Domnia Domnului
1 Cuvântul pe care l‐a văzut Isaia, fiul lui Amoț, despre Iuda și Ierusalim. 2 Și va fi așa : în zilele de pe urmă muntele casei Domnului va fi întărit în vârful munților și se va înălța peste dealuri; și toate neamurile vor curge la el. 3 Și multe popoare vor merge și vor zice: Veniți și să ne suim la muntele Domnului, la casa Dumnezeului lui Iacov; și el ne va învăța în căile lui și vom umbla în cărările lui. Căci din Sion va ieși legea și cuvântul Domnului din Ierusalim. 4 Și el va judeca între neamuri și va hotărî între multe popoare. Și își vor bate săbiile în fiare de plug și sulițele în cosoare; un neam nu va ridica sabia împotriva unui neam, nici nu vor mai învăța războiul. 5 Casă a lui Iacov, veniți și să umblăm în lumina Domnului! 6 Căci ai părăsit pe poporul tău, pe casa lui Iacov, pentru că s‐au umplut de ceea ce vine din răsărit și fac vrăjitorii ca filistenii și bat palma cu copiii străinilor. 7 Și țara lor este plină de argint și aur și visteriile lor n‐au sfârșit. Și țara lor este plină de cai și carele lor n‐au sfârșit; 8 și țara lor este plină de idoli; se închină la lucrul mâinilor lor, ceea ce au făcut degetele lor. 9 Și omul de rând se pleacă și bărbatul cel mare se smerește: de aceea nu‐i ierta. 10 Intră în stâncă și ascunde‐te în pulbere dinaintea groazei Domnului și dinaintea slavei măreției sale. 11 Ochii cei mândri ai omului vor fi smeriți și trufia bărbaților va fi plecată și Domnul singur va fi înălțat în ziua aceea. 12 Căci va fi o zi a Domnului oștirilor peste oricine este mândru și înalt și peste oricine este falnic, și va fi smerit; 13 și peste toți cedrii Libanului care sunt înalți și falnici și peste toți stejarii din Basan 14 și peste toți munții cei înalți și peste toate dealurile care sunt falnice; 15 și peste orice turn înalt și peste orice zid întărit 16 și peste toate corăbiile Tarsisului și peste toate lucrările de plăcere. 17 Și mândria omului va fi plecată și trufia bărbaților va fi smerită și Domnul singur va fi înălțat în ziua aceea. 18 Și idolii vor pieri de tot; 19 și oamenii vor intra în peșterile stâncilor și în găurile țărânii dinaintea groazei Domnului și dinaintea slavei măreției sale, când se va scula să clatine cu putere pământul. 20 În ziua aceea omul își va arunca idolii de argint și idolii de aur, pe care și i‐a făcut ca să se închine, la cârtițe și la lilieci: 21 ca să intre în găurile stâncilor și în crăpăturile pietrelor dinaintea groazei Domnului și dinaintea slavei măreției lui, când se va scula să clatine cu putere pământul. 22 Isprăviți dar cu omul a cărui suflare este în nările lui, căci ce socoteală se poate ținea de el?
1 Aceasta este ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoț, cu privire la Iuda și la Ierusalim:
Muntele Casei Domnului
(Mica 4:1-3)2 În zilele de pe urmă,
muntele Casei Domnului
va fi întemeiat drept cel mai înalt dintre munți,
va fi înălțat deasupra dealurilor
și toate națiunile vor curge spre el.
3 Multe popoare vor veni și vor zice:
„Să mergem și să ne suim la muntele Domnului,
la Casa Dumnezeului lui Iacov!
El să ne învețe căile Sale,
și noi să umblăm pe cărările Sale!“.
Căci din Sion va ieși Legea,
iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim.
4 El va judeca între națiuni
și va hotărî pentru multe popoare.
Ele își vor face din săbii pluguri
și din sulițe – cosoare.
Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni
și nu se vor mai pregăti pentru război.
5 Veniți, voi cei din Casa lui Iacov,
veniți să umblăm în lumina Domnului!
Ziua Domnului
6 Într-adevăr, Ți-ai părăsit poporul,
pe Casa lui Iacov!
Ei sunt plini de obiceiurile popoarelor din Est;
se ocupă cu prezicerea precum filistenii
și dau mâna cu fiii străinilor.
7 Țara le este plină de argint și aur;
bogățiile lor nu se mai termină.
Țara le este plină de cai
și carele lor sunt fără număr.
8 Țara le este plină de idoli;
ei se pleacă înaintea lucrării mâinilor lor,
înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.
9 Omul va fi umilit,
fiecare se va smeri –
nu-i ierta!
10 Intră în stâncă
și ascunde-te în țărână,
de groaza Domnului
și din cauza splendorii maiestății Lui!
11 Ochiul celui arogant va fi smerit
și mândria oamenilor va fi răsturnată.
Doar Domnul va fi înălțat în ziua aceea!
12 Căci este o zi a Domnului Oștirilor
împotriva a tot ce este mândru și semeț,
împotriva a tot ce este înălțat – aceștia vor fi umiliți;
13 împotriva tuturor cedrilor Libanului, semeți și înălțați,
și împotriva tuturor stejarilor din Bașan;
14 împotriva tuturor munților înalți
și împotriva tuturor dealurilor semețe;
15 împotriva oricărui turn înalt
și împotriva oricărui zid întărit;
16 împotriva tuturor corăbiilor de Tarșiș
și împotriva tuturor corăbiilor încărcate cu lucruri frumoase.
17 Aroganța oamenilor va fi smerită
și mândria fiecăruia va fi răsturnată.
Doar Domnul va fi înălțat în ziua aceea;
18 idolii vor fi nimiciți în întregime!
19 Oamenii vor intra în peșterile stâncilor
și în gropile pământului,
de groaza Domnului
și din cauza splendorii maiestății Lui,
atunci când El Se va ridica să îngrozească pământul!
20 În ziua aceea, oamenii își vor arunca
la cârtițe și la lilieci
idolii de argint și idolii de aur,
pe care și-i făcuseră ca să li se închine,
21 și vor intra în cavernele stâncilor
și în crăpăturile piscurilor,
de groaza Domnului
și din cauza splendorii maiestății Lui,
atunci când El Se va ridica să îngrozească pământul!
22 Încetați să vă mai încredeți în om,
în ale cărui nări este doar suflare!
Căci pentru ce să fie luat el în seamă?