Poporul la Mițpa
1 Și toți copiii lui Israel au ieșit și adunarea s‐a adunat ca un singur om, de la Dan până la Beer‐Șeba și țara Galaadului, la Domnul în Mițpa . 2 Și unghiurile întregului popor, din toate semințiile lui Israel, s‐au înfățișat în obștea poporului lui Dumnezeu, patru sute de mii de oameni pedeștri care scoteau sabia. 3 Și copiii lui Beniamin au auzit că copiii lui Israel s‐au suit la Mițpa. Și copiii lui Israel au zis: Spuneți, cum a fost această răutate? 4 Și levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a răspuns și a zis: Venisem la Ghibea , care este a lui Beniamin, eu și țiitoarea mea, ca să mân. 5 Și locuitorii din Ghibea s‐au sculat împotriva mea și au înconjurat noaptea casa din pricina mea; se gândeau să mă ucidă și au înjosit pe țiitoarea mea și ea a murit. 6 Și am apucat pe țiitoarea mea și am tăiat‐o în bucăți și am trimis în tot ținutul moștenirii lui Israel, căci au săvârșit o fărădelege și nebunie în Israel. 7 Iată, voi toți copii ai lui Israel, dați‐vă părerea și sfătuiți aici. 8 Și tot poporul s‐a sculat ca un singur om, zicând: Niciunul din noi să nu meargă la cortul său și niciunul să nu se abată pe la casa sa. 9 Și acum acesta este lucrul pe care‐l vom face cu Ghibea: Ne vom sui împotriva ei prin sorț! 10 Și vom lua zece bărbați din o sută din toate semințiile lui Israel, și o sută din o mie, și o mie din zece mii, ca să ia merinde pentru popor, ca să intre în Ghibea lui Beniamin și să‐i facă după toată fărădelegea pe care a făcut‐o ea în Israel. 11 Și toți bărbații lui Israel s‐au adunat împotriva cetății, uniți ca un singur om. 12 Și semințiile lui Israel au trimis oameni la toată seminția lui Beniamin, zicând: Ce este răutatea aceasta care s‐a făcut între voi? 13 Și acum dați pe bărbații, fiii lui Belial , care sunt în Ghibea, ca să‐i omorâm și să curățim răul din Israel. Dar copiii lui Beniamin n‐au voit să asculte glasul fraților lor, copiii lui Israel. 14 Și copiii lui Beniamin s‐au adunat din cetăți la Ghibea ca să iasă să lupte cu copiii lui Israel. 15 Și copiii lui Beniamin au fost numărați în ziua aceea din cetăți, douăzeci și șase de mii de bărbați, care scoteau sabia, afară de locuitorii din Ghibea, care au fost numărați: șapte sute de bărbați aleși. 16 Între tot poporul acesta erau șapte sute de bărbați aleși , stângaci; toți aceștia aruncau pietre cu praștia într‐un fir de păr și nu dădeau greș. 17 Și bărbații din Israel au fost numărați afară de Beniamin: patru sute de mii de bărbați, care scoteau sabia: toți aceștia erau oameni de război. 18 Și copiii lui Israel s‐au sculat și s‐au suit la Betel și au întrebat pe Dumnezeu și au zis: Cine din noi să se suie cel dintâi la luptă împotriva copiilor lui Beniamin? Și Domnul a zis: Iuda cel dintâi.
