Neemia la Ierusalim
1 Și a fost așa : în luna Nisan, în anul al douăzecilea al lui Artaxerxe împăratul, era vin înaintea lui; și am luat vin și am dat împăratului. Și nu fusesem trist înaintea lui. 2 Și împăratul mi‐a zis: Pentru ce este tristă fața ta, deși nu ești bolnav? Aceasta nu este decât întristare de inimă. Atunci m‐am temut foarte mult. 3 Și am zis împăratului: Să trăiască împăratul în veac: de ce să nu fie tristă fața mea, când cetatea , locul mormintelor părinților mei, este pustiită și porțile ei sunt mistuite de foc? 4 Și împăratul mi‐a zis: Ce voiești să‐mi ceri? Deci m‐am rugat la Dumnezeul cerurilor. 5 Și am zis împăratului: Dacă va plăcea împăratului și dacă slujitorul tău a aflat har înaintea ta, trimite‐mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s‐o zidesc. 6 Și împăratul mi‐a zis (șezând lângă el și împărăteasa): Cât de lungă va fi călătoria ta? Și când te vei întoarce? Și împăratul a binevoit să mă trimită și i‐am hotărât o vreme. 7 Și am zis împăratului: Dacă va plăcea împăratului, să mi se dea epistole către dregătorii de dincolo de rău ca să mă petreacă până voi sosi în Iuda, 8 și o epistolă către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să‐mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile cetățuiei care ține de casă și pentru zidul cetății și pentru casa în care voi intra. Și împăratul mi‐a încuviințat, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9 Și am venit la dregătorii de dincolo de râu și le‐am dat epistolele împăratului. Și împăratul trimisese cu mine mai mari peste oaste și călăreți. 10 Și când a auzit Sanbalat horonitul și Tobia slujitorul, amonitul, s‐au supărat foarte tare că a venit un om să caute binele copiilor lui Israel.
Neemia îmbărbătează pe popor
11 Și am venit la Ierusalim și am fost acolo trei zile. 12 Și m‐am sculat noaptea, eu și câțiva bărbați cu mine; și n‐am spus nimărui ce pusese Dumnezeul meu în inima mea ca să fac pentru Ierusalim; și nu era alt dobitoc cu mine decât dobitocul pe care călăream. 13 Și am ieșit noaptea pe poarta văii în fața fântânii zmeului și la poarta gunoiului, și am văzut zidurile Ierusalimului care erau dărâmate și porțile lui mistuite de foc. 14 Și am trecut la poarta fântânii și la iazul împăratului: și nu era loc pe unde să treacă dobitocul de sub mine. 15 Și m‐am suit noaptea prin vale și am văzut zidul; și m‐am întors și am intrat pe poarta văii și m‐am înapoiat. 16 Și dregătorii nu știau unde mersesem, nici ce făcusem, căci nu spusesem încă iudeilor, nici preoților, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici celorlalți care făceau lucrul. 17 Și le‐am zis: Vedeți starea cea rea în care ne aflăm, cum Ierusalimul este pustiit și porțile lui arse de foc: veniți și să zidim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de ocară. 18 Și le‐am spus cum fusese mâna Dumnezeului meu bună peste mine și încă și cuvintele împăratului pe care le vorbise către mine. Și ei au zis: Să ne sculăm și să zidim. Și și‐au întărit mâinile pentru bine. 19 Și Sanbalat horonitul și Tobia slujitorul, amonitul, și Gheșem arabul au auzit și au râs de noi și ne‐au disprețuit și au zis: Ce este lucrul acesta pe care‐l faceți? Voiți să vă sculați împotriva împăratului? 20 Și le‐am răspuns și le‐am zis: Dumnezeul cerurilor ne va face să propășim; și noi, robii săi, ne vom scula și vom zidi; dar voi n‐aveți nici parte, nici drept, nici amintire în Ierusalim.
Neemia, trimis de Artaxerxes la Ierusalim
1 În luna nisan, în al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes, după ce vinul fusese adus înaintea lui, am luat vin și l-am servit pe împărat. Nu mai fusesem trist niciodată înaintea lui.
