Pescuirea minunată
1 Și a fost așa : pe când gloata se îndesa spre el și asculta Cuvântul lui Dumnezeu și el sta lângă lacul Ghenezaret, 2 atunci a văzut două corăbii stând lângă lac, iar pescarii se dăduseră jos din ele și spălau mrejile. 3 Și a intrat într‐una din corăbii, care era a lui Simon, și l‐a rugat ca să mâne puțin de la uscat și a șezut jos și învăța gloatele din corabie. 4 Și când a încetat de vorbit, a zis lui Simon: Mână la adânc și lăsați‐vă în jos mrejile pentru pescuire. 5 Și Simon a răspuns și a zis: Învățătorule, toată noaptea ne‐am ostenit și n‐am prins nimic, dar la vorba ta, voi lăsa în jos mrejile. 6 Și după ce au făcut aceasta, au prins o mulțime mare de pești. Și li se rupeau mrejile. 7 Și au făcut semn tovarășilor lor care erau în cealaltă corabie ca să vină și să le ajute și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât ele se afundau. 8 Și când a văzut aceasta Simon Petru, a căzut la genunchii lui Isus zicând: Depărtează‐te de la mine, Doamne, pentru că sunt un om păcătos. 9 Căci îl cuprinsese frică, pe el și pe toți cei ce erau cu el, de pescuitul peștilor pe care‐i prinseseră. 10 Asemenea și pe Iacov și pe Ioan, fiii lui Zebedei, care erau părtași cu Simon. Și Isus a zis lui Simon: Nu te teme; de acum vei prinde vii oameni. 11 Și au tras corăbiile la uscat, și au lăsat toate și l‐au urmat.
Vindecarea unui lepros
12 Și a fost așa : pe când era el într‐una din cetăți, iată un bărbat plin de lepră. Și când a văzut pe Isus, a căzut pe față și l‐a rugat zicând: Doamne, dacă voiești poți să mă curățești. 13 Și el a întins mâna și l‐a atins zicând: Voiesc, fii curățit. Și îndată lepra a plecat de la el. 14 Și i‐a poruncit să nu spună la nimeni: ci pleacă și arată‐te preotului și adu pentru curățirea ta după cum a orânduit Moise, spre mărturie pentru ei. 15 Dar cuvântul despre el străbătea și mai mult și se adunau laolaltă gloate multe să asculte și să fie tămăduite de neputințele lor. 16 Iar el se trăgea deoparte în pustii și se ruga.
Vindecarea unui slăbănog
17 Și a fost așa : într‐una din zilele acestea el îi învăța și fariseii și învățătorii de lege, care veniseră din orice sat al Galileei și al Iudeei și din Ierusalim, ședeau jos și puterea Domnului era cu el ca să tămăduiască. 18 Și iată, niște bărbați aducând în pat pe un om care era slăbănog și căutau să‐l ducă înăuntru și să‐l pună înaintea lui. 19 Și negăsind pe unde să‐l ducă înăuntru din pricina gloatei, s‐au suit pe acoperiș și l‐au lăsat în jos printre cărămizi cu pătuțul, în mijloc, înaintea lui Isus. 20 Și când le‐a văzut credința, a zis: Omule, iertate‐ți sunt păcatele. 21 Și cărturarii și fariseii au început să cugete zicând: Cine este acesta care vorbește hule? Cine poate ierta păcatele, decât singur Dumnezeu? 22 Dar Isus, cunoscându‐le cugetările, a răspuns și le‐a zis: Ce cugetați în inimile voastre? 23 Ce este mai lesne, a zice: Iertate‐ți sunt păcatele! sau a zice: Scoală și umblă? 24 Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți zic: Scoală‐te și ridică‐ți patul și du‐te la casa ta. 25 Și îndată s‐a sculat înaintea lor și a luat patul pe care zăcea și s‐a dus la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. 26 Și a cuprins uimire pe toți și slăveau pe Dumnezeu și s‐au umplut de frică zicând: Am văzut lucruri ciudate astăzi.
Chemarea lui Levi
27 Și după acestea a ieșit și a zărit pe un vameș, cu numele Levi, șezând la vamă. Și i‐a zis: Urmează‐mă. 28 Și el a lăsat toate și s‐a sculat și l‐a urmat. 29 Și Levi i‐a făcut un ospăț mare în casa sa. Și era multă gloată de vameși și alții care ședeau la masă cu ei. 30 Și fariseii și cărturarii lor cârteau către ucenicii lui zicând: Pentru ce mâncați și beți cu vameșii și păcătoșii? 31 Și Isus a răspuns și le‐a zis: N‐au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei ce sunt bolnavi. 32 N‐am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe păcătoși.
Întrebarea despre post
33 Iar ei i‐au zis: Ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac cereri, asemenea și ai fariseilor; dar ai tăi mănâncă și beau. 34 Și Isus le‐a zis: Nu cumva puteți face pe fiii odăii de nuntă să postească pe când este mirele cu ei? 35 Dar vor veni zilele când și mirele va fi luat de la ei, atunci vor posti în acele zile. 36 Și le‐a spus și o pildă: Nimeni nu rupe un petec de la un veșmânt nou și‐l pune la un veșmânt vechi; altminterea va rupe pe cel nou și nici petecul de la cel nou nu se va potrivi cu cel vechi. 37 Și nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altminterea, vinul nou va sparge burdufurile și el se va vărsa și burdufurile vor pieri. 38 Ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi. 39 Și nimeni după ce a băut vin vechi, nu voiește vin nou, căci zice: Cel vechi este mai bun.
