Omorârea lui Ghedalia
1 Și a fost așa : în luna a șaptea Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din sămânța împărătească și unul din mai marii împăratului, și zece bărbați cu el, au venit la Ghedalia, fiul lui Ahicam, în Mițpa și au mâncat împreună acolo pâine în Mițpa. 2 Atunci Ismael, fiul lui Netania, și cei zece bărbați care erau cu el, s‐au sculat și au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan și au omorât pe acela pe care îl pusese împăratul Babilonului peste țară. 3 Și Ismael a omorât pe toți iudeii care erau cu el, cu Ghedalia, în Mițpa și pe haldeii care se aflau acolo, bărbații de război. 4 Și a fost așa : a doua zi după ce a omorât pe Ghedalia, și nimeni nu știa, 5 au venit niște bărbați din Sihem, din Silo și din Samaria, optzeci de bărbați, având bărbile rase și hainele sfâșiate și cu tăieturi, cu daruri de mâncare și tămâie în mâna lor, ca să le aducă în casa Domnului. 6 Și Ismael, fiul lui Netania, a ieșit spre întâmpinarea lor în Mițpa și plângea mergând. Și a fost așa : când i‐a întâlnit, le‐a zis: Veniți la Ghedalia, fiul lui Ahicam. 7 Și a fost așa : când au intrat în mijlocul cetății, Ismael, fiul lui Netania, el și bărbații care erau cu el, i‐a ucis și i‐a aruncat în mijlocul gropii. 8 Dar s‐au aflat între ei zece bărbați care au zis lui Ismael: Nu ne omorî, căci avem ascunse în câmp cămări de grâu, de orz, de untdelemn și de miere. Deci i‐a lăsat și nu i‐a ucis între frații lor. 9 Și groapa în care a aruncat Ismael toate trupurile moarte ale oamenilor pe care‐i ucisese alături de Ghedalia era aceea pe care o făcuse împăratul Asa de frica lui Baeșa, împăratul lui Israel; pe aceasta Ismael, fiul lui Netania, a umplut‐o cu cei uciși. 10 Și Ismael a dus prinsă toată rămășița poporului care era în Mițpa, pe fetele împăratului și pe tot poporul care rămăsese în Mițpa, pe care Nebuzaradan, capul gărzii domnești, îi încredințase lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; și Ismael, fiul lui Netania, i‐a dus prinși și a plecat ca să treacă la copiii lui Amon. 11 Și Iohanan, fiul lui Careah, și toți mai marii oștirilor care erau cu el au auzit de tot răul pe care‐l făcuse Ismael, fiul lui Netania, 12 și au luat pe toți oamenii și s‐au dus să se lupte cu Ismael, fiul lui Netania, și l‐au aflat aproape de apele cele mari care sunt în Gabaon. 13 Și a fost așa : cum a văzut tot poporul care era cu Ismael pe Iohanan, fiul lui Careah, și pe toți mai marii oștirilor care erau cu el, s‐au bucurat. 14 Și tot poporul pe care‐l dusese prins Ismael din Mițpa, s‐a întors și a venit înapoi și s‐a dus la Iohanan, fiul lui Careah. 15 Dar Ismael, fiul lui Netania, a scăpat de Iohanan cu opt oameni și s‐a dus la copiii lui Amon. 16 Și Iohanan, fiul lui Careah, și toți mai marii oștirilor care erau cu el au luat pe toată rămășița poporului pe care au adus‐o înapoi de la Ismael, fiul lui Netania, din Mițpa, după ce ucisese el pe Ghedalia, fiul lui Ahicam: adică pe bărbații de război și pe femei și pe copii și pe fameni, pe care i‐au adus înapoi din Gabaon 17 și s‐au dus și au locuit în Gherut‐Chimham care este lângă Betleem ca să se ducă în Egipt, 18 din pricina haldeilor; căci se temeau de ei pentru că Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care îl pusese împăratul Babilonului peste țară.
