Focul Domnului
1 Și a fost așa : când poporul cârtea, a fost rău în urechile Domnului; și Domnul a auzit și mânia lui s‐a aprins, și focul Domnului a ars între ei și a mistuit în marginea taberei. 2 Și poporul a strigat către Moise și Moise s‐a rugat Domnului și focul s‐a stins. 3 Și au pus numele locului aceluia Tabeera, pentru că focul Domnului arsese între ei.
Prepelițe
4 Și gloata amestecată care era între ei a poftit; și chiar și copiii lui Israel au plâns iarăși și au zis: Cine ne va da carne să mâncăm? 5 Ne aducem aminte de peștele, pe care‐l mâncam în Egipt degeaba, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi. 6 Și acum ni s‐a uscat sufletul ; înaintea ochilor noștri nu este nimic decât mana aceasta. 7 Și mana era ca sămânța de coriandru și înfățișarea ei era ca înfățișarea de bedelium . 8 Poporul se risipea și o strângea; și o măcinau cu râșnița sau o pisau în piuă, și o fierbeau în oale și făceau turte din ea; și gustul ei era ca gustul de turte cu untdelemn. 9 Și când cădea roua peste tabără noaptea, cădea și mana deasupra. 10 Și Moise a auzit pe popor plângând prin familiile lor, fiecare la intrarea cortului său. Și mânia Domnului s‐a aprins foarte tare și a fost rău în ochii lui Moise. 11 Și Moise a zis Domnului: Pentru ce ai făcut rău robului tău? și pentru ce am aflat eu har înaintea ochilor tăi de ai pus asupra mea sarcina acestui popor întreg? 12 Oare eu am zămislit pe tot poporul acesta, eu i‐am născut ca să‐mi zici: Poartă‐i în sânul tău cum poartă o doică pe sugaciu, până în țara pe care ai jurat‐o părinților lor? 13 De unde să am carne ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine zicând: Dă‐ne carne să mâncăm. 14 Nu pot să port singur tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine. 15 Și dacă așa faci cu mine, omoară‐mă deci, te rog, dacă am aflat har în ochii tăi și să nu‐mi văd nenorocirea! 16 Și Domnul a zis lui Moise: Strânge‐mi șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, pe care‐i cunoști că sunt bătrânii poporului și ispravnici peste ei ; și adu‐i la cortul întâlnirii și să stea acolo cu tine. 17 Și mă voi pogorî și voi vorbi acolo cu tine; și voi lua din Duhul care este peste tine și‐l voi pune peste ei; și vor purta sarcina poporului cu tine și n‐o vei purta singur. 18 Și zi poporului: Sfințiți‐vă pentru mâine și veți mânca și carne. Căci ați plâns în urechile Domnului zicând: Cine ne va da carne să mâncăm? Căci era bine de noi în Egipt! Și Domnul vă va da carne și veți mânca. 19 Nu o zi veți mânca nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile; 20 ci o lună de zile până vă va ieși pe nări și vi se va face greață; pentru că ați lepădat pe Domnul care este între voi și ați plâns înaintea lui zicând: Pentru ce am ieșit din Egipt? 21 Și Moise a zis: Șase sute de mii de bărbați pedeștri este poporul în mijlocul căruia sunt eu; și tu ai zis: Le voi da carne să mănânce o lună de zile. 22 Se vor junghia oare cirezi și turme pentru ei ca să‐i îndestuleze? Sau se vor strânge toți peștii din mare pentru ei ca să‐i îndestuleze? 23 Și Domnul a zis lui Moise: Oare s‐a scurtat mâna Domnului? Vei vedea acum dacă cuvântul meu se va împlini sau nu. 24 Și Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului; și a strâns șaptezeci de bărbați dintre bătrânii poporului și i‐a pus împrejurul cortului. 