Mustrarea poporului
1 Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: 2 Du‐te și strigă în urechile Ierusalimului, zicând: Așa zice Domnul: Mi‐aduc aminte pentru tine, de bunătatea tinereții tale, de iubirea logodirii tale, când ai venit după mine în pustie, într‐un pământ nesemănat. 3 Israel era sfânt pentru Domnul, pârga venitului său. Toți cei ce‐l înghit vor fi vinovați: va veni răul peste ei, zice Domnul. 4 Ascultați cuvântul Domnului, casă a lui Iacov, și toate familiile casei lui Israel: 5 Așa zice Domnul: Ce nedreptate au aflat în mine părinții voștri de s‐au depărtat de mine, și au umblat după deșertăciune și s‐au făcut deșerți? 6 Și n‐au zis: Unde este Domnul care ne‐a scos din țara Egiptului, care ne‐a povățuit prin pustie , printr‐un pământ de pustiuri și gropi, printr‐un pământ de secetă și al umbrei morții, printr‐un pământ prin care nu trecuse niciun om și unde nimeni nu locuise? 7 Și v‐am adus într‐un pământ roditor , ca să mâncați rodul lui și bunătatea lui; și ați intrat și ați necurățit pământul meu și ați prefăcut moștenirea mea în urâciune. 8 Preoții n‐au zis: Unde este Domnul? Și cei ce mânuiau legea nu m‐au cunoscut: și păstorii s‐au răsculat împotriva mea și prorocii au prorocit prin Baal și au umblat după lucruri fără folos. 9 Pentru aceasta mă voi certa cu voi, zice Domnul, și mă voi certa cu copiii copiilor voștri. 10 Căci treceți în ostroavele Chitim și vedeți; și trimiteți la Chedar, și luați seama bine și vedeți dacă a fost asa ceva. 11 A schimbat vreun neam dumnezeii săi ? Și ei nu sunt dumnezei; dar poporul meu a schimbat slava sa cu ceea ce este fără folos. 12 Mirați‐vă , ceruri, de aceasta și înfiorați‐vă; uimiți‐vă foarte mult, zice Domnul. 13 Căci poporul meu a făcut două rele: M‐au părăsit pe mine, izvorul apelor vii și și‐au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă. 14 Oare este Israel un rob ? Este el un rob născut în casă? De ce a ajuns pradă? 15 Puii de leu au răcnit împotriva lui; și‐au ridicat glasul și i‐au făcut țara pustie. Cetățile sale sunt arse, fără locuitor. 16 Chiar și copiii Nofului și ai Tahpanesului au păscut pe creștetul capului tău. 17 Oare nu singur ți‐ai făcut aceasta, părăsind pe Domnul Dumnezeul tău în vremea când el te povățuia pe cale? 18 Și acum ce ai a face tu pe calea Egiptului ca să bei apele Șihorului? Și ce ai a face pe calea Asiriei ca să bei apele Râului? 19 Răutatea ta te va pedepsi și dările tale înapoi te vor mustra. Cunoaște dar și vezi că este rău și amar că ai părăsit pe Domnul Dumnezeul tău și că frica mea nu este în tine, zice Domnul Dumnezeul oștirilor. 20 Căci de demult ți‐ai sfărâmat jugul și ți‐ai rupt legăturile și ai zis: Nu voi sluji. Căci pe orice deal înalt și sub orice copac verde te‐ai plecat, ai curvit . 21 Și eu, eu te sădisem viță aleasă , sămânță cu totul bună. Cum, deci, te‐ai prefăcut înaintea mea într‐o coardă de viță străină? 22 Căci chiar dacă te vei spăla cu leșie și vei lua săpun mult, totuși nelegiuirea ta este însemnată înaintea mea, zice Domnul Dumnezeu. 23 Cum zici: Nu sunt întinat, nu m‐am dus după Baali? Vezi‐ți calea în vale , recunoaște ce ai făcut, dromaderă iute, încrucișându‐și toate căile; 24 măgăriță sălbatică deprinsă cu pustia, care în dorința ei trage pe nas vântul. În aprinderea ei cine o abate? Toți câți o caută nu se vor osteni: o vor afla în luna ei. 25 Ferește‐ți piciorul să nu fie desculț și gâtul tău de la sete. Dar tu ai zis: În zadar; nu, căci am iubit pe străini și voi merge după ei. 26 Cum se rușinează hoțul când este prins, așa se va rușina casa lui Israel; ei, împărații lor, mai marii lor și preoții lor și prorocii lor, 27 care zic lemnului: Tu ești tatăl meu. Și pietrei: Tu m‐ai născut. Căci și‐au întors spatele la mine și nu fața; dar în vremea necazului lor vor zice: Scoală‐te și mântuiește‐ne! 28 Dar unde sunt dumnezeii tăi pe care ți i‐ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te mântuiască la vremea necazului tău: căci ca numărul cetăților tale sunt dumnezeii tăi, o, Iuda! 29 Pentru ce vă certați cu mine? Toți v‐ați răsculat împotriva mea, zice Domnul. 