Plângere asupra sorții poporului
1 Cum s‐a întunecat aurul! Cum s‐a schimbat aurul cel mai ales! Pietrele sfântului locaș sunt vărsate la capul fiecărei ulițe! 2 Fiii cei scumpi ai Sionului care pot fi cumpăniți cu aurul cel mai curat, cum sunt socotiți ca vasele de lut, lucrul mâinilor olarului! 3 Chiar și șacalii apleacă țâțele și își alăptează puii; fiica poporului meu a ajuns nemiloasă ca struții din pustie. 4 Limba sugarului se lipește de cerul gurii sale de sete. Pruncii cer pâine și nimeni nu le‐o rupe. 5 Cei ce mâncau bucate alese sunt nemângâiați pe ulițe. Cei crescuți pe cârmâziu îmbrățișează grămezile de gunoi. 6 Căci nelegiuirea fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost surpată într‐o clipă și n‐au fost puse mâini peste ea. 7 Voievozii ei erau mai curați decât zăpada, mai albi decât laptele, mai rumeni la trup decât rubinele, lucirea lor era ca de safir; 8 fața lor este mai neagră decât negreala; nu se mai cunosc pe uliță. Pielea li s‐a lipit de oase, s‐a uscat, a ajuns ca lemnul. 9 Cei uciși de sabie sunt mai bine decât cei uciși de foame, căci aceștia se scurg străpunși de lipsa roadelor câmpului. 10 Mâinile femeilor miloase au fiert pe copiii lor. Ei le‐au fost mâncarea în prăpădul fiicei poporului meu! 11 Domnul și‐a îndestulat mânia, și‐a vărsat aprinderea mâniei sale și a aprins un foc în Sion care i‐a mistuit temeliile. 12 Împărații pământului și toți locuitorii lumii n‐au crezut că potrivnicul și vrăjmașul va intra în porțile Ierusalimului. 13 Aceasta este pentru păcatele prorocilor săi, pentru nelegiuirile preoților săi care au vărsat sângele celor drepți în mijlocul lui. 14 Ei rătăcesc ca orbii în ulițe, sunt mânjiți cu sânge, încât oamenii nu pot să se atingă de veșmintele lor. 15 Plecați, necuraților ! strigau către ei: Plecați, plecați! Nu vă atingeți!… Când fugeau și rătăceau oamenii ziceau între neamuri: Nu vor mai sta vremelnic aici. 16 Fața Domnului i‐a împrăștiat, el nu se va mai uita la ei. N‐au căutat la fața preoților, n‐au avut bunăvoință față de cei bătrâni. 17 Ochii noștri încă lâncezesc după ajutorul nostru zadarnic. În vegherea noastră am vegheat pentru un neam care nu putea să ne mântuiască. 18 Ei ne vânează pașii ca să nu umblăm pe ulițele noastre. Ni s‐a apropiat sfârșitul, ni s‐au împlinit zilele; căci ne‐a venit sfârșitul . 19 Urmăritorii noștri sunt mai iuți decât vulturii cerurilor; ne‐au urmărit prin munți, ne‐au pândit în pustie. 20 Suflarea nărilor noastre, unsul Domnului, s‐a prins în gropile lor, despre care ziceam: Vom trăi sub umbra lui între neamuri. 21 Bucură‐te și veselește‐te, fiică a Edomului, care locuiești în țara Uț! Va trece și la tine potirul ; te vei îmbăta și te vei dezgoli. 22 Pedeapsa nelegiuirii tale s‐a împlinit, fiică a Sionului, el nu te va mai strămuta; el îți va cerceta nelegiuirea, fiică a Edomului, îți va descoperi păcatele.
Judecata Domnului cu privire la Sion
1 Cum s-a înnegrit aurul
și cum s-a schimbat aurul cel curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colț de stradă.
2 Cum fiii prețioși ai Sionului,
altădată prețuiți ca aurul pur,
sunt considerați acum ca ulcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3 Până și șacalii își scot sânul
ca să-și alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă,
ca struții deșertului.
4 Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiți pe străzi.
Cei crescuți în purpură
se lipesc acum de un morman de cenușă.
6 Nelegiuirea fiicei poporului meu
a devenit mai mare
decât păcatul Sodomei,
care a fost distrusă într-o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea.
7 Prinții ei erau mai curați decât zăpada
și mai albi decât laptele.
Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,
iar fețele lor erau ca safirul.
8 Acum, însă, sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,
astfel că nu-i mai recunoști pe străzi.
Pielea li s-a lipit de oase
și a devenit uscată ca lemnul.
9 Cei uciși de sabie sunt mai fericiți
decât cei uciși de foamete.
Ei se scurg, cad străpunși
din lipsa roadelor câmpului.
10 Femeile, care erau pline de milă,
și-au fiert copiii cu mâinile lor.
Ei le-au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11 Domnul Și-a dezlănțuit toată furia,
Și-a revărsat mânia.
A aprins un foc în Sion,
care i-a distrus temeliile.
12 Regii pământului n-ar fi crezut,
sau vreunul dintre locuitorii lumii,
că asupritorul și dușmanul
vor intra pe porțile Ierusalimului.
13 S-a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui
și a nelegiuirilor preoților lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepți.
14 Ei rătăcesc orbi pe străzi,
atât de mânjiți de sânge,
încât nimeni nu îndrăznește
să se atingă de veșmintele lor.
15 „Plecați, necuraților!“, se strigă la ei.
„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“
Fugind și rătăcind printre națiuni, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“.
16 Domnul Însuși i-a împrăștiat;
El nu mai veghează asupra lor.
Preoții nu mai sunt respectați,
iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.
17 Ochii noștri obosiseră,
așteptând zadarnic ajutorul.
Ne uitam, din turnurile noastre,
după o națiune, dar ea nu ne-a salvat.
18 Dușmanii ne luau urma,
și nu puteam să ieșim în piețe.
Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârșitul.
19 Cei ce ne-au urmărit au fost mai iuți
decât vulturii cerului.
Ne-au urmărit pe munți
și ne-au pândit în deșert.
20 Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre națiuni!“.
21 Bucură-te și saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuiești în țara Uț!
Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;
te vei îmbăta și te vei dezbrăca.
22 Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta
a luat sfârșit.
El nu-ți va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
și îți va scoate la iveală păcatele.