Seminția lui Beniamin este aproape nimicită
19 Și copiii lui Israel s‐au sculat dimineața și au tăbărât împotriva Ghibei. 20 Și bărbații lui Israel au ieșit la luptă cu Beniamin, și bărbații lui Israel s‐au rânduit în șir de bătaie împotriva lor lângă Ghibea. 21 Și copiii lui Beniamin au ieșit din Ghibea și în acea zi au culcat la pământ douăzeci și două de mii de bărbați din Israel. 22 Și poporul, bărbații lui Israel, s‐au îmbărbătat și iarăși s‐au rânduit de bătaie în locul în care se rânduiseră în ziua întâi. 23 Și copiii lui Israel s‐au suit și au plâns înaintea Domnului până seara, și au întrebat pe Domnul, zicând: Să mă mai sui oare la luptă cu copiii lui Beniamin, fratele meu? Și Domnul a zis: Suiți‐vă împotriva lui. 24 Și copiii lui Israel s‐au apropiat a doua zi împotriva copiilor lui Beniamin. 25 Și a doua zi Beniamin a ieșit din Ghibea împotriva lor și iarăși au culcat la pământ din copiii lui Israel optsprezece mii de bărbați, care toți scoteau sabia. 26 Și toți copiii lui Israel și tot poporul s‐au suit și au venit la Betel, și au plâns și au rămas acolo înaintea Domnului, și au postit în ziua aceea până seara, și au adus arderi de tot și jertfe de pace înaintea Domnului. 27 Și copiii lui Israel au întrebat pe Domnul, (și chivotul legământului lui Dumnezeu era acolo în zilele acelea 28 și Fineas , fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, sta înaintea lui în zilele acelea) și au zis: Să mai ies încă la luptă împotriva copiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez? Și Domnul a zis: Suiți‐vă, căci mâine‐i voi da în mâna ta. 29 Și Israel a pus pândași Ghibeei de jur împrejur. 30 Și copiii lui Israel s‐au suit în ziua a treia împotriva copiilor lui Beniamin, și s‐au rânduit împotriva Ghibeei ca și în celelalte dăți. 31 Și copiii lui Beniamin au ieșit împotriva poporului, au fost trași afară din cetate și au început să lovească în popor, ucizând ca și alte dăți, ca la treizeci de bărbați din Israel, pe drumurile mari, din care unul duce la Betel, iar altul la Ghibea prin câmpie. 32 Și copiii lui Beniamin au zis: Ei sunt bătuți înaintea noastră ca și întâia dată. Și copiii lui Israel au zis: Să fugim ca să‐i tragem afară din cetate la drumurile mari. 33 Și toți bărbații lui Israel s‐au sculat din locul lor și s‐au rânduit în Baal‐Tamar și pânda lui Israel s‐a năpustit din locul său, din Maare‐Ghibea. 34 Și zece mii de bărbați aleși din tot Israelul au venit asupra Ghibei și lupta a fost cumplită, și ei nu știau că răul venea peste ei. 35 Și Domnul a bătut pe Beniamin înaintea lui Israel și copiii lui Israel au culcat la pământ în ziua aceea din Beniamin douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, care toți scoteau sabia. 36 Și copiii lui Beniamin au văzut că erau bătuți. Și bărbații lui Israel au făcut loc lui Beniamin, căci se răzămau pe pânda pe care o puseseră împotriva Ghibei. 37 Și pânda s‐a grăbit și a căzut asupra Ghibei și pânda a mers și a lovit toată cetatea cu ascuțișul sabiei. 38 Și era un semn anumit între bărbații lui Israel și pândă, ca să facă să se înalțe din cetate un nor gros de fum. 39 Și bărbații lui Israel își întorseseră dosul în luptă și Beniamin a început să bată, ucizând din bărbății lui Israel, ca la treizeci de inși; căci au zis: Da, sunt bătuți de tot înaintea noastră ca în lupta întâi! 40 Și un nor a început să se ridice în sus din cetate ca un stâlp de fum și Beniamin s‐a uitat înapoi și iată toată cetatea se suia în fum la ceruri! 41 Și bărbații lui Israel s‐au întors și bărbații lui Beniamin au fost uimiți, căci au văzut că răul venise peste ei. 42 Și s‐au întors dinaintea bărbaților lui Israel către calea pustiei, și i‐a ajuns lupta și cei ce ieșeau din cetăți i‐au culcat la pământ în mijlocul lor. 43 Au înconjurat pe beniaminiți, i‐au gonit, i‐au zdrobit la locul lor de odihnă, până spre Ghibea, către soare‐răsare. 44 Și au căzut din Beniamin optsprezece mii de bărbați, toți bărbați viteji. 45 Și s‐au întors și au fugit spre pustie la stânca Rimon , și au cules cinci mii de bărbați din ei la drumurile mari și i‐au urmărit rău până la Ghideom și au lovit din ei două mii de bărbați. 46 Și toți cei căzuți din Beniamin în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați care scoteau sabia, toți oameni viteji. 47 Și șase sute de bărbați s‐au întors și au fugit în pustie la stânca Rimon și au rămas patru luni la stânca Rimon. 48 Și bărbații lui Israel s‐au întors iarăși peste copiii lui Beniamin și i‐au lovit cu ascuțișul sabiei, pe oamenii fiecărei cetăți, și vitele și tot ce se afla, și au pus foc tuturor cetăților pe care le‐au aflat.
