Iov se jelește despre nimicnicia omului
1 Omul născut din femeie este de puține zile și plin de necaz. 2 Răsare ca o floare și se taie; el fuge ca umbra și nu rămâne. 3 Și tu îți deschizi ochii asupra unuia ca acesta și mă tragi la judecată cu tine? 4 Cine poate scoate un lucru curat din unul necurat! Nimeni! 5 Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este în mâna ta și i‐ai pus margini peste care să nu treacă: 6 Ia‐ți privirea de la el ca să se odihnească, până își va sfârși ziua ca un simbriaș . 7 Căci pentru copac este nădejde; dacă va fi tăiat , va odrăsli iarăși și mlădița lui nu va înceta. 8 Chiar dacă‐i îmbătrânește rădăcina în pământ și‐i piere trunchiul în țărână, 9 totuși la mirosul apei va înmuguri și va da ramuri ca un sad tânăr; 10 dar omul moare și rămâne întins; da, omul își dă duhul și unde este? 11 Apele se duc din lac și râul seacă și se usucă: 12 așa și omul se culcă și nu se mai scoală; cât vor fi cerurile nu se vor deștepta și nu se vor scula din somnul lor. 13 O, de m‐ai ascunde în Șeol, de m‐ai ține în taină până‐ți va trece mânia! de mi‐ai rândui o vreme hotărâtă și ți‐ai aduce aminte de mine! 14 Dacă moare omul, va învia el? În toate zilele luptei mele aș aștepta până mi‐ar veni schimbarea. 15 M‐ai chema și ți‐aș răspunde: ai dori de lucrul mâinilor tale. 16 Dar acum îmi numeri pașii; nu pândești tu păcatul meu? 17 Călcarea mea de lege este pecetluită într‐un sac și cu adevărat îmi îngrămădești nelegiuirea. 18 Dar un munte care se prăbușește se preface în pulbere și stânca se mută din locul ei; 19 apele rod pietrele, valurile lor spală pulberea pământului; așa pierzi tu nădejdea omului. 20 Îl biruiești în veac și trece; îi schimbi fața și‐i dai drumul. 21 Fiii săi ajung în cinste și el nu știe; sunt coborâți și el nu află de ei. 22 Carnea lui suferă numai pentru el însuși și sufletul lui se va jeli numai pentru sine.
1 Cel născut din femeie, omul,
are zile puține
și pline de necaz.
2 Răsare ca o floare și se usucă;
fuge ca o umbră și nu rămâne.
3 Ai Tu ochii ațintiți asupra unui astfel de om?
Mă chemi Tu la judecată cu Tine?
4 Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat?
Nimeni!
5 Zilele omului sunt hotărâte.
Tu cunoști numărul lunilor lui
și i-ai stabilit limite pe care nu le poate trece.
6 Așa că întoarce-Ți privirea de la el și lasă-l,
în timp ce se bucură ca un zilier de ziua lui.

7 Căci, pentru un copac, mai este speranță:
dacă este tăiat, el continuă să înmugurească,
și lăstarii lui nu încetează să crească .
8 Deși rădăcina îi îmbătrânește în pământ
și-i piere trunchiul în țărână,
9 la ivirea apei va înmuguri
și va da ramuri ca o plantă.
10 Ființa umană însă, când moare, își pierde toată vlaga;
omul, după ce își dă ultima suflare, nu mai este.
11 Așa cum apele se evaporă din mare,
iar râul seacă și se usucă,
12 tot așa omul se culcă și nu se mai ridică;
cât vor fi cerurile nu se mai trezește,
nici nu se mai scoală din somnul lui.

13 O, de m-ai ascunde în Locuința Morților,
de m-ai acoperi până Îți trece mânia
și de mi-ai hotărî o vreme când să-Ți amintești de mine!
14 Dacă un om moare, va trăi el din nou?
În toate zilele muncii mele grele,
aș aștepta până ar veni schimbarea trupului meu.
15 Atunci m-ai chema și Ți-aș răspunde;
ai tânji după lucrarea mâinilor Tale.
16 Atunci mi-ai număra pașii
și nu mi-ai urmări păcatul.
17 Ai sigila fărădelegea mea într-un sac
și mi-ai acoperi nelegiuirea.

18 Dar, așa cum munții cad și se surpă,
iar stânca este mutată din locul ei
19 și așa cum apa sapă în piatră,
iar torenții spală pământul,
tot așa distrugi Tu speranța omului.
20 Îl învingi pentru totdeauna și el se duce;
îi schimbi înfățișarea și apoi îl alungi.
21 Dacă fiii lui sunt onorați, el nu știe,
iar dacă sunt înjosiți, el nu vede.
22 El simte doar durerea trupului său
și bocește doar pentru sine“.