Numărul celor întorși sub Zorobabel
1 Și a fost așa : după ce s‐a zidit zidul și au așezat ușile, au fost puși ușierii și cântăreții și leviții. 2 Și am dat lui Hanani, fratele meu, și lui Hanania, mai marele peste cetățuie, însărcinare asupra Ierusalimului: căci el era om credincios și se temea de Dumnezeu mai mult decât mulți. 3 Și le‐am zis: Să nu deschidă porțile Ierusalimului până va arde soarele; și pe când erau ei încă acolo, porțile să fie prinse bine și să pună paznici din locuitorii Ierusalimului, fiecare la straja sa și fiecare dinaintea casei sale. 4 Și cetatea era largă și mare, dar poporul puțin în ea și casele nu erau zidite. 5 Și Dumnezeul meu mi‐a pus în inimă să adun pe cei mari și pe dregători și pe popor ca să‐i scriu în cartea nașterilor. Și am aflat cartea nașterilor acelora care se suiseră mai întâi și am aflat scris în ea: 6 Aceștia sunt fiii ținutului, care s‐au suit din robie din cei ce fuseseră strămutați, pe care i‐a strămutat Nebucadnețar împăratul Babilonului și care s‐au întors la Ierusalim și în Iuda fiecare la cetatea sa; 7 care au venit cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaților poporului Israel era: 8 copiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi; 9 copiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi; 10 copiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi; 11 copiii lui Pahat‐Moab, din copiii lui Iosua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece; 12 copiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru; 13 copiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci; 14 copiii lui Zacai, șapte sute șaizeci; 15 copiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt; 16 copiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt; 17 copiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi; 18 copiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte; 19 copiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte; 20 copiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci; 21 copiii lui Ater, de la Ezechia, nouăzeci și opt; 22 copiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt; 23 copiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru; 24 copiii lui Harif, o sută doisprezece; 25 copiii lui Gabaon, nouăzeci și cinci; 26 bărbații din Betleem și Netofa, o sută optzeci și opt; 27 bărbații de la Anatot, o sută douăzeci și opt; 28 bărbații din Bet‐Azmavet, patruzeci și doi; 29 bărbații din Chiriat‐Iearim, din Chefira și din Beerot, șapte sute patruzeci și trei; 30 bărbații din Rama și Gheba, șase sute douăzeci și unu; 31 bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi; 32 bărbații din Betel și Ai, o sută douăzeci și trei; 33 bărbații celuilalt Nebo, cincizeci și doi; 34 copiii celuilalt Elam , o mie două sute cincizeci și patru; 35 copiii lui Harim, trei sute douăzeci; 36 copiii Ierihonului, trei sute patruzeci și cinci; 37 copiii lui Lod, lui Hadid și lui Ono, șapte sute douăzeci și unu; 38 copiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci. 39 Preoții: Copiii lui Iedaia , din casa lui Iosua, nouă sute șaptezeci și trei; 40 copiii lui Imer , o mie cincizeci și doi; 41 copiii lui Pașhur , o mie două sute patruzeci și șapte: 42 copiii lui Harim , o mie șaptesprezece. 43 Leviții: Copiii lui Iosua, din Cadmiel, din copiii lui Hodva, șaptezeci și patru. 44 Cântăreții: Copiii lui Asaf, o sută patruzeci și opt. 45 Ușierii: Copiii lui Șalum, copiii lui Ater, copiii lui Talmon, copiii lui Acub, copiii lui Hatita, copiii lui Șobai, o sută treizeci și opt. 46 Netinimii: copiii lui Țiha, copiii lui Hasufa, copiii lui Tabaot; 47 copiii lui Cheros, copiii lui Sia, copiii lui Padon: 48 copiii lui Lebana, copiii lui Hagaba, copiii lui Salmai; 49 copiii lui Hanan, copiii lui Ghidel, copiii lui Gahar; 50 copiii lui Reaia, copiii lui Rețin, copiii lui Necoda, 51 copiii lui Gazam, copiii lui Uza, copiii lui Paseah; 52 copiii lui Besai, copiii lui Mehunim, copiii lui Nefișim; 53 copiii lui Bacbuc, copiii lui Hacufa, copiii lui Harhur; 54 copiii lui Bațlit, copiii lui Mehida, copiii lui Harșa; 55 copiii lui Barcos, copiii lui Sisera, copiii lui Tamah; 56 copiii lui Nețiah, copiii lui Hatifa; 57 copiii slujitorilor lui Solomon: copiii lui Sotai, copiii lui Sofieret, copiii lui Perida; 58 copiii lui Iaala, copiii lui Darcon, copiii lui