30 În zadar am lovit pe copiii voștri: n‐au primit nicio îndreptare. Sabia voastră a mâncat pe prorocii voștri, ca un leu pierzător. 31 O, neam, vedeți cuvântul Domnului: Oare am fost eu o pustie pentru Israel sau un pământ de întuneric gros? De ce zice poporul meu: Suntem stăpâni , nu vom mai veni la tine? 32 Oare își uită fecioara podoabele, sau mireasa găteala? Dar poporul meu m‐a uitat de zile fără număr. 33 Cât de iscusită ești pe calea ta, ca să cauți iubire! De aceea chiar pe femeile rele le‐ai învățat căile tale. 34 Și în poalele tale s‐a aflat sângele sufletelor nevoiașilor nevinovați pe care nu i‐ai prins spărgând zidul, ci s‐a găsit pentru toate acestea. 35 Totuși zici: Sunt nevinovată; da, mânia lui se va întoarce de la mine. Iată , voi intra la judecată cu tine, fiindcă zici: N‐am păcătuit. 36 De ce alergi atât de mult și‐ți schimbi calea? Te vei rușina și de Egipt cum te‐ai rușinat de Asiria. 37 Da, vei ieși de aici cu mâinile pe cap; căci Domnul a lepădat pe cei în care te încrezi și nu vei propăși cu ei.
Israel Îl uită pe Dumnezeu
1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit, zicând: 2 „Du-te și vestește în auzul locuitorilor Ierusalimului astfel: «Așa vorbește Domnul:
‘Îmi amintesc de credincioșia tinereții tale,
cum, mireasă fiind, Mă iubeai
și Mă urmai prin deșert,
pe un pământ nesemănat.
3 Israel era sfântul Domnului,
primul rod al recoltei Lui;
toți cei ce-l devorau se făceau vinovați
și nenorocirea venea peste ei’»“,
zice Domnul.
4 Ascultați Cuvântul Domnului, Casă a lui Iacov,
toate clanurile Casei lui Israel!
5 Așa vorbește Domnul:
„Ce nedreptate au găsit strămoșii voștri în Mine,
de s-au îndepărtat de Mine?
Ei s-au dus după deșertăciuni
și au devenit ei înșiși deșertăciuni.
6 Nu s-au întrebat: «Unde este Domnul,
Care ne-a scos din țara Egiptului
și ne-a condus prin deșert,
printr-un pământ uscat și plin de gropi,
printr-un pământ al secetei și al umbrei morții,
printr-un pământ pe unde nimeni nu trece
și unde nu locuiește niciun om?».
7 V-am dus într-o țară ca o livadă,
ca să mâncați din rodul ei și din bunătățile ei,
însă voi ați venit și Mi-ați pângărit țara,
Mi-ați transformat moștenirea într-o urâciune.
8 Preoții nu s-au întrebat:
«Unde este Domnul?».
Cei ce mânuiesc Legea nu M-au cunoscut;
păstorii s-au răzvrătit împotriva Mea.
Profeții au profețit prin Baal
și s-au dus după cei ce nu pot fi de niciun folos.
9 De aceea Mă voi certa din nou cu voi“,
zice Domnul,
„și Mă voi certa și cu copiii copiilor voștri.
10 Traversați marea spre țărmurile Chitimului și priviți!
Trimiteți la Chedar și uitați-vă bine;
vedeți dacă acolo s-a întâmplat așa ceva!
11 Și-a schimbat vreo națiune dumnezeii,
cu toate că ei nu sunt Dumnezeu?
Poporul Meu însă și-a schimbat Gloria
cu ceva care nu-i este de niciun folos.
12 Mirați-vă de aceasta, ceruri!
Înfiorați-vă, uimiți-vă mult“,
zice Domnul,
13 „căci poporul Meu a comis două lucruri rele:
M-au părăsit pe Mine,
Izvorul apelor vii,
și și-au săpat fântâni,
fântâni sparte, care nu țin apa.
14 Este Israel un sclav? Este el un fiu de sclav din naștere?
Atunci de ce a devenit pradă?
