Îndemn la pocăință
1 Suflați din trâmbiță în Sion și dați alarmă în muntele cel sfânt al meu; să tremure toți locuitorii țării căci vine ziua Domnului , căci se apropie: 2 O zi de întuneric și de întunecime, o zi de nori și de negură deasă, ca zorile lățite pe munți; un popor mare și puternic, asemenea căruia n‐a fost de la început și nici nu va mai fi după el, până în anii neamurilor de neamuri. 3 Focul mistuie înaintea lui și flacăra arde înapoia lui; țara este ca grădina Edenului înaintea lui și înapoia lui pustietatea unei pustii; da, și nimic nu scapă de el. 4 Înfățișarea lor este ca înfățișarea cailor și aleargă ca niște călăreți, 5 sar ca vuietul de care pe vârfurile munților, ca sunetul flăcării de foc, care mistuie miriștea, ca un popor puternic înșirat de bătaie. 6 Dinaintea lor popoarele tremură, toate fețele pălesc 7 Aleargă ca vitejii, se suie pe zid ca bărbații de război, merg fiecare pe calea sa și nu‐și schimbă cărările, 8 și nu se împing unul pe altul. Fiecare merge pe calea sa; se aruncă prin săgeți și nu se rănesc. 9 Sar peste cetate: aleargă pe zid, se suie pe case; intră prin ferestre ca un hoț . 10 Pământul se cutremură înaintea lor, cerurile se zguduie, soarele și luna se întunecă și stelele își trag înapoi lucirea. 11 Și Domnul face să se audă glasul său înaintea oștii sale . Căci tabăra sa este foarte mare; căci cel ce împlinește cuvântul său este puternic ; căci ziua Domnului este mare și foarte înfricoșată și cine o poate suferi? 12 Totuși chiar și acum, zice Domnul: Întoarceți‐vă la mine cu toată inima voastră și cu post și cu plângere și cu jale. 13 Și sfâșiați‐vă inima și nu hainele și întoarceți‐vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci el este milos și plin de îndurare, încet la mânie și de mare bunătate și se căiește de rău. 14 Cine știe dacă nu se va întoarce și se va căi și va lăsa o binecuvântare pe urmă‐i, un dar de mâncare și un dar de băutură pentru Domnul Dumnezeul vostru? 15 Suflați din trâmbiță în Sion, sfințiți un post, vestiți o adunare sfântă. 16 Adunați poporul, sfințiți obștea, strângeți pe bătrâni; adunați pe copii și pe cei ce sug țâțe, să iasă mirele din cămara sa și mireasa din odăița ei! 17 Să plângă preoții, slujitorii Domnului, între pridvor și altar și să zică: Cruță , Doamne, poporul tău și nu da ocării moștenirea ta, ca să‐i stăpânească neamurile. De ce să se zică între popoare: Unde este Dumnezeul lor? 18 Atunci Domnul va fi gelos de țara sa și va avea milă de poporul său. 19 Și Domnul va răspunde și va zice poporului său: Iată, eu vă trimit grâu și must și untdelemn și vă veți sătura de ele. Și nu vă voi mai face de ocară între neamuri. 20 Și voi depărta de la voi pe cel ce vine de la miazănoapte și‐l voi împinge în țara cea seacă și pustie, cu fața spre marea dinspre răsărit și cu coada oștirii sale spre marea de la apus . Și putoarea sa se va sui și mirosul său cel rău se va sui, căci s‐a înălțat pe sine ca să facă lucruri mari! 21 Nu te teme, țară! Bucură‐te și te veselește! Căci Domnul a făcut lucruri mari. 22 Nu vă temeți dobitoace ale câmpului , căci pășunile pustiei vor încolți, căci copacul își poartă rodul, smochinul și vița își vor da tăria. 23 Și voi, copii ai Sionului, bucurați‐vă și veseliți‐vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci el vă dă ploaie timpurie în dreptate și face să vă cadă ploaia, ploaia timpurie și ploaia târzie, la începutul anotimpului . 24 Și ariile se vor umple de grâu și teascurile se vor vărsa de must și untdelemn. 25 Și vă voi întoarce anii, pe care i‐au mâncat lăcusta, forfecarul și omida și mușița, oastea mea cea mare pe care am trimis‐o între voi. 26 Și veți mânca din destul și vă veți sătura și veți lăuda numele Domnului Dumnezeului vostru, care a lucrat minunat cu voi și poporul meu nu se va rușina în veac. 27 Și veți cunoaște că eu sunt în mijlocul lui Israel și eu Domnul sunt Dumnezeul vostru și nu un altul; și poporul meu nu se va rușina în veac. 28 Și va fi așa : după aceea voi vărsa Duhul meu peste toată carnea. Și fiii voștri și fiicele voastre vor proroci, bătrânii voștri vor visa visuri, tinerii voștri vor vedea vedenii. 29 Și chiar și peste robi și peste roabe voi vărsa Duhul meu în zilele acelea. 30 Și voi da minuni în ceruri și pe pământ, sânge și foc și stâlpi de fum. 31 Soarele se va schimba în întuneric și luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului cea mare și înfricoșată. 32 Și va fi așa : oricine va chema numele Domnului va fi mântuit. Căci în muntele Sionului și în Ierusalim va fi scăpare, după cum a zis Domnul, și în rămășița , pe care o va chema Domnul.
O armată de lăcuste
1 Sunați din trâmbiță în Sion!
Scoateți un strigăt puternic pe muntele Meu cel sfânt!
Să tremure locuitorii țării,
căci vine ziua Domnului!
Este aproape
2 acea zi a întunericului și a întunecimii,
acea zi a norilor și a negurii!