Chemarea primilor ucenici
(Mt. 4:18-22Mc. 1:16-20Ioan 1:40-42)1 În timp ce Se afla lângă lacul Ghenezaret și mulțimea se înghesuia în jurul Lui ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, 2 Isus a văzut două bărci trase la marginea lacului. Pescarii coborâseră din ele și își spălau năvoadele. 3 S-a urcat într-una dintre bărci, care era a lui Simon, și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi S-a așezat și, din barcă, a început să învețe mulțimile.
4 Când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon:
‒ Depărtează barca la apă adâncă și aruncați-vă năvoadele pentru pescuit!
5 Simon, răspunzând, a zis:
‒ Stăpâne, toată noaptea am muncit, dar n-am prins nimic. Totuși, la cuvântul Tău, voi arunca năvoadele.
6 Au făcut așa și au prins atât de mulți pești, încât năvoadele lor începuseră să se rupă. 7 Prin urmare, le-au făcut semn confraților lor din cealaltă barcă să vină să-i ajute. Aceștia au venit și au umplut amândouă bărcile cu atât de mult pește , încât erau să se scufunde.
8 Când Simon Petru a văzut ce s-a întâmplat , a căzut la genunchii lui Isus, zicând:
‒ Doamne, pleacă de la mine, fiindcă sunt un om păcătos!
9 Căci atât el, cât și toți cei ce erau împreună cu el fuseseră cuprinși de uimire datorită mulțimii de pești pe care îi prinseseră. 10 La fel erau și Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, confrații lui Simon.
Isus i-a răspuns lui Simon:
‒ Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni!
11 După ce au adus bărcile la țărm, au lăsat totul și L-au urmat.
Curățirea unui bolnav de lepră
(Mt. 8:2-4Mc. 1:40-44)12 În timp ce El era într-una dintre cetăți, iată că un om plin de lepră, când L-a văzut pe Isus, s-a aruncat cu fața la pământ și L-a rugat insistent, zicând:
‒ Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești!
13 Isus a întins mâna, l-a atins și a zis:
‒ Da , vreau. Fii curățit!
Și imediat lepra s-a depărtat de la el.
14 Isus i-a poruncit:
‒ Să nu spui nimănui, ci du-te, arată-te preotului și adu un dar pentru curățirea ta, așa cum a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.
15 Dar vestea cu privire la El se răspândea tot mai mult, astfel că mulțimi mari de oameni se adunau să-L asculte și să fie vindecați de neputințele lor. 16 El însă Se retrăgea în locuri pustii și Se ruga.
Vindecarea unui paralitic
(Mt. 9:1-8Mc. 2:3-12)17 Într-una din zile, în timp ce El îi învăța pe oameni, erau acolo și niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră de prin toate satele Galileei și ale Iudeei și din Ierusalim. Puterea Domnului era cu El, ca să vindece. 18 Și iată că niște oameni aduceau pe pat un om care era paralizat. Ei încercau să intre cu el, ca să-l pună înaintea lui Isus . 19 Dar, fiindcă n-au găsit cum să-l aducă înăuntru din cauza mulțimii, s-au urcat pe acoperișul casei și l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijlocul mulțimii , înaintea lui Isus.
20 Văzând Isus credința lor, a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!“.
21 Cărturarii și fariseii au început să-și zică: „Cine este Acesta Care rostește blasfemii? Cine poate ierta păcatele, în afară de singurul Dumnezeu?“.
22 Însă Isus, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „De ce gândiți astfel în inimile voastre? 23 Ce este mai ușor? A spune: «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune: «Ridică-te și umblă!»? 24 Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ autoritatea de a ierta păcatele, ție îți spun – i-a zis El celui ce era paralizat – ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă!“. 25 Și deodată el s-a ridicat înaintea lor, și-a luat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, glorificându-L pe Dumnezeu. 26 Pe toți i-a cuprins uimirea și Îl glorificau pe Dumnezeu. S-au umplut de teamă și au zis: „Astăzi am văzut lucruri nemaiîntâlnite!“.
Chemarea lui Levi
(Mt. 9:9-13Mc. 2:14-17)27 După toate acestea, Isus a ieșit afară și a văzut un colector de taxe, pe nume Levi, șezând în locul unde se plăteau taxele. El i-a zis: „Urmează-Mă!“. 28 Levi a lăsat totul, s-a ridicat și L-a urmat.
29 Apoi Levi a dat un mare ospăț la el acasă pentru Isus . O mare mulțime de colectori de taxe și de alți oaspeți luau masa împreună cu ei.
30 Fariseii și cărturarii îi criticau pe ucenicii Lui, zicând:
‒ De ce mâncați și beți împreună cu colectorii de taxe și cu păcătoșii?
31 Însă Isus, răspunzând, le-a zis:
‒ Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. 32 Eu n-am venit să-i chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.
Despre post
(Mt. 9:14-17Mc. 2:18-22)33 Ei I-au zis:
‒ Ucenicii lui Ioan, ca și cei ai fariseilor, postesc des și fac rugăciuni, dar ai Tăi mănâncă și beau!
34 Isus le-a răspuns:
‒ Puteți să-i faceți pe nuntași să postească în timp ce mirele este cu ei? 35 Însă vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci, în zilele acelea, vor posti.
36 Le-a spus apoi și o pildă:
‒ Nimeni nu rupe un petic dintr-o haină nouă ca să-l coase pe o haină veche. Altfel, o va rupe și pe cea nouă, iar peticul de la cea nouă nu se va potrivi la cea veche. 37 Și nimeni nu toarnă vin nou în burdufuri vechi. Altfel, vinul cel nou va crăpa burdufurile, iar el se va vărsa și burdufurile vor fi distruse. 38 Ci vinul nou trebuie turnat în burdufuri noi. 39 Și nimeni nu vrea să bea vin nou după ce a băut vin vechi, pentru că zice: „Cel vechi este mai bun!“.