15 Leii răcnesc împotriva lui
și își ridică glasurile.
Ei îi pustiesc țara;
cetățile lui sunt devastate și fără locuitori.
16 Chiar și cei din Nof și Tapanhes
ți-au zdrobit creștetul capului.
17 Nu ți-ai provocat tu singur lucrul acesta
pentru că L-ai părăsit pe Domnul, Dumnezeul tău,
când El te conducea pe cale?
18 Și acum, de ce o iei pe calea Egiptului
ca să bei din apele Șihorului?
De ce o iei pe calea Asiriei
ca să bei din apele râului?
19 Răutatea ta te va pedepsi,
necredincioșia ta te va mustra.
Vei ști și vei vedea astfel
cât de rău și de amar este pentru tine
să-L părăsești pe Domnul, Dumnezeul tău,
și să nu ai nicio frică de Mine“,
zice Stăpânul, Domnul Oștirilor.
20 „Deși, demult, ți-am sfărâmat jugul
și ți-am smuls legăturile,
totuși tu ai zis: «Nu voi mai sluji».
Căci pe orice deal înalt
și sub orice copac verde
te-ai întins ca o prostituată.
21 Eu te-am plantat ca pe o vie aleasă,
toată dintr-o sămânță foarte bună.
Cum de te-ai transformat față de Mine
într-o ramură putredă de viță străină?
22 Chiar dacă te-ai spăla cu sodă,
chiar dacă te-ai da cu multă leșie,
nelegiuirea ta tot ar rămâne înaintea ochilor Mei“, zice Stăpânul Domn.
23 „Cum poți spune: «Nu m-am pângărit
și nu am alergat după baali!»?
Uită-te cum te-ai comportat în vale
și recunoaște ce-ai făcut.
Ești ca o dromaderă iute,
ale cărei căi sunt întortocheate,
24 ca o măgăriță sălbatică, obișnuită cu pustiul,
care gâfâie în aprinderea poftei ei!
Cine o va împiedica să-și satisfacă pofta?
Cei ce o doresc nu se obosesc căutând-o,
căci o găsesc la vremea împerecherii ei.
25 Oprește-te până când nu ajungi desculță
și cu gâtul uscat!
Dar tu zici: «În zadar!
Eu iubesc dumnezeii străini
și vreau să merg după ei!».
26 Cum este făcut de rușine un hoț când este prins,
tot așa este făcută de rușine Casa lui Israel:
ei, regii și conducătorii lor,
preoții și profeții lor.
27 Ei zic lemnului: «Tu ești tatăl nostru!»
și pietrei: «Tu ne-ai dat naștere!».
Căci s-au întors cu spatele la Mine,
nu cu fața.
Dar când sunt în nenorocire,
ei zic: «Ridică-Te și salvează-ne!».
28 Unde sunt atunci dumnezeii pe care vi i-ați făcut?
Să se ridice ei deci, și să te salveze în vremea nenorocirii tale!
Căci Iuda, ai tot atâția dumnezei, câte cetăți ai!
29 De ce vă certați cu Mine?
Toți v-ați răzvrătit împotriva Mea“,
zice Domnul.
30 „Degeaba v-am lovit copiii,
căci tot nu s-au lăsat disciplinați.
Sabia voastră i-a devorat pe profeții voștri,
ca un leu distrugător“.
31 Voi, cei din generația aceasta , uitați-vă la Cuvântul Domnului:
„Am fost Eu un deșert pentru Israel,
sau o țară a întunericului?
De ce spune poporul Meu: «Suntem liberi să rătăcim!
Nu vom mai veni la Tine!»?
32 Își uită o fecioară bijuteriile
sau o mireasă eșarfele?
Poporul Meu însă M-a uitat
de zile fără număr.
33 Ce bine îți pregătești calea când cauți iubire!
Astfel, până și pe femeile rele le-ai învățat căile tale!
34 Chiar și pe marginile hainelor tale
se găsește sângele săracilor nevinovați,
pe care nu i-ai prins dând vreo spargere.
Dar, în pofida acestor lucruri,
35 tu zici: «Sunt nevinovat!
Sigur mânia Lui s-a retras de la mine!».
Însă Eu te voi judeca,
pentru că zici: «Nu am păcătuit!».
36 De ce atâta grabă
ca să-ți schimbi calea?
Vei fi făcut de rușine de către Egipt,
așa cum ai fost făcut de rușine de către Asiria.
37 Și de acolo vei ieși cu mâinile pe cap,
căci Domnul i-a respins pe cei în care te încrezi
și nu vei reuși împreună cu ei“.