Zacheu
1 Și a intrat și trecea prin Ierihon. 2 Și iată un bărbat numit cu numele Zacheu. Și el era un mai mare peste vameși și era bogat. 3 Și căuta să vadă pe Isus cine este și nu putea de gloată, pentru că era mic de statură. 4 Și a alergat înainte și s‐a suit într‐un sicomor ca să‐l vadă, pentru că pe acolo avea să treacă. 5 Și Isus când a venit la locul acela, s‐a uitat în sus și i‐a zis: Zachee, grăbește‐te să te pogori, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. 6 Și s‐a grăbit și s‐a pogorât și l‐a primit cu bucurie. 7 Și când au văzut aceasta, toți cârteau între ei, zicând: A intrat să poposească la un om păcătos. 8 Iar Zacheu a stat și a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor; și dacă am năpăstuit pe vreunul cu ceva, dau înapoi împătrit. 9 Iar Isus i‐a zis: Astăzi s‐a făcut mântuire casei acesteia, deoarece și el este un fiu al lui Avraam. 10 Căci Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Pilda minelor
11 Și pe când auzeau ei acestea, el a adăugat și a spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim și lor li se părea că Împărăția lui Dumnezeu are să se arate îndată. 12 Deci a zis: Un om de neam bun s‐a dus într‐o țară depărtată ca să‐și ia o împărăție și să se întoarcă. 13 Și a chemat zece robi ai săi, le‐a dat zece mine și a zis către ei: Faceți negustorie cu ele până când vin. 14 Iar cetățenii săi îl urau și au trimis o solie după el zicând: Nu voim ca acesta să împărățească peste noi. 15 Și a fost așa : când a venit îndărăt, după ce luase împărăția, a zis să i se cheme robii aceștia cărora le‐a dat argintul, pentru ca să știe cine ce negustorie a făcut. 16 Și cel dintâi a venit zicând: Doamne, mina ta a adus câștig zece mine. 17 Și el i‐a zis: Prea bine, rob bun, pentru că te‐ai arătat credincios în foarte puțin, fii stăpânitor peste zece cetăți. 18 Și al doilea a venit zicând: Mina ta, Doamne, a făcut cinci mine. 19 Iar el a zis și acestuia: Fii și tu peste cinci cetăți. 20 Și celălalt a venit zicând: Doamne, iată mina ta, pe care o aveam pusă la o parte într‐un ștergar: 21 căci mă temeam de tine pentru că ești om aspru, iei ce n‐ai pus și seceri ce n‐ai semănat. 22 El îi zice: Din gura ta te voi judeca, rob rău. Știai că eu sunt om aspru, iau ce n‐am pus și secer ce n‐am semănat. 23 Și pentru ce n‐ai dat argintul meu la masa (schimbătorilor)? Și eu venind l‐aș fi cerut cu dobândă. 24 Și a zis celor ce stăteau de față: Luați‐i mina și dați‐o celui ce are zece mine. 25 Și i‐au zis: Doamne, are zece mine. 26 Vă spun că oricui care are, se va da; iar cel ce n‐are, i se va lua și ce are. 27 Însă pe vrăjmașii aceia ai mei care n‐au voit ca eu să împărățesc peste ei, aduceți‐i aici și înjunghiați‐i înaintea mea. 28 Și după ce a zis acestea, mergea înainte suindu‐se la Ierusalim.
