Iov se plânge de încercări
1 Mi s‐a dezgustat sufletul de viață; voi da curs slobod plângerii mele; voi vorbi în amărăciunea sufletului meu. 2 Voi zice lui Dumnezeu: Nu mă osândi; fă‐mă să știu pentru ce te cerți cu mine. 3 Oare îți place să apeși, să disprețuiești munca mâinilor tale și să strălucești peste sfatul celor răi? 4 Ai ochi de carne? Vezi tu cum vede omul muritor? 5 Sunt zilele tale ca zilele unui muritor? și anii tăi ca zilele omului? 6 de întrebi de nelegiuirea mea și‐mi cercetezi păcatul, 7 când știi că nu sunt un rău și că nimeni nu scapă din mâna ta? 8 Mâinile tale m‐au fățuit și m‐au întocmit de jur‐împrejur într‐un tot și tu mă înghiți! 9 Adu‐ți aminte , te rog, că tu m‐ai fățuit ca lutul: și mă vei preface tu iarăși în pulbere? 10 Oare nu m‐ai muls tu ca laptele și m‐ai închegat ca pe un caș? 11 M‐ai îmbrăcat cu piele și carne, m‐ai împletit cu oase și cu vine, 12 mi‐ai dat viață și îndurare și îngrijirile tale mi‐au păzit duhul. 13 Și aceste lucruri ascundeai în inima ta: știu că acesta era în tine. 14 Dacă am păcătuit, m‐ai și pândit și nu mă vei socoti nevinovat de nelegiuirea mea. 15 Dacă am făcut răutate, vai de mine! Dacă am mers drept , totuși nu mi‐aș ridica eu capul, sătul cum sunt de dispreț și văzându‐mi ticăloșia . 16 Și ea crește: mă urmărești ca un leu și‐ți arăți iarăși minunile tale în mine. 17 Îți înnoiești martorii împotriva mea, și‐ți înmulțești furia împotriva mea. Schimbări și o vreme de luptă este peste mine. 18 Și pentru ce m‐ai scos din pântece? Mi‐aș fi dat duhul și ochiul nu m‐ar fi văzut! 19 Aș fi fost ca și cum n‐aș fi fost; din pântece m‐ar fi dus în mormânt! 20 Oare nu sunt zilele mele puține? Să înceteze , să se îndepărteze și mă voi lumina puțin, 21 înainte de a mă duce ca să nu mă mai întorc, în țara întunericului și a umbrei morții; 22 țară întunecoasă ca întunericul gros al umbrei morții și unde nu este nicio rânduială și unde luminarea este ca întuneric gros.
1 Sunt dezgustat de viața mea.
De aceea voi da frâu liber plângerii mele,
voi vorbi din amărăciunea sufletului meu.
2 Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna!
Fă-mă să înțeleg de ce Te cerți cu mine!
3 Îți place să asuprești,
să disprețuiești lucrarea mâinilor Tale,
în timp ce faci să strălucească sfaturile celor răi?
4 Ai Tu ochi de carne?
Vezi Tu așa cum vede un om?
5 Sunt zilele Tale ca zilele omului
sau anii Tăi ca anii lui,
6 ca să-mi cauți nelegiuirea
și să-mi cercetezi păcatul,
7 deși Tu știi că sunt nevinovat
și că nimeni nu poate scăpa din mâna Ta?
8 Mâinile Tale m-au modelat și m-au făcut,
iar acum te întorci să mă distrugi?
9 Adu-Ți aminte, Te rog, că m-ai făcut ca pe lut!
Vrei acum să mă faci din nou țărână?
10 N-ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele
și închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele și cu carne
și m-ai împletit cu oase și cu tendoane.
12 Mi-ai dat viață și mi-ai arătat îndurare,
iar purtarea Ta de grijă mi-a păzit duhul.
13 Iată, totuși, ce ai ascuns în inima Ta
și ce știu că aveai de gând:
14 ca, dacă păcătuiesc, să mă urmărești
și să nu-mi ierți nelegiuirea.
15 Dacă sunt rău, vai de mine!
Dacă sunt drept, nu-mi pot înălța capul,
pentru că sunt plin de rușine și conștient de necazul meu.
16 Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu
și iarăși Îți arăți marea Ta putere împotriva mea.
17 Aduci mai mulți martori împotriva mea,
mânia Ta crește față de mine
și mă lovești cu o mulțime de necazuri.
18 De ce m-ai scos din pântec?
O, de-aș fi murit înainte să mă vadă cineva!
19 Aș fi ca și cum n-aș fi fost,
purtat din pântec drept în mormânt.
20 Oare nu-mi sunt puține zilele?
Oprește-te și lasă-mă singur, să am puțină mângâiere
21 înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere,
în țara întunericului și a umbrei morții,
22 în țara nopții întunecate,
a umbrei morții și a dezordinii,
unde chiar și lumina este precum întunericul!»“.