25 Și Domnul s‐a pogorât în nor și i‐a vorbit și a luat din Duhul care era peste el și l‐a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Și a fost așa : când s‐a odihnit Duhul peste ei, au prorocit , dar n‐au mai făcut așa. 26 Și doi bărbați au rămas în tabără; numele unuia era Eldad și numele celuilalt Medad; și Duhul s‐a odihnit peste ei. Și ei erau printre cei scriși, dar nu ieșiseră afară la cort și proroceau în tabără. 27 Și un tânăr a alergat și a spus lui Moise și a zis: Eldad și Medad prorocesc în tabără. 28 Și Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, unul din tinerii săi aleși, a răspuns și a zis: Domnul meu Moise , oprește‐i! 29 Dar Moise i‐a zis: Ești gelos pentru mine? O, de ar fi tot poporul Domnului proroci, de și‐ar pune Domnul Duhul său peste ei! 30 Și Moise s‐a întors în tabără, el și bătrânii lui Israel. 31 Și a ieșit un vânt de la Domnul, și a adus prepelițe de la mare și le‐a aruncat peste tabără, cale cam de o zi încoace și cale cam de o zi încolo, de jur împrejurul taberei, și de doi coți pe deasupra feței pământului. 32 Și poporul s‐a sculat toată ziua aceea și toată noaptea și toată ziua următoare și a strâns prepelițe; cel ce a strâns puțin a strâns zece omeri; și și le‐au întins de jur împrejurul taberei. 33 Carnea era încă între dinții lor, până a fi tăiată, când s‐a aprins mânia Domnului împotriva poporului și Domnul a lovit pe popor cu o foarte mare rană. 34 Și au pus numele locului aceluia Chibrot‐Hataava, pentru că acolo au înmormântat pe poporul care a poftit. 35 De la Chibrot‐Hataava, poporul a plecat la Hațerot și au fost la Hațerot.
Focul Domnului
1 Poporul a început să se plângă în auzul Domnului că-i merge rău. Când Domnul i-a auzit, S-a mâniat foarte tare. Focul Domnului s-a aprins împotriva lor și a ars o parte din marginea taberei. 2 Atunci poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului și focul s-a stins. 3 Acelui loc i s-a pus numele Tabera, pentru că focul Domnului s-a aprins împotriva lor.
Poporul se plânge de mană
4 După aceea, adunătura de oameni care era în mijlocul lor a poftit cu nesaț, astfel că și fiii lui Israel s-au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? 5 Ne aducem aminte de peștele pe care-l mâncam fără plată în Egipt, de castraveți, de pepeni, de praz, de ceapă și de usturoi. 6 Acum însă, ni s-a uscat sufletul! Nu mai este nimic înaintea ochilor noștri, decât mana aceasta!“.
7 Mana era ca sămânța de coriandru, iar înfățișarea sa era ca înfățișarea bedelionului. 8 Poporul umbla prin împrejurimi și o aduna, o măcina în râșniță sau o pisa într-o piuă mică, apoi o fierbea în oale și făcea turte din ea. La gust era ca o turtă coaptă cu ulei. 9 Când roua cădea noaptea peste tabără, cădea și mana împreună cu ea.
10 Moise a auzit poporul plângând, fiecare în clanul lui și la intrarea cortului său. Atunci Domnul S-a mâniat foarte tare. Moise a înțeles că ceea ce făceau ei era un lucru rău.
11 Moise i-a zis Domnului:
‒ De ce te-ai purtat atât de rău cu slujitorul Tău? De ce n-am găsit bunăvoință înaintea Ta și ai lăsat asupra mea povara acestui popor? 12 Oare eu am conceput poporul acesta? I-am născut eu ca să-mi spui: „Poartă-i la sân cum poartă o doică un sugar“ înspre țara pe care ai jurat strămoșilor lor că le-o vei da ? 13 De unde să iau carne pentru tot poporul acesta? Căci vin și plâng înaintea mea, zicând: „Dă-ne carne să mâncăm!“. 14 Nu pot duce singur acest popor, căci este o povară prea grea pentru mine. 15 Dacă așa Te porți cu mine, Te rog, mai bine omoară-mă! Omoară-mă, dacă am găsit bunăvoință înaintea Ta, și nu mă mai lăsa să-mi văd nenorocirea!