Întrarea lui Isus în Ierusalim
29 Și a fost așa : când s‐a apropiat de Betfaghe și de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenicii săi, zicând: 30 Mergeți în satul care este înainte, în care când veți intra, veți afla un măgăruș legat pe care nimeni dintre oameni n‐a șezut vreodată și dezlegați‐l și aduceți‐l. 31 Și dacă v‐ar întreba cineva: Pentru ce îl dezlegați? Veți spune așa: Domnul are trebuință de el. 32 Și trimișii s‐au dus și au aflat cum le zisese. 33 Iar pe când dezlegau ei măgărușul, stăpânii lui le‐au zis: Ce dezlegați măgărușul? 34 Iar ei au zis: Domnul are trebuință de el. 35 Și l‐au adus la Isus. Și și‐au aruncat veșmintele pe măgăruș și au suit deasupra pe Isus. 36 Iar pe când mergea el, își așterneau veșmintele pe cale. 37 Iar pe când se apropia acum de coborâșul muntelui Măslinilor, toată mulțimea ucenicilor a început să se bucure și să laude cu glas mare pe Dumnezeu pentru toate puterile pe care le văzuseră, 38 zicând: Binecuvântat fie împăratul care vine în numele Domnului: pace în cer și slavă în cele preaînalte. 39 Și oarecare dintre fariseii din gloată au zis către el: Învățătorule, ceartă‐ți ucenicii. 40 Și el a răspuns și a zis: Vă spun că dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.
Isus plânge pentru cetate
41 Și când era aproape, a văzut cetatea și a plâns de ea, 42 zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu în această zi cele pentru pace! Dar acum s‐au ascuns de ochii tăi. 43 Pentru că vor veni zile peste tine și vrăjmașii tăi vor face întăriri împrejurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora de toate părțile. 44 Și te vor surpa de tot pe tine și pe copiii tăi în tine și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră; pentru că n‐ai cunoscut vremea nimerită a cercetării tale.
Izgonirea vânzătorilor din Templu
45 Și când a intrat în Templu, a început să scoată afară pe cei ce vindeau 46 zicându‐le: Este scris: Și casa mea va fi o casă de rugăciune! iar voi ați făcut‐o peșteră de tâlhari. 47 Și‐i învăța în fiecare zi în Templu. Iar mai marii preoților și cărturarii și cei dintâi ai poporului căutau să‐l piardă. 48 Și nu găseau ce să‐i facă; căci tot poporul se ținea de el ascultând.
Isus și Zacheu
1 Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate . 2 Și iată că un om, pe nume Zacheu, care era șeful colectorilor de taxe și care era bogat, 3 încerca să vadă care este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, căci era mic de statură. 4 Atunci el a alergat înainte și s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe drumul acela urma să treacă.
5 Când a ajuns Isus în locul acela, S-a uitat în sus și i-a zis:
‒ Zacheu, dă-te jos repede, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta.
6 El s-a dat repede jos și, bucuros, L-a primit ca oaspete.
7 Când au văzut acest lucru, toți murmurau și ziceau:
‒ A intrat să găzduiască la un om păcătos!
8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis:
‒ Iată, Doamne, jumătate din posesiunile mele le dau celor săraci, iar dacă am înșelat pe cineva cu ceva, îi dau înapoi de patru ori mai mult!
9 Isus i-a zis:
‒ Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, deoarece și el este un fiu al lui Avraam! 10 Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.
Pilda celor zece mine
(Mt. 25:14-30)
11 În timp ce ascultau aceste lucruri, El a continuat și le-a spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu urma să se arate deodată.
12 Așadar, le-a zis:
‒ Un nobil a plecat într-o țară îndepărtată ca să preia un regat și apoi să se întoarcă. 13 I-a chemat pe zece dintre sclavii lui, le-a dat zece mine și le-a zis: „Faceți comerț cu ele până când mă întorc!“.
14 Dar cetățenii țării lui îl urau și au trimis în urma lui o solie, zicând: „Nu vrem ca omul acesta să domnească peste noi!“. 15 La întoarcerea sa, după ce a preluat regatul, a spus să fie chemați sclavii aceia, cărora le dăduse argintul, ca să afle cât au câștigat.
16 Primul a venit, zicând: „Stăpâne, mina ta a mai adus încă zece mine“. 17 Stăpânul i-a zis: „Bine, sclav bun! Pentru că ai fost credincios într-un lucru foarte mic, primește autoritate peste zece cetăți!“.