Ca zorii care se aștern peste munți,
așa vine un popor numeros și puternic,
cum n-a mai fost vreodată
și nici nu va mai fi după el
în anii generațiilor viitoare.
3 Focul distruge înaintea lor,
iar după ei arde flacăra.
Înaintea lor țara este ca grădina Edenului,
dar după ei rămâne un deșert neroditor;
nimic nu le scapă.
4 La înfățișare sunt precum caii
și aleargă ca niște armăsari de luptă.
5 Vin huruind ca niște care
și sar peste vârfurile munților;
pocnesc ca o flacără de foc
care arde pleava.
Ei sunt ca un popor puternic,
gata de luptă.
6 Înaintea lor tremură popoarele;
toate fețele pălesc.
7 Aleargă ca niște viteji,
se urcă pe ziduri ca niște războinici.
Fiecare își ține drumul lui
și nu se abate de pe calea lui.
8 Nu se înghiontesc unii pe alții;
fiecare mărșăluiește înainte.
Se năpustesc printre săgeți,
fără a rupe rândurile.
9 Năvălesc în cetate,
aleargă pe ziduri,
se urcă pe case
și intră prin ferestre ca hoțul.
10 Pământul se cutremură înaintea lor,
cerurile se zguduie,
soarele și luna se întunecă,
iar stelele își pierd strălucirea.
11 Domnul Își face auzit glasul
în fruntea armatei Sale.
Într-adevăr, tabăra Sa este foarte numeroasă.
Da, cel ce împlinește Cuvântul Său este puternic!
Într-adevăr, mare este ziua Domnului
și de temut! Cine o poate suporta?
Chemare la pocăință
12 „Totuși, chiar acum“, zice Domnul,
„întoarceți-vă la Mine cu toată inima,
cu post, cu plânset și cu jale“.
13 Sfâșiați-vă inimile, nu hainele!
Întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul vostru,
căci El este binevoitor și milostiv,
încet la mânie și plin de îndurare,
și-I pare rău când trimite nenorocirea.
14 Cine știe? Poate Se va întoarce cu părere de rău
și va lăsa după El o binecuvântare,
un dar de mâncare și o jertfă de băutură
pentru Domnul, Dumnezeul vostru.
15 Sunați din trâmbiță în Sion,
declarați un post,
vestiți o adunare!
16 Strângeți poporul,
sfințiți adunarea!
Adunați bătrânii,
strângeți copiii,
chiar și pe cei ce sunt alăptați!
Să iasă mirele din camera sa,
și mireasa din odaia ei.
17 Să plângă preoții, slujitorii Domnului,
între portic și altar
și să zică: „Ai milă de poporul Tău, Doamne,
și nu-Ți face moștenirea de dispreț,
de pomină între națiuni!
De ce să se zică printre popoare:
«Unde este Dumnezeul lor?»“.
Răspunsul Domnului la pocăința poporului
18 Atunci Domnul va fi gelos pentru țara Sa
și Își va cruța poporul.
19 Domnul va răspunde poporului Său și îi va zice:
„Iată, vă trimit grâne, must și ulei,
ca să vă săturați de ele,
și nu vă voi mai face de dispreț între națiuni.
20 Voi îndepărta de la voi armata din nord,
o voi duce într-o țară uscată și pustie.
Avangarda ei o voi alunga spre marea din est,
iar ariergarda ei – spre marea din vest.
Duhoarea ei se va înălța
și mirosul ei greu se va ridica“.
Într-adevăr, El a făcut lucruri mari!
21 Nu te teme, pământule,
ci bucură-te și veselește-te!
Într-adevăr, Domnul a făcut lucruri mari!
22 Nu vă temeți, animale ale câmpului,
căci pășunile deșertului au înverzit.
Pomii își dau rodul,
iar smochinul și via își dau belșugul.
23 Bucurați-vă, fii ai Sionului,
și veseliți-vă în Domnul, Dumnezeul vostru,
căci El v-a dat ploaie timpurie, cu dreptate,
și v-a turnat ploaie,
ploaie timpurie și ploaie târzie, ca odinioară.
24 Ariile de treierat vor fi pline de grâne,
iar teascurile se vor revărsa de must și de ulei.
25 „Vă voi răsplăti astfel pentru anii
pe care i-au devorat lăcustele Arbe,
Ielek, Hasil și Gazam,
armata Mea cea mare, pe care am trimis-o împotriva voastră.
26 Veți mânca din belșug și vă veți sătura,
și veți lăuda Numele Domnului, Dumnezeul vostru,
Care a făcut minuni pentru voi.
Poporul Meu nu va mai fi niciodată făcut de rușine.
27 Veți ști astfel că Eu sunt în mijlocul lui Israel
și că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru,
și nu este altul.
Poporul Meu nu va mai fi făcut niciodată de rușine.
Ziua Domnului
28 După aceea,
voi turna Duhul Meu peste orice om.
Fiii și fiicele voastre vor profeți,
bătrânii voștri vor avea vise,
iar tinerii voștri vor avea vedenii!
29 Chiar și peste slujitori și slujitoare
voi turna din Duhul Meu în acele zile.
30 Voi face minuni în cer
și pe pământ,
sânge, foc și coloane de fum.
31 Soarele se va preface în întuneric,
iar luna în sânge,
înainte să vină ziua Domnului, cea mare și de temut.
32 Atunci oricine va chema
Numele Domnului va fi mântuit!
Căci pe muntele Sion și în Ierusalim
va fi mântuirea,
așa cum a zis Domnul,
și printre supraviețuitorii
pe care îi cheamă Domnul.