Ieremia vestește prinsoarea babiloniană
1 Și Pașhur, fiul lui Imer , preotul (și el era povățuitor în casa Domnului), a auzit pe Ieremia prorocind lucrurile acestea. 2 Și Pașhur a lovit pe Ieremia, prorocul, și l‐a pus în butucii care erau la poarta de sus a lui Beniamin în casa Domnului. 3 Și a fost așa : a doua zi Pașhur a scos pe Ieremia din butuci și Ieremia i‐a zis: Domnul nu ți‐a pus numele Pașhur, ci Magor‐Misabib. 4 Căci așa zice Domnul: Iată, te voi face o spaimă ție și tuturor prietenilor tăi: și vor cădea de sabia vrăjmașilor lor și ochii tăi vor vedea aceasta: și voi da pe tot Iuda în mâna împăratului Babilonului și el îi va duce prin și la Babilon și‐i va lovi cu sabia. 5 Și voi da toată averea cetății acesteia și toate câștigurile ei și toate cele de preț ale ei și toate vistieriile împăraților lui Iuda în mâna vrăjmașilor lor și‐i vor prăda și‐i vor lua și‐i vor duce la Babilon. 6 Și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta, veți merge în robie; și tu vei veni la Babilon și acolo vei muri și te vor înmormânta acolo pe tine și pe toți prietenii tăi cărora le‐ai prorocit minciună.
Plângerile prorocului
7 Doamne, m‐ai înduplecat și am fost înduplecat: tu ești mai tare decât mine și ai biruit. Am ajuns de râs toată ziua. Fiecare mă batjocorește. 8 Căci ori de câte ori vorbesc țip; vestesc asuprire și pradă. Căci cuvântul Domnului mi s‐a făcut o ocară și o batjocură toată ziua. 9 Și dacă am zis: Nu voi pomeni de El, nici nu voi mai vorbi în numele lui. Atunci în inima mea este ca un foc aprins închis în oasele mele; și am ostenit purtându‐l și nu mai pot. 10 Căci am auzit ocară de la mulți: frică din toate părțile: Pârâți; și‐l vom pârî! Toți cei mai de‐aproape ai mei pândesc poticnirea mea zicând : Poate va fi înduplecat și‐l vom birui și ne vom răzbuna pe el. 11 Dar Domnul este cu mine, ca un viteaz cumplit. De aceea prigonitorii mei se vor poticni și nu vor birui: se vor rușina mult, căci n‐au izbutit, cu o rușine veșnică ce nu se va uita! 12 Și tu, Doamne al oștirilor, care încerci pe cel drept, care vezi rărunchii și inima, fă‐mă să văd răzbunarea ta împotriva lor. Căci ție ți‐am descoperit pricina mea. 13 Cântați Domnului, lăudați pe Domnul, căci a scăpat sufletul celui nevoiaș din mâna făcătorilor de rele. 14 Blestemată fie ziua în care m‐am născut; să nu fie binecuvântată ziua în care m‐a născut mama mea. 15 Blestemat fie omul care a dat de știre tatălui meu, zicând: Ți s‐a născut un copil! bucurându‐l foarte mult. 16 Și omul acela să fie ca cetățile pe care le‐a surpat Domnul și nu s‐a căit: și să audă dimineața un strigăt și la amiază un chiot, 17 pentru că nu m‐a ucis din pântece și așa mama mea mi‐ar fi fost mormântul și pântecele ei pururea mare! 18 De ce am ieșit din pântece ca să văd osteneală și întristare, ca să mi se sfârșească zilele în rușine?
Ieremia și Pașhur
1 Preotul Pașhur, fiul lui Imer, conducător peste Casa Domnului, l-a auzit pe Ieremia profețind aceste lucruri. 2 Pașhur l-a lovit pe profetul Ieremia și l-a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. 3 Totuși, a doua zi, Pașhur l-a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i-a zis atunci: „Domnul nu te mai numește Pașhur, ci Magor-Misabib , 4 căci așa vorbește Domnul: «Iată, te voi face să fii o teroare atât pentru tine, cât și pentru toți prietenii tăi. Aceștia vor cădea uciși de sabia dușmanilor lor și ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toți cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care-i va duce captivi în Babilon și-i va ucide cu sabia. 5 Toate bogățiile cetății acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump și toate bogățiile regilor lui Iuda le voi da în mâna dușmanilor lor. Aceștia le vor jefui, le vor lua și le vor duce în Babilon. 6 Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi, cărora le-ai profețit minciuni»“.
Plângerea lui Ieremia
7 M-ai amăgit, Doamne, iar eu m-am lăsat amăgit.
Ai fost mai tare decât mine și m-ai învins.
Sunt un motiv de râs toată ziua;
fiecare își bate joc de mine.
8 Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig,
să proclam: „Violență și distrugere!“.
Căci Cuvântul Domnului îmi aduce
dispreț și batjocură toată ziua.
9 Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El
și să nu mai vorbesc în Numele Lui,
iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor,
un foc închis în oasele mele.
Mă obosesc să-l țin, dar nu pot.
10 Căci aud vorbele rele ale multora:
„Teroare de jur împrejur!
Învinuiți-l! Haideți să-l învinuim!“.
Toți cei ce trăiau în pace cu mine
pândesc acum să vadă dacă mă clatin:
„Poate că se va lăsa amăgit;
îl vom învinge
și ne vom răzbuna pe el!“.

11 Dar Domnul este cu mine ca un războinic înfiorător!
De aceea cei ce mă urmăresc
se vor împiedica și nu vor învinge.
Vor fi plini de rușine, căci nu vor reuși,
plini de o rușine veșnică,
o rușine care nu va fi uitată.
12 Doamne al Oștirilor,
Care cercetezi pe cel drept,
Care vezi adâncul ființei și inima,
lasă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor,
căci Ție ți-am încredințat cauza mea.

13 Cântați Domnului!
Lăudați-L pe Domnul,
căci El a scăpat sufletul celui nevoiaș
din mâinile răufăcătorilor.

14 Blestemată să fie ziua în care m-am născut!
Ziua în care m-a născut mama mea
să nu fie binecuvântată!
15 Blestemat să fie omul care i-a dat de veste tatălui meu,
zicând: „Ți s-a născut un copil, un fiu!“,
umplându-l de bucurie cu ea!
16 Omul acela să fie precum cetățile
pe care le-a distrus Domnul fără milă!
Să audă strigăt dimineața
și strigăte de război la amiază!
17 Căci nu m-a omorât în pântecul mamei,
ca să-mi fi fost ea mormântul
și pântecul ei să mă fi păstrat pe vecie.
18 De ce am ieșit din pântec,
ca să văd necaz și durere
și să-mi sfârșesc zilele în rușine?