Rugăciunea lui Isus
1 Isus a vorbit acestea și, ridicându‐și ochii spre cer, a zis: Tată, a venit ceasul; proslăvește pe Fiul tău ca Fiul să te proslăvească. 2 După cum i‐ai dat putere peste orice carne, pentru orice i‐ai dat, ca să le dea viață veșnică. 3 Și aceasta este viața veșnică, să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos pe care l‐ai trimis. 4 Eu te‐am proslăvit pe pământ, sfârșind lucrul pe care mi l‐ai dat ca să‐l fac. 5 Și acum proslăvește‐mă tu, Tată, la tine însuți cu slava pe care o aveam la tine mai înainte de a fi lumea. 6 Am făcut cunoscut numele tău oamenilor pe care mi i‐ai dat din lume. Erau ai tăi și mi i‐ai dat mie și au păzit cuvântul tău. 7 Acum au cunoscut că toate câte mi‐ai dat sunt de la tine. 8 Pentru că le‐am dat cuvintele pe care mi le‐ai dat și ei le‐au primit și au cunoscut cu adevărat că am ieșit de la tine și au crezut că tu m‐ai trimis. 9 Eu fac cerere pentru ei; nu fac cerere pentru lume, ci pentru aceia pe care mi i‐ai dat, fiindcă sunt ai tăi. 10 Și toate câte sunt ale mele sunt ale tale, și ale tale sunt ale mele și eu sunt proslăvit în ei. 11 Și eu nu mai sunt în lume și ei sunt în lume și eu vin la tine. Tată sfinte, păstrează în numele tău pe aceia pe care mi i‐ai dat, ca să fie una ca noi. 12 Când eram cu ei, îi păstram în numele tău pe care mi i‐ai dat, și i‐am păzit și niciunul dintre ei n‐a pierit, decât fiul pieirii, pentru ca să fie împlinită scriptura. 13 Acum dar eu vin la tine și vorbesc acestea în lume, ca ei să aibă bucuria mea deplină în ei înșiși. 14 Eu le‐am dat cuvântul tău și lumea i‐a urât, pentru că ei nu sunt din lume, după cum eu nu sunt din lume. 15 Nu cer ca să‐i iei din lume, ci ca să‐i păzești de cel rău. 16 Ei nu sunt din lume, după cum eu nu sunt din lume. 17 Sfințește‐i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. 18 După cum m‐ai trimis pe mine în lume, i‐am trimis și eu în lume. 19 Și mă sfințesc pe mine însumi pentru ei, pentru ca și ei să fie sfințiți în adevăr. 20 Nu fac cerere numai pentru ei, ci și pentru cei ce cred în mine prin cuvântul lor 21 pentru ca toți să fie una, după cum tu , Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie în noi, ca lumea să creadă că tu m‐ai trimis. 22 Și eu le‐am dat slava pe care mi‐ai dat‐o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una; 23 eu în ei și tu în mine, ca să fie desăvârșiți într‐una, ca să cunoască lumea că tu m‐ai trimis și i‐ai iubit cum m‐ai iubit pe mine. 24 Tată , ce mi‐ai dat voiesc ca unde sunt eu să fie și ei cu mine, ca să privească slava mea pe care mi‐ai dat‐o tu, pentru că m‐ai iubit mai înainte de urzirea lumii. 25 Dreptule Tată, lumea nu te‐a cunoscut, dar eu te‐am cunoscut și aceștia au cunoscut că tu m‐ai trimis. 26 Și le‐am făcut cunoscut numele tău și‐l voi face cunoscut, ca iubirea cu care m‐ai iubit să fie în ei și eu în ei.
Isus Se roagă Tatălui pentru Sine
1 După ce a spus aceste lucruri, Isus Și-a ridicat ochii spre cer și a zis:
„Tată, a sosit ceasul! Glorifică-Ți Fiul, pentru ca și Fiul să Te glorifice pe Tine, 2 de vreme ce I-ai dat autoritate peste orice om, ca să le dea viață veșnică tuturor celor pe care I i-ai dat Tu. 3 Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe Care L-ai trimis Tu. 4 Eu Te-am glorificat pe pământ, împlinind lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. 5 Și acum, glorifică-Mă Tu, Tată, înaintea Ta, cu gloria pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea.Isus Se roagă Tatălui pentru ucenici
6 Le-am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Erau ai Tăi și Tu Mi i-ai dat, iar ei au păzit Cuvântul Tău. 7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu este de la Tine. 8 Căci le-am dat cuvintele pe care Mi le-ai dat Tu, iar ei le-au primit și au cunoscut că într-adevăr am ieșit de la Tine și au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat Tu, pentru că sunt ai Tăi. 10 Tot ce este al Meu, este al Tău, și tot ce este al Tău, este al Meu. Și Eu am fost glorificat în ei. 11 Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește-i, în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat, pentru ca ei să fie una, așa cum suntem Noi. 12 Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Acum însă, Eu vin la Tine. Și spun aceste lucruri în timp ce sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină. 14 Eu le-am dat Cuvântul Tău și lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, la fel cum nici Eu nu sunt din lume. 15 Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău. 16 Ei nu sunt din lume, așa cum nici Eu nu sunt din lume. 17 Sfințește-i prin adevăr! Cuvântul Tău este adevărul. 18 Așa cum Tu M-ai trimis pe Mine în lume, tot așa i-am trimis și Eu pe ei în lume. 19 Eu Însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr.Isus Se roagă pentru toți credincioșii
20 Și Mă rog nu numai pentru aceștia, ci și pentru cei ce cred în Mine prin cuvântul lor, 21 ca toți să fie una, așa cum Tu, Tată, ești în Mine, iar Eu în Tine. Mă rog ca și ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, așa cum și Noi suntem una. 23 Eu în ei și Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască faptul că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit așa cum M-ai iubit pe Mine.24 Tată, doresc ca acolo unde sunt Eu, să fie cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă gloria Mea, glorie pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te cunoaște, dar Eu Te cunosc, și aceștia știu că Tu M-ai trimis. 26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, și Eu să fiu în ei“.