Lupta dintre israeliți și beniamiți
1 Toți fiii lui Israel, de la Dan până la Beer-Șeba, inclusiv din teritoriul Ghiladului, au plecat și, într-un gând și-un suflet, s-au strâns laolaltă înaintea Domnului la Mițpa. 2 Conducătorii întregului popor, ai tuturor semințiilor lui Israel, s-au înfățișat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestrași în stare să scoată sabia. 3 Fiii lui Beniamin au auzit că fiii lui Israel au venit la Mițpa.
Fiii lui Israel au zis:
‒ Spuneți, cum s-a întâmplat răul acesta?
4 Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul și le-a zis:
‒ Eu și țiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparține de Beniamin, ca să înnoptăm acolo. 5 Dar locuitorii Ghivei s-au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care mă aflam și au vrut să mă ucidă. Au abuzat de țiitoarea mea, și ea a murit. 6 Atunci mi-am apucat țiitoarea și am tăiat-o în bucăți, pe care le-am trimis în toată țara moștenită de Israel, căci au comis o ticăloșie și o faptă spurcată în Israel. 7 Iată-vă aici pe toți, fii ai lui Israel: vorbiți între voi și sfătuiți-vă!
8 Tot poporul s-a ridicat, într-un gând și-un suflet, zicând:
‒ Niciunul din noi nu va pleca la cortul lui. Nimeni nu se va întoarce acasă. 9 Iată acum ce-i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt în funcție de cum vom ieși la sorți. 10 Din toate semințiile lui Israel vom lua zece bărbați dintr-o sută, o sută dintr-o mie și o mie din zece mii. Aceștia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Gheva lui Beniamin potrivit cu fapta spurcată pe care a comis-o în Israel.
11 Toți bărbații lui Israel s-au unit și s-au mobilizat împotriva cetății. 12 Semințiile lui Israel au trimis niște bărbați prin toate familiile lui Beniamin să le spună: „Ce înseamnă răul acesta care a avut loc printre voi? 13 Acum, predați-i pe bărbații aceia, pe acei oameni de nimic care sunt în Ghiva, ca să-i omorâm și să nimicim astfel răul din Israel!“. Dar fiii lui Beniamin n-au vrut să asculte de glasul fraților lor, fiii lui Israel.
14 Fiii lui Beniamin s-au mobilizat, din cetățile lor, la Ghiva, ca să lupte împotriva fiilor lui Israel. 15 În ziua aceea, s-au mobilizat din cetăți douăzeci și șase de mii de fii ai lui Beniamin, în stare să scoată sabia, în afară de locuitorii Ghivei, care s-au mobilizat în număr de șapte sute de bărbați aleși. 16 Din tot poporul aceasta, șapte sute de bărbați aleși erau stângaci. Toți aceștia, trăgând cu praștia, puteau ținti chiar și un fir de păr și nu greșeau.
17 În afară de Beniamin, oamenii lui Israel care se mobilizaseră erau patru sute de mii de bărbați în stare să scoată sabia. Toți aceștia erau războinici. 18 Ei s-au ridicat, s-au dus la Betel și L-au întrebat pe Dumnezeu.
Fiii lui Israel au zis:
‒ Care dintre noi să meargă primul la război împotriva fiilor lui Beniamin?
Domnul le-a răspuns:
‒ Iuda să meargă primul!
19 Fiii lui Israel s-au sculat dimineața și și-au așezat tabăra lângă Ghiva. 20 Apoi au ieșit la luptă împotriva celor din Beniamin și s-au așezat în linie de bătaie înaintea Ghivei. 21 Fiii lui Beniamin au ieșit din Ghiva și au doborât la pământ în ziua aceea douăzeci și două de mii de bărbați din Israel. 22 Poporul, bărbații lui Israel, s-a încurajat și s-a așezat din nou în linie de bătaie în locul în care se așezase în prima zi.
23 Între timp , fiii lui Israel s-au dus și au plâns înaintea Domnului până seara.
Ei L-au întrebat pe Domnul, zicând:
‒ Să pornim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, frații noștri?
Domnul le-a răspuns:
‒ Porniți împotriva lor!
24 Astfel, fiii lui Israel au înaintat a doua zi împotriva fiilor lui Beniamin. 25 Dar și a doua zi cei din Beniamin au ieșit din Ghiva ca să-i înfrunte și iarăși au doborât la pământ optsprezece mii de bărbați dintre fiii lui Israel, toți în stare să scoată sabia.
26 Atunci, toți fiii lui Israel, deci tot poporul, s-au dus la Betel și au plâns. În ziua aceea, au rămas acolo, în prezența Domnului, au postit până seara și au adus înaintea Domnului arderi-de-tot și jertfe de pace. 27 Fiii lui Israel L-au întrebat pe Domnul. (În zilele acelea, Chivotul legământului cu Dumnezeu era acolo, 28 iar Fineas, fiul lui Elazar, fiul lui Aaron, slujea atunci înaintea lui.)