18 Apoi a venit al doilea, zicând: „Mina ta, stăpâne, a mai adus cinci!“. 19 Stăpânul i-a zis și acestuia: „Primește și tu autoritate peste cinci cetăți!“.
20 Un altul a venit, zicând: „Stăpâne, iată-ți mina! Am ținut-o învelită într-un ștergar, 21 căci m-am temut de tine, fiindcă ești un om aspru, care iei ceea ce n-ai pus și seceri ceea ce n-ai semănat!“. 22 Stăpânul i-a zis: „Sclav rău, te voi judeca după cuvintele tale! Știai că sunt un om aspru, care iau ceea ce n-am pus și secer ceea ce n-am semănat? 23 Atunci de ce n-ai pus argintul meu la bancă, pentru ca, la întoarcere, să strâng cu dobândă?“.
24 Și le-a zis celor care stăteau acolo: „Luați-i mina și dați-i-o celui ce are zece mine“. 25 Ei au zis: „Stăpâne, el are zece mine!“. 26 Vă spun că celui ce are i se va da, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. 27 Cât despre acei dușmani ai mei, care n-au vrut să domnesc eu peste ei, aduceți-i aici și omorâți-i înaintea mea!
Intrarea Domnului în Ierusalim
(Mt. 21:1-11Mc. 11:1-11Ioan 12:12-19)
28 După ce a spus aceste lucruri, Isus a pornit în frunte, mergând spre Ierusalim. 29 Când S-a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit „al Măslinilor“, i-a trimis pe doi dintre ucenici, 30 zicând: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Când intrați în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată. Dezlegați-l și aduceți-l! 31 Dacă vă va întreba cineva: «De ce-l dezlegați?», să-i ziceți: «Domnul are nevoie de el»“. 32 Cei ce fuseseră trimiși s-au dus și au găsit totul așa cum le spusese Isus .
33 În timp ce dezlegau măgărușul, stăpânii acestuia i-au întrebat:
‒ De ce dezlegați măgărușul?
34 Ei au răspuns:
‒ Domnul are nevoie de el!
35 Și l-au adus la Isus. Apoi și-au aruncat hainele peste măgăruș și L-au așezat pe Isus călare. 36 În timp ce El înainta, oamenii își așterneau hainele pe drum.
37 Când S-a apropiat deja de povârnișul dinspre Muntele Măslinilor, toți cei din mulțimea ucenicilor, plini de bucurie, au început să-L laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile pe care le văzuseră.
38 Ei ziceau:
„Binecuvântat este Împăratul, Care vine în Numele Domnului!“

„Pace în cer și glorie în locurile preaînalte!“
39 Unii farisei din mulțime I-au zis:
‒ Învățătorule, mustră-Ți ucenicii!
40 Isus, răspunzând, a zis:
‒ Vă spun că, dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga!
Isus plânge pentru Ierusalim
41 Când S-a apropiat de cetate și a văzut-o, Isus a plâns pentru ea. 42 El a zis: „Dacă ai fi cunoscut și tu, în această zi, lucrurile care-ți puteau aduce pacea! Dar acum ele sunt ascunse de ochii tăi! 43 Vor veni peste tine zile când dușmanii tăi vor ridica baricade împotriva ta, te vor înconjura și te vor asedia din toate părțile. 44 Te vor strivi de pământ, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea cercetării tale!“.
Isus alungă comercianții din Templu
(Mt. 21:12-17Mc. 11:15-19Ioan 2:13-22)
45 Isus a intrat în Templu și a început să-i scoată afară pe cei ce vindeau acolo , 46 zicându-le: „Este scris:
«Casa Mea va fi o casă de rugăciune» ,
dar voi ați făcut din ea o «peșteră de tâlhari» “.
47 Isus îi învăța, în fiecare zi, în Templu. Conducătorii preoților, cărturarii și liderii poporului căutau să-L omoare, 48 dar nu știau ce să facă, pentru că tot poporul se ținea strâns de El, ascultându-L.