Ghidel; 59 copiii lui Șefatia, copiii lui Hatil, copiii lui Pocheret‐Hațebaim, copiii lui Amon. 60 Toți netinimii și copiii slujitorilor lui Solomon, trei sute nouăzeci și doi. 61 Și aceștia sunt aceia care s‐au suit de la Tel‐Melah și Tel‐Harșa, Cherub‐Adon și Imer: dar nu și‐au putut arăta casa părintească, nici sămânța, dacă erau din Israel: 62 copiii lui Delaia, copiii lui Tobia, copiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi. 63 Și dintre preoți: copiii lui Hobaia, copiii lui Hacoț, copiii lui Barzilai, care și‐a luat nevasta din fetele lui Barzilai galaaditul și s‐a numit după numele lor. 64 Aceștia și‐au căutat cartea nașterilor, dar nu s‐a găsit; pentru aceea au fost îndepărtați ca întinați din preoție. 65 Și Tirșata le‐a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu se va ridica preotul cu Urim și Tumim. 66 Toată obștea împreună era patruzeci și două de mii trei sute șaizeci, 67 afară de slujitorii lor și de slunicele lor, din care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte: și printre ei aveau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe. 68 Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri; 69 patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari. 70 Și unii din capii părintești au dăruit pentru lucru. Tirșata a dăruit vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de străchini, cinci sute treizeci de cămăși preoțești. 71 Și din capii părintești au dăruit la vistieria lucrului douăzeci de mii de darici de aur și două mii două sute de mine de argint. 72 Și ce a dăruit celălalt popor a fost douăzeci de mii de darici de aur și două mii de mine de argint și șaizeci și șapte de cămăși preoțești. 73 Și preoții și leviții și ușierii și cântăreții și unii din popor și netinimii și tot Israelul au locuit în cetățile lor . Și când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor.
1 După ce s-a reconstruit zidul și am pus porțile, au fost numiți în slujbele lor portarii, cântăreții și leviții. 2 I-am pus responsabili peste Ierusalim pe fratele meu Hanani și pe Hanania, conducătorul citadelei, un om care întrecea pe mulți în credincioșie și în teamă de Dumnezeu, 3 și le-am zis: „Să nu se deschidă porțile Ierusalimului înainte de miezul zilei! În timp ce portarii continuă să stea de veghe, porțile să fie închise și zăvorâte! Să puneți de strajă pe locuitorii Ierusalimului, pe fiecare la locul lui de strajă, în dreptul casei lui“.
Lista exilaților repatriați
(Ezra 2:1-70)4 Cetatea era largă și încăpătoare, dar poporul din mijlocul ei era puțin, iar casele încă nu fuseseră reconstruite. 5 Dumnezeul meu mi-a pus pe inimă să adun nobilii, dregătorii și poporul, ca să-i înscriu în genealogii. Am descoperit cartea cu genealogia celor ce veniseră primii din captivitate , unde am găsit scrise următoarele:
6 „Aceștia sunt fiii provinciei, care au venit din captivitatea exilului, cei pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, îi dusese în exil și care s-au întors la Ierusalim, în Iuda, fiecare în cetatea sa. 7 (Ei i-au însoțit pe Zerub-Babel, pe Iosua, pe Neemia, pe Azaria, pe Raamia, pe Nahamani, pe Mardoheu, pe Bilșan, pe Misperet, pe Bigvai, pe Nehum și pe Baana.) Iată care este numărul acestor oameni din poporul Israel:
8 urmașii lui Paroș – în număr de două mii o sută șaptezeci și doi;9 urmașii lui Șefatia – în număr de trei sute șaptezeci și doi;10 urmașii lui Arah – în număr de șase sute cincizeci și doi;11 urmașii lui Pahat-Moab, dintre urmașii lui Iosua și ai lui Ioab – în număr de două mii opt sute optsprezece;12 urmașii lui Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru;13 urmașii lui Zatu – în număr de opt sute patruzeci și cinci;14 urmașii lui Zacai – în număr de șapte sute șaizeci;15 urmașii lui Binui – în număr de șase sute patruzeci și opt;16 urmașii lui Bebai – în număr de șase sute douăzeci și opt;17 urmașii lui Azgad – în număr de două mii trei sute douăzeci și doi;18 urmașii lui Adonikam – în număr de șase sute șaizeci și șapte;19 urmașii lui Bigvai – în număr de două mii șaizeci și șapte;20 urmașii lui Adin – în număr de șase sute cincizeci și cinci;21 urmașii lui Ater, dintre urmașii lui Ezechia – în număr de nouăzeci și opt;22 urmașii lui Hașum – în număr de trei sute douăzeci și opt;23 urmașii lui Bețai – în număr de trei sute douăzeci și patru;24 