Amândouă împărățiile sunt amenințate
1 Ascultați aceasta, preoților, și luați aminte, casă a lui Israel! Și pleacă urechea casă a împăratului! Căci asupra voastră este judecata aceasta; căci ați fost un laț la Mițpa și o cursă întinsă pe Tabor. 2 Și răzvrătitorii s‐au cufundat în măcel, dar eu mustru pe toți. 3 Cunosc pe Efraim și Israel nu este ascuns de mine; căci acum, Efraime, tu ai curvit , Israel s‐a pângărit. 4 Faptele lor nu‐i lasă să se întoarcă la Dumnezeul lor; căci duhul curviei este în mijlocul lor și ei nu cunosc pe Domnul. 5 Și mândria lui Israel mărturisește înaintea feței lui: de aceea Israel și Efraim vor cădea prin nelegiuirea lor; ba chiar și Iuda va cădea cu ei. 6 Vor merge cu turmele lor și cu cirezile lor să caute pe Domnul dar nu‐l vor afla; s‐a retras de la ei. 7 S‐au purtat cu necredincioșie împotriva Domnului căci au născut copii străini! Acum luna nouă îi va înghiți cu moștenirile lor. 8 Suflați din corn în Ghibea și din trâmbiță în Rama! Sunați tare în Bet‐Aven . Îndărătul tău , Beniamine! 9 Efraim va fi o pustie în ziua mustrării; am făcut cunoscut între semințiile lui Israel ce este sigur. 10 Mai marii lui Iuda sunt ca cei ce strămută semnele de hotare; voi vărsa urgia mea asupra lor ca apa. 11 Efraim este asuprit , sfărâmat prin judecată. Căci a umblat cu voia sa după poruncă de om. 12 De aceea eu sunt ca molia pentru Efraim și ca putreziciunea pentru casa lui Iuda. 13 Efraim și‐a văzut boala și Iuda rana . Atunci Efraim a mers în Asiria și a trimis la împăratul Iareb; dar el n‐a putut să vă însănătoșească, nici să vă vindece de rana voastră. 14 Căci voi fi ca un leu pentru Efraim și ca un pui de leu pentru casa lui Iuda. Eu, chiar eu, voi sfâșia și mă voi depărta; voi răpi și nu va fi cine să scape. 15 Mă voi duce, mă voi întoarce la locul meu, până vor cunoaște că sunt vinovați și vor căuta fața mea: În strâmtorarea lor mă vor căuta cu tot dinadinsul.
Judecată împotriva lui Israel
1 Ascultați aceasta, preoților!
Ascultă cu atenție, Casă a lui Israel!
Pleacă-ți urechea, familie regală!
Căci pentru voi este judecata aceasta ,
fiindcă ați fost o capcană la Mițpa
și un laț întins asupra Taborului!
2 Rebelii au adâncit măcelul,
dar Eu îi voi disciplina pe toți.
3 Eu îl cunosc pe Efraim,
iar Israel nu-Mi este ascuns.
Căci acum, tu, Efraim, te-ai prostituat,
iar Israel s-a întinat!
4 Faptele lor nu le îngăduie
să se întoarcă la Dumnezeul lor,
căci în mijlocul lor este un duh de prostituție,
și ei nu-L cunosc pe Domnul.
5 Mândria lui Israel mărturisește împotriva lui.
Israel și Efraim se împiedică în însăși nelegiuirea lor,
iar Iuda se împiedică împreună cu ei.
6 Vor merge cu turmele și cu cirezile lor
ca să-L caute pe Domnul,
dar nu-L vor găsi,
căci S-a îndepărtat de ei.
7 Au fost necredincioși față de Domnul,
căci au născut copii nelegitimi.
Acum sărbătoarea lunii noi îi va devora,
pe ei și terenurile lor.
8 Sunați din corn la Ghiva
și din trâmbiță la Rama!
Strigați în Bet-Aven!
După tine, Beniamin!
9 Efraim va deveni un deșert
în ziua mustrării –
fac cunoscut printre semințiile lui Israel
ceea ce este sigur.
10 Căpeteniile lui Iuda
sunt asemenea celor ce mută granițele.
Îmi voi revărsa furia asupra lor
ca un potop de ape.
11 Efraim este asuprit,
zdrobit sub judecată,
căci a hotărât să meargă după idoli.
12 Eu sunt ca o molie pentru Efraim
și ca un putregai pentru Casa lui Iuda.
13 Când Efraim și-a văzut boala
și Iuda – rana,
Efraim s-a dus în Asiria
și a trimis după împăratul Iareb.
Dar el nu poate să vă vindece,
și rana nu se va depărta de la voi.
14 Căci Eu voi fi ca un leu pentru Efraim
și ca un leu tânăr pentru Casa lui Iuda.
Eu Însumi voi sfâșia și apoi voi pleca;
voi prăda și nimeni nu-Mi va lua prada.
15 Voi pleca și Mă voi întoarce la Locul Meu,
până când își vor recunoaște vina.
Ei vor căuta fața Mea;
în necazul lor, Mă vor căuta cu ardoare“.