubeam
și l-am chemat pe fiul Meu din Egipt.
2 Cu cât îi chemau profeții ,
cu atât se îndepărtau de ei;
jertfeau baalilor
și ardeau tămâie chipurilor cioplite.
3 Eu l-am învățat pe Efraim să meargă,
luându-l în brațe,
dar ei n-au recunoscut
că Eu i-am vindecat.
4 I-am tras cu funii omenești,
cu legături de dragoste.
Am fost pentru ei asemenea celor ce-și ridică până la obraji copiii,
și M-am aplecat spre ei ca să-i hrănesc.

5 Nu se vor mai întoarce în țara Egiptului,
dar asirianul va fi împăratul lor,
pentru că au refuzat să se pocăiască.
6 Sabia se va dezlănțui în cetățile lor,
le va distruge zăvoarele porților
și-i va devora din cauza planurilor lor rele .
7 Dar poporul Meu este pornit la necredincioșie față de Mine.
De aceea, chiar dacă Îl vor striga pe Cel Preaînalt,
El nu-i va înălța nicidecum.

8 Cum să te dau, Efraim?
Cum să te predau, Israel?
Cum aș putea să-ți fac ca Admei?
Cum să Mă port cu tine ca și cu Țeboimul?
Mi se zbate inima în Mine
și toată ființa-Mi freamătă de compasiune.
9 Nu voi acționa potrivit cu mânia Mea;
nu Mă voi întoarce să-l distrug pe Efraim,
căci Eu sunt Dumnezeu, nu om,
sunt Cel Sfânt din mijlocul tău
și nu voi veni cu mânie.
10 Ei vor merge după Domnul
Care va rage ca un leu.
Când El va rage,
fiii Lui vor veni tremurând din vest.
11 Vor veni tremurând
ca păsările din Egipt
și ca porumbeii din Asiria,
iar Eu îi voi așeza în casele lor“,
zice Domnul.
Păcatul poporului
12 Efraim M-a înconjurat cu minciună,
iar Casa lui Israel – cu înșelătorie,
dar Iuda încă umblă cu Dumnezeu
și este credincios față de Cel Sfânt.