Atrocitățile comise de Ismael și fuga poporului în Egipt
1 În luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, care era de neam regal și fusese un conducător al regelui, a venit împreună cu zece oameni la Ghedalia, fiul lui Ahikam, la Mițpa. În timp ce mâncau împreună acolo, la Mițpa, 2 Ismael, fiul lui Netania, s-a ridicat împreună cu cei zece oameni care erau cu el și l-au lovit cu sabia pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, fiul lui Șafan. Astfel, el l-a omorât pe cel pe care împăratul Babilonului l-a desemnat conducător peste țară. 3 Ismael i-a ucis pe toți iudeii care erau cu Ghedalia la Mițpa, precum și pe toți războinicii caldeeni care se aflau acolo.
4 A doua zi, după asasinarea lui Ghedalia, pe când nimeni nu știa nimic, 5 optzeci de bărbați cu barba rasă, cu hainele rupte și cu tăieturi în piele, au venit din Șechem, din Șilo și din Samaria ca să aducă daruri de mâncare și tămâie la Casa Domnului. 6 Ismael, fiul lui Netania, a ieșit din Mițpa înaintea lor și mergea plângând.
Când i-a întâlnit le-a zis:
‒ Veniți la Ghedalia, fiul lui Ahikam!
7 Când au ajuns ei în mijlocul cetății, Ismael, fiul lui Netania, și bărbații care erau cu el i-au ucis și i-au aruncat într-o fântână.
8 Dar zece dintre ei i-au zis lui Ismael:
‒ Nu ne omorî, căci mai avem grâu, orz, ulei și miere ascunse în câmpie.
Atunci el i-a lăsat în viață și nu i-a ucis împreună cu frații lor. 9 Fântâna în care a aruncat Ismael toate cadavrele celor care fuseseră cu Ghedalia și pe care îi ucisese, era fântâna cea mare pe care a făcut-o regele Asa ca apărare împotriva lui Bașa, regele lui Israel. Fântâna aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei uciși.
10 Ismael i-a luat captivi pe toți cei din popor care mai rămăseseră la Mițpa: pe fetele regelui și pe toți aceia din popor care mai rămăseseră la Mițpa și pe care Nebuzaradan, căpetenia gărzilor, îi încredințase lui Ghedalia, fiul lui Ahikam. Ismael, fiul lui Netania, i-a luat captivi și a plecat să treacă la fiii lui Amon.
11 Când Iohanan, fiul lui Careah, și toți conducătorii armatelor care erau cu el, au auzit despre tot răul pe care-l făcuse Ismael, fiul lui Netania, 12 i-au luat pe toți oamenii care erau cu ei și au mers să lupte împotriva lui Ismael, fiul lui Netania. Ei l-au ajuns lângă apele cele mari ale Ghivonului. 13 Întreg poporul care era cu Ismael s-a bucurat când l-a văzut pe Iohanan, fiul lui Careah, și pe toți conducătorii armatelor care erau cu el. 14 Tot poporul, pe care-l luase captiv Ismael din Mițpa, s-a întors și s-a dus la Iohanan, fiul lui Careah. 15 Dar Ismael, fiul lui Netania, împreună cu opt dintre oamenii lui, au scăpat de Iohanan și au fugit la fiii lui Amon.
16 Iohanan, fiul lui Careah, și toți conducătorii armatelor care erau cu el, au luat toată rămășița poporului din Mițpa, pe care o eliberaseră din mâinile lui Ismael, fiul lui Netania, după ce acesta îl ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahikam: războinicii, femeile, copiii și demnitarii pe care-i adusese din Ghivon. 17 După ce au mers o vreme, s-au oprit la Gherut-Chimham, lângă Betleem; apoi au plecat în Egipt, 18 departe de caldeeni, pentru că se temeau de ei, deoarece Ismael, fiul lui Netania, îl ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahikam, pe care împăratul Babilonului îl pusese conducător peste țară.