Pedepse pentru păcate
1 Căci, iată, Domnul, Dumnezeul oștirilor îndepărtează din Ierusalim și din Iuda sprijinul și toiagul, tot sprijinul de pâine și tot sprijinul de apă: 2 pe cel viteaz și pe bărbătul de război, pe judecător și pe proroc și pe ghicitor și pe bătrân; 3 și pe mai marele peste cincizeci și pe omul încărcat cu cinste și pe sfetnic și pe cel iscusit între meșteri și pe cel iscusit în descântece. 4 Și le voi da copii drept mai mari ai lor și pruncii vor domni peste ei. 5 Și poporul va fi apăsat, om de om și fiecare de aproapele său. Copilul se va semeți împotriva bătrânului și cel de nimic împotriva celui încărcat de cinste. 6 Când va apuca omul pe fratele său, în casa tatălui său, zicând : Tu ai o manta, fii domnul nostru și dărâmătura aceasta va fi sub mâna ta: 7 El va ridica mâna în ziua aceea zicând: Nu pot să fiu legător de răni, căci în casa mea nu este nici pâine, nici manta. Nu mă veți face domn al poporului. 8 Căci Ierusalimul se poticnește și Iuda cade, pentru că limba lor și faptele lor sunt împotriva Domnului, întărâtând ochii slavei lui. 9 Privirea feței lor mărturisește împotriva lor și ei își spun păcatul ca Sodoma: nu‐l ascund. Vai de sufletul lor! Căci au făcut să vină rău asupra lor înșile. 10 Spuneți celui drept că îi va fi bine căci vor mânca rodul faptelor lor. 11 Vai de cel rău : îi va fi rău. Căci i se va face ce au făcut mâinile lui. 12 Cât pentru poporul meu, copiii sunt apăsătorii săi și femeile domnesc peste el. Poporul meu, cei ce te povățuiesc te rătăcesc și înghit calea cărărilor tale. 13 Domnul se ridică să pârască și stă în picioare să judece popoarele. 14 Domnul va intra în judecată cu bătrânii poporului său și cu mai marii săi: Voi ați mâncat via ; prada de la cel sărac este în casele voastre. 15 Ce socotiți de zdrobiți pe poporul meu și râșniți fața săracilor? zice Domnul Dumnezeul oștirilor. 16 Și Domnul a zis: Fiindcă fetele Sionului s‐au mândrit și umblă cu gâtul întins și fac cu ochii și umblă mărunțel și zăngănesc cu verigile de la picioarele lor, 17 de aceea Domnul va pleșuvi creștetul capului fetelor Sionului și Domnul va dezgoli rușinea lor. 18 În ziua aceea Domnul va ridica podoabelor verigilor gleznelor și sorișorii și lunișoarele , 19 cerceii și brățările și mahramele; 20 podoabele de cap și lănțișoarele de la glezne și brâiele și cutiile de parfum și amuletele; 21 inelele și cerceii de nas; 22 veșmintele de sărbători și hainele și mantalele și pungile 23 și hainele străvezii și cămășile subțiri și turbanele și mahramele lungi. 24 Și va fi așa : în loc de miroznă plăcută va fi putreziciune și în loc de cingătoare, o funie; și în loc de păr încrețit, chelie ; și în loc de veșmânt larg, sac încins; înfierare în loc de frumusețe. 25 Bărbații tăi vor cădea de sabie și vitejii tăi în război. 26 Și porțile ei vor plânge și vor jeli; și ea va ședea despuiată pe pământ.
Judecată asupra Ierusalimului și asupra Iudeei
1 Iată, Stăpânul, Domnul Oștirilor,
va lua din Ierusalim și din Iuda
resursele și sprijinul,
orice resursă de pâine
și orice resursă de apă,
2 pe viteaz și pe războinic,
pe judecător și pe profet,
pe cel care practică divinația și pe bătrân,
3 pe conducătorul peste cincizeci și pe demnitar,
pe sfetnic, pe meșterul priceput și pe descântătorul iscusit.
4 „Le voi da tineri drept conducători
și niște dezmățați îi vor stăpâni“.
5 Oamenii se vor asupri unii pe alții,
fiecare îl va asupri pe celălalt,
fiecare pe semenul său.
Cel tânăr se va ridica împotriva celui bătrân
și omul de rând împotriva celui onorat.
6 Un om îl va apuca pe fratele său
din casa tatălui său, zicând :
„Tu ai o mantie; fii conducătorul nostru!
Iar această grămadă de ruine fie sub comanda ta!“.
7 Însă, tot în ziua aceea, el va răspunde:
„Nu pot eu să fiu doctor!
În casa mea n-am nici mâncare, nici îmbrăcăminte;
nu mă puneți conducător al acestui popor!“.
8 Ierusalimul s-a clătinat,
și Iuda s-a prăbușit,
pentru că limba și faptele lor sunt împotriva Domnului,
răzvrătindu-se împotriva prezenței Lui glorioase.
9 Înfățișarea feței lor mărturisește împotriva lor.
Își arată păcatul precum făcea Sodoma;
nu-l ascund!
Vai de sufletul lor!
Și-au adus nenorocirea asupra lor.
10 Spuneți-i celui drept că îi va merge bine!
Căci ei vor mânca din rodul faptelor lor.
11 Vai de cel rău! Îi va merge rău,
căci i se va face după munca mâinilor lui.
12 Cei ce-mi asupresc poporul se poartă ca niște copii,
iar femeile îl stăpânesc.
Poporul meu, călăuzele tale te duc în rătăcire
și încurcă mersul căilor tale!
13 Domnul Se ridică să acuze;
stă în picioare să judece popoarele.
14 Domnul intră la judecată
cu bătrânii și cu conducătorii poporului Său.
„Voi ați devorat via!
Prada de la cel sărac este în casele voastre!
15 Cu ce drept Îmi călcați în picioare poporul
și zdrobiți fața celui sărac?“,
zice Stăpânul, Domnul Oștirilor.
16 Domnul a zis:
„Fiicele Sionului sunt mândre,
umblă cu gâtul întins,
aruncă priviri galeșe,
călcând cu pași mărunți
și cu podoabele zornăindu-le pe glezne.
17 De aceea Stăpânul va aduce bube
pe capetele fiicelor Sionului;
Domnul le va dezveli creștetele“.
18 În ziua aceea, Stăpânul le va îndepărta frumusețea verigilor, a sorișorilor și a lunișoarelor, 19 a cerceilor, a brățărilor și a maramelor, 20 a vălurilor de pe cap și a lănțișoarelor de la gleznă, a eșarfelor, a sticluțelor cu parfum și a talismanelor, 21 a inelelor cu sigiliu, a inelelor din nas, 22 a hainelor lungi de sărbătoare, a cămășilor, a mantiilor, a traistelor, 23 a oglinzilor, a lenjeriei, a turbanelor și a voalurilor.
24 În loc de parfum, va fi putregai,
în loc de brâu, va fi o funie,
în loc de păr aranjat, chelie,
în loc de haină frumoasă, o pânză de sac strâmtă,
în loc de frumusețe, însemnare cu fierul roșu.
25 Bărbații voștri vor cădea loviți de sabie,
iar vitejii voștri vor cădea în luptă.
26 Porțile Sionului vor jeli și vor boci
și astfel, gol, el se va așeza pe pământ.