16 Domnul i-a zis lui Moise:
‒ Adună la Mine șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, despre care știi că sunt bătrâni ai poporului și supraveghetorii săi. Să-i aduci la Cortul Întâlnirii și să stea în picioare acolo împreună cu tine. 17 Eu Mă voi coborî și îți voi vorbi acolo. Voi lua din Duhul Care este peste tine și-L voi pune peste ei. Ei vor purta povara poporului împreună cu tine și, astfel, n-o vei mai purta singur.
18 Să spui poporului: „Sfințiți-vă pentru ziua de mâine. Veți mânca și carne, pentru că v-ați plâns în auzul Domnului, zicând: «Cine ne va da carne să mâncăm? Ne era mai bine în Egipt». De aceea Domnul vă va da carne și veți mânca. 19 Veți mânca nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici douăzeci de zile, 20 ci o lună întreagă, până vă va ieși pe nări și vă veți scârbi de ea, pentru că L-ați respins pe Domnul, Care este în mijlocul vostru, și ați plâns înaintea Lui, zicând: «De ce am ieșit oare din Egipt?»“.
21 Dar Moise I-a zis:
‒ În poporul care este cu mine sunt șase sute de mii de bărbați care merg pe jos, și Tu zici: „Le voi da carne să mănânce o lună întreagă!“. 22 Sunt destule turme și cirezi să tăiem? Sunt destui pești în mare să prindem?
23 Domnul i-a răspuns lui Moise:
‒ Este oare mâna Domnului prea scurtă? Vei vedea acum dacă se va împlini sau nu Cuvântul Meu.
Duhul și cei șaptezeci de bătrâni
24 Moise a ieșit și a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat șaptezeci de bărbați din bătrânii poporului și i-a pus să stea de jur împrejurul Cortului. 25 Apoi Domnul S-a coborât în nor, i-a vorbit lui Moise , a luat din Duhul Care era peste el și L-a pus peste cei șaptezeci de bătrâni. Când Duhul S-a așezat peste ei, au profețit. Dar după aceea n-au mai profețit .
26 În tabără rămăseseră doi oameni: unul se numea Eldad, iar celălalt Medad. Duhul S-a așezat și peste ei. Aceștia erau dintre cei scriși, dar nu ieșiseră la Cort, așa că au profețit în tabără.
27 Un tânăr a alergat și i-a spus lui Moise:
‒ Eldad și Medad profețesc în tabără.
28 Iosua, fiul lui Nun, care-i slujea lui Moise încă din tinerețe, a răspuns și a zis:
‒ Moise, stăpânul meu, oprește-i!
29 Dar Moise i-a răspuns:
‒ Ești gelos pentru mine? Aș vrea ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din profeți și Domnul să-Și pună Duhul Său peste ei!
30 Apoi, Moise s-a întors în tabără împreună cu bătrânii lui Israel.
Prepelițele
31 A venit un vânt de la Domnul care a adus prepelițe dinspre mare și le-a făcut să zboare pe lângă tabără, cale de o zi, de o parte și de alta a taberei, la o înălțime de doi coți de la pământ. 32 Toată ziua aceea și toată noaptea și apoi toată ziua următoare, poporul a adunat prepelițe; cel care adunase cel mai puțin avea zece homeri. Ei și le-au întins în jurul taberei. 33 Dar, în timp ce carnea le era încă între dinți, înainte ca ei s-o mestece, Domnul S-a mâniat pe popor și l-a lovit cu o mare urgie. 34 Acelui loc i s-a pus numele Chibrot-Hataava pentru că acolo i-au îngropat pe cei care au poftit.
35 De la Chibrot-Hataava, poporul a călătorit spre Hațerot și s-a oprit acolo.