Iona în Ninive; căința poporului
1 Și cuvântul Domnului a fost către Iona a doua oară, zicând: 2 Scoală‐te, mergi în Ninive, cetatea cea mare și strigă împotriva ei cu strigarea pe care ți‐o voi spune. 3 Și Iona s‐a sculat și a mers la Ninive după cuvântul Domnului. Și Ninive era o cetate foarte mare, pentru cale de trei zile. 4 Și Iona a început să intre în cetate cale de o zi și a strigat și a zis : Încă patruzeci de zile și Ninive va fi răsturnată. 5 Și bărbații din Ninive au crezut pe Dumnezeu și au vestit un post și s‐au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare al lor până la cel mai mic al lor. 6 Căci cuvântul a ajuns la împăratul Ninivei și el s‐a sculat de pe scaunul său de domnie, s‐a dezbrăcat de mantia sa și s‐a acoperit cu un sac și a șezut în cenușă. 7 Și a făcut vestire și a strigat prin Ninive prin hotărârea împăratului și a mai marilor săi, zicând: Nici om, nici dobitoc, cireadă sau turmă să nu guste nimic, nici să nu pască, nici să nu bea apă. 8 Ci și om și dobitoc să se acopere cu saci și să strige tare către Dumnezeu și să se întoarcă fiecare din calea sa cea rea și de la asuprirea care este în mâinile lor. 9 Cine știe, dacă Dumnezeu nu se va întoarce și se va căi și se va întoarce de la aprinderea mâniei sale ca să nu pierim? 10 Și Dumnezeu a văzut faptele lor că s‐au întors de la calea lor cea rea și Dumnezeu s‐a căit de răul pe care zisese că li‐l va face și nu l‐a făcut.
Pocăința ninivitenilor
1 Cuvântul Domnului i-a vorbit a doua oară la Iona, zicând: 2 „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo mesajul pe care ți-l spun!“.
3 Iona s-a ridicat și s-a dus la Ninive, potrivit Cuvântului Domnului. Ninive era o cetate foarte mare, fiind nevoie de trei zile pentru a o străbate. 4 Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!“. 5 Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu pânză de sac, de la cel mai mare până la cel mai mic.
6 Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s-a ridicat de pe tronul său, și-a dat jos mantia de pe el, s-a acoperit cu o pânză de sac și s-a așezat în cenușă. 7 El a trimis să se vestească în Ninive:
„Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele:
«Oamenii și animalele, cirezile și turmele, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc ! 8 Atât oamenii, cât și vitele să fie acoperiți cu pânză de sac. Oamenii să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! 9 Cine știe? Poate că Dumnezeu Se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va retrage mânia și, astfel, nu vom pieri!»“.
10 Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu a regretat răul pe care zisese că-l va face acestora și nu l-a mai făcut.