urmașii lui Harif – în număr de o sută doisprezece;25 urmașii lui Ghivon – în număr de nouăzeci și cinci;26 oamenii din Betleem și Netofa – în număr de o sută optzeci și opt;27 oamenii din Anatot – în număr de o sută douăzeci și opt;28 oamenii din Bet-Azmavet – în număr de patruzeci și doi;29 oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira și din Beerot – în număr de șapte sute patruzeci și trei;30 oamenii din Rama și din Gheva – în număr de șase sute douăzeci și unu;31 oamenii din Micmaș – în număr de o sută douăzeci și doi;32 oamenii din Betel și din Ai – în număr de o sută douăzeci și trei;33 oamenii din celălalt Nebo – în număr de cincizeci și doi;34 urmașii celuilalt Elam – în număr de o mie două sute cincizeci și patru;35 urmașii lui Harim – în număr de trei sute douăzeci;36 urmașii lui Ierihon – în număr de trei sute patruzeci și cinci;37 urmașii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono – în număr de șapte sute douăzeci și unu;38 urmașii lui Senaa – în număr de trei mii nouă sute treizeci;39 preoții, urmași ai lui Iedaia, din familia lui Iosua – în număr de nouă sute șaptezeci și trei;40 urmașii lui Imer – în număr de o mie cincizeci și doi;41 urmașii lui Pașhur – în număr de o mie două sute patruzeci și șapte;42 urmașii lui Harim – în număr de o mie șaptesprezece;43 leviții, urmași ai lui Iosua și ai lui Kadmiel, dintre urmașii lui Hodavia – în număr de șaptezeci și patru;44 cântăreții, urmași ai lui Asaf – în număr de o sută patruzeci și opt;45 portarii, urmași ai lui Șalum, ai lui Ater, ai lui Talmon, ai lui Akub, ai lui Hatita și ai lui Șobai – în număr de o sută treizeci și opt;46 slujitorii de la Templu, urmași ai lui Țiha, ai lui Hasufa, ai lui Tabaot,47 ai lui Cheros, ai lui Sia, ai lui Padon,48 ai lui Lebana, ai lui Hagaba, ai lui Șalmai,49 ai lui Hanan, ai lui Ghidel, ai lui Gahar,50 ai lui Reaia, ai lui Rețin, ai lui Nekoda,51 ai lui Gazam, ai lui Uza, ai lui Paseah,52 ai lui Besai, Meunim, Nefușsim,53 ai lui Bakbuk, ai lui Hakufa, ai lui Harhur,54 ai lui Bațlit, ai lui Mehida, ai lui Harșa,55 ai lui Barkos, ai lui Sisera, ai lui Temah,56 ai lui Nețiah și ai lui Hatifa;57 urmașii slujitorilor lui Solomon, urmași ai lui Sotai, ai lui Soferet, ai lui Perida,58 ai lui Iaala, ai lui Darkon, ai lui Ghidel,59 ai lui Șefatia, ai lui Hatil, ai lui Pocheret-Hațebaim și ai lui Amon;60 toți slujitorii de la Templu și slujitorii lui Solomon la un loc – în număr de trei sute nouăzeci și doi“.61 Aceștia sunt cei care au venit din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub, din Adon și din Imer și care n-au putut să arate dacă familia părinților lor și neamul lor erau din Israel:
62 urmașii lui Delaia, ai lui Tobia și ai lui Nekoda – în număr de șase sute patruzeci și doi;63 dintre preoți, urmașii lui Hobaia, ai lui Hakoț și ai lui Barzilai (cel care a luat-o de soție pe una dintre fetele ghiladitului Barzilai și a primit astfel numele acestuia).64 Ei și-au căutat înscrierile lor genealogice, dar nu le-au găsit, astfel că au fost îndepărtați din preoție ca fiind necurați. 65 Guvernatorul le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până când preotul nu va hotărî lucrul acesta în conformitate cu Urim și Tumim.
66 În total, în toată adunarea erau patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de oameni , 67 în afară de slujitorii și slujitoarele lor – în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte – și de cântăreți și cântărețe – în număr de două sute patruzeci și cinci. 68 Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri, 69 patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari.
70 Câteva din căpeteniile de familii au dăruit pentru lucrare. Însuși guvernatorul a depus în vistierie următoarele: o mie de darici de aur, cincizeci de vase de aur și cinci sute treizeci de tunici preoțești. 71 Câteva din căpeteniile familiilor au depus în vistierie, pentru lucrare: douăzeci de mii de darici de aur și două mii două sute de mine de argint. 72 Restul poporului a dăruit: douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint și șaizeci și șapte de tunici preoțești.
73 Așadar, preoții, leviții, portarii, cântăreții, unii oameni din popor, slujitorii de la Templu și tot Israelul s-au așezat în cetățile lor. La începutul lunii a șaptea, fiii lui Israel erau în cetățile lor.