2 Împăratul mi-a zis:
‒ De ce ai fața așa tristă? Nu ești bolnav; deci nu poate fi decât o întristare a inimii!
Atunci m-am temut foarte tare 3 și i-am răspuns împăratului:
‒ Să trăiască împăratul pe vecie! Cum să nu am fața tristă când cetatea unde se află mormintele strămoșilor mei este în ruine, iar porțile ei au fost distruse de foc?
4 Împăratul mi-a zis:
‒ Ce anume ceri?
M-am rugat Dumnezeului cerurilor, 5 apoi i-am zis împăratului:
‒ Dacă împăratul găsește de cuviință și dacă slujitorul tău are trecere înaintea ta, dă-mi drumul să merg în Iuda, la cetatea unde sunt mormintele strămoșilor mei, ca s-o reconstruiesc.
6 Atunci împăratul, lângă care era așezată și împărăteasa, m-a întrebat:
‒ Cât va dura călătoria ta și când te vei întoarce?
Am hotărât o dată, iar împăratul a fost binevoitor și mi-a dat voie să plec. I-am mai zis împăratului:
7 ‒ Dacă împăratul găsește de cuviință, să mi se dea scrisori către guvernatorii provinciei de peste Râu, ca să-mi dea voie să trec până când voi ajunge în Iuda, 8 și o scrisoare către Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porțile citadelei din preajma Templului, pentru zidul cetății și pentru casa în care voi locui.
Împăratul mi-a dat tot ce am cerut, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine. 9 Am ajuns la guvernatorii provinciei de peste Râu și le-am dat scrisorile împăratului. Împăratul trimisese împreună cu mine niște căpetenii de armată și niște călăreți. 10 Când Sanbalat, horonitul, și Tobia, slujitorul amonit, au auzit aceasta, s-au tulburat foarte tare pentru faptul că cineva venise să caute binele fiilor lui Israel.
Neemia cercetează zidurile Ierusalimului
11 Când am ajuns la Ierusalim, am rămas acolo timp de trei zile. 12 Apoi m-am trezit noaptea și am luat cu mine câțiva oameni, fără să spun nimănui ce mi-a pus Dumnezeu pe inimă să fac la Ierusalim. Nu am luat cu mine niciun alt animal, în afară de cel pe care mergeam călare. 13 Am ieșit noaptea pe Poarta Văii și m-am îndreptat înspre Izvorul Dragonului și înspre Poarta Gunoiului, uitându-mă cu atenție la zidurile Ierusalimului, care fuseseră dărâmate, și la porțile lui care fuseseră distruse de foc. 14 Când am vrut să trec prin Poarta Izvorului înspre Lacul Regelui, nu a fost destul loc pentru animalul pe care călăream. 15 M-am dus noaptea prin vale și m-am uitat cu atenție la zid, după care am intrat prin Poarta Văii și m-am întors. 16 Dregătorii nu știau nici unde am mers, nici ce am făcut. Până atunci nu le spusesem nimic nici iudeilor, nici preoților, nici nobililor, nici leviților, nici dregătorilor și nici celorlalți slujbași.
17 Atunci le-am zis:
‒ Vedeți starea jalnică în care ne aflăm! Ierusalimul este în ruine, iar porțile lui sunt arse de foc. Haideți să reconstruim zidul Ierusalimului, ca să nu mai fim de rușine!
18 Și le-am istorisit cât de bună a fost mâna Dumnezeului meu față de mine și cuvintele pe care mi le-a spus împăratul.
Ei au zis:
‒ Să ne ridicăm și să-l reconstruim!
Și s-au încurajat cu toții ca să înceapă această lucrare bună.
19 Când horonitul Sanbalat, Tobia, slujitorul amonit, și arabul Gheșem au aflat aceasta, ne-au batjocorit și ne-au disprețuit, zicând:
‒ Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?
20 Eu le-am răspuns și le-am zis:
‒ Dumnezeul cerurilor, El ne va ajuta să reușim. Noi, slujitorii Lui, vom începe să reconstruim. Cât despre voi, nu aveți nici moștenire, nici drepturi și nici amintire în Ierusalim.