Ei au zis:
‒ Să ieșim din nou la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele nostru, sau să ne oprim?
Domnul a răspuns:
‒ Duceți-vă, căci mâine îi voi da în mâinile voastre!
29 Atunci, Israel a pus la pândă niște oameni împrejurul cetății Ghiva. 30 A treia zi, fiii lui Israel au venit împotriva fiilor lui Beniamin și s-au așezat înaintea Ghivei ca și în celelalte ocazii. 31 Fiii lui Beniamin au ieșit să întâlnească poporul, fiind astfel îndepărtați de lângă cetate. Au început să lovească în popor și să ucidă ca în celelalte ocazii, pe drumurile cele mari – unul care duce la Betel și altul la Ghiva – și în câmpie. Au ucis aproape treizeci de bărbați din Israel. 32 Fiii lui Beniamin ziceau: „Iată-i învinși înaintea noastră ca și mai înainte!“. Dar fiii lui Israel ziceau: „Să fugim și să-i îndepărtăm de cetate spre drumurile cele mari!“.
33 Toți bărbații lui Israel s-au ridicat din locurile lor și s-au regrupat la Baal-Tamar, iar Israelul care stătea la pândă s-a năpustit din locul în care era, la vest de Gheva. 34 Zece mii de oameni aleși din tot Israelul au înaintat împotriva Ghivei. Bătălia a fost înverșunată, iar beniamiții nici nu-și imaginau că va veni asupra lor un asemenea dezastru. 35 Domnul i-a învins pe cei din Beniamin înaintea lui Israel și, astfel, fiii lui Israel au doborât în acea zi, în Beniamin, douăzeci și cinci de mii o sută de bărbați, toți aceștia în stare să scoată sabia. 36 Fiii lui Beniamin au văzut că au fost învinși.
Atunci când bărbații lui Israel s-au lăsat urmăriți de cei din Beniamin, ei s-au bazat pe oamenii care fuseseră puși la pândă în apropierea Ghivei. 37 Cei ce stăteau la pândă au înaintat repede împotriva Ghivei, s-au năpustit asupra ei și au trecut cetatea prin ascuțișul sabiei. 38 Semnalul pe care bărbații lui Israel îl hotărâseră cu cei ce stăteau la pândă era acela că ei trebuiau să înalțe în cetate un nor mare de fum. 39 Doar atunci bărbații lui Israel ar fi trebuit să se întoarcă în luptă.
Dar cei din Beniamin începuseră să lovească, iar pentru că numărul celor uciși din Israel era aproape de treizeci de oameni, ei își ziceau: „Cu siguranță sunt pe deplin învinși înaintea noastră ca în prima luptă!“. 40 Când coloana de fum a început să se înalțe din cetate, cei din Beniamin au privit înapoi și au observat-o cum se înălța din întreaga cetate înspre cer. 41 Atunci bărbații lui Israel s-au întors. Când au văzut dezastrul care-i aștepta, bărbații lui Beniamin s-au îngrozit. 42 Au fugit dinaintea bărbaților lui Israel spre drumul deșertului, dar n-au putut scăpa de luptă, iar cei din cetăți i-au doborât în mijlocul lor. 43 Ei i-au înconjurat pe cei din Beniamin, i-au urmărit fără încetare și i-au nimicit până în fața Ghivei, spre est. 44 Optsprezece mii de bărbați din Beniamin au căzut, toți aceștia fiind bărbați viteji. 45 Unii au fugit și au scăpat în deșert, la Stânca lui Rimon. Israeliții au ucis la drumurile cele mari cinci mii dintre ei. Pe alții i-au urmărit până la Ghidom și au ucis dintre aceștia două mii de bărbați.
46 Astfel, toți cei din Beniamin care au căzut în ziua aceea au fost douăzeci și cinci de mii de bărbați în stare să scoată sabia, toți bărbați viteji. 47 Dintre cei care au fugit și au scăpat în deșert, la Stânca lui Rimon, au mai rămas șase sute de bărbați. Ei au locuit la Stânca lui Rimon timp de patru luni. 48 Bărbații lui Israel s-au întors la fiii lui Beniamin și au trecut prin ascuțișul sabiei toate cetățile cu tot ce au găsit în ele: oameni și animale. Ei au dat foc tuturor acestor cetăți pe